Planeta Tudorel

0
792 views

Când l-am cunoscut pe actualul ministru Tudorel Toader, el nu era o planetă. Era un satelit care gravita în jurul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ de la Iaşi. Un om cu preocupări didactice, mult mai activ şi mai implicat decât însuşi decanul Facultăţii de Drept în viaţa universitară şi în mersul cetăţii. Aşadar, într-un fel anume, profesorul Toader nu este deloc străin de acest concept al democraţiei participative.

Eu eram studentă la Drept şi îl simpatizam pe profesorul Toader. Mi se părea un om aşezat, cu un discurs bun, care venea la cursuri şi ne povestea lucruri demne de luat aminte. În plus, se număra printre cei care ne învăţau carte, rămâneam cu ceva în minte după orele lui. Pe copilul modest, din provincie, îl impresiona discursul pedant, presărat pe ici, pe colo, cu elemente de interes, relativ liniar, dar nu prost, concentrat pe natura materiei pe care o ilustra, nu pe zeificarea personală, aşa cum se întâmplă astăzi.

În plus, la grevele studenţeşti din anii 2000, profesorul Toader nu a fost de acord cu decanul Facultăţii de Drept, care m-a ameninţat, la negocierile de la rectorat, cu toată presa de faţă, că mă dă afară din facultate. Eu eram de partea cealaltă a mesei – reprezentantă a colegilor mei, la negocieri, activistă în Liga Studenţilor şi unul dintre oamenii care au susţinut trup şi suflet solicitările studenţilor, la grevele de atunci. Nu ceream mult. Ceream cărţi, cămine curate, tarife decente la cazare, puncte sanitare în campusuri. Le-am obţinut. A fost, cred, cel mai bun protocol semnat vreodată între o universitate şi un sindicat studenţesc. Unele dintre efectele lui se văd şi astăzi. Îmi amintesc că, atunci, profesorul Toader nu a fost de acord cu cei care spuneau că merităm să fim exmatriculaţi. A fost de partea decenţei, a libertăţii de exprimare şi a civismului, sau cel puţin aşa a lăsat să se creadă.

Îl regăsesc pe fostul profesor Toader, după aproape 20 de ani, transformat într-o planetă aridă, supradimensionată artificial de un discurs populist; un om care pare să antipatizeze profund cultura dialogului şi a libertăţii de expresie, care ironizează jurnaliştii cu fiecare ocazie pe care o are; un magistrat care antagonizează conceptul de justiţie, înclinând balanţa în favoarea unei majorităţi politice cu veleităţi infracţionale; un ministru care a demis-o pe şefa DNA în baza unui raport istoric, întocmit pe modelul Portretului lui Dorian Gray, al cărui preambul narcisiac merită să rămână în arhivele Ministerului Justiţiei (nu şi în analele excelenţei juridice) la capitolul curiozităţi şi fenomene inexplicabile în evoluţia unor magistraţi.    Ce s-a întâmplat cu omul care spunea, acum ceva vreme, în faţa amfiteatrului în care îi ascultam, cu drag, pledoariile pentru justiţie, că avocatura e o meserie frumoasă şi dinamică, magistratura este grea, dar plină de satisfacţii, iar notariatul nu este pentru oricine – nu în sensul de pile, ci în sensul unui concurs complex şi foarte greu?

A trebuit să treacă toţi aceşti ani ca să înţeleg, atunci când ministrul Toader i-a cerut şefului notarilor publici să elibereze, la Iaşi, acest post de notar cu dedicaţie specială pentru juristul Toader, pe care să îl aprobe însuşi ministrul Toader, ce înseamnă un concurs complex şi foarte greu.

Citeste mai mult: adev.ro/pesbmu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here