Mulțumesc, nu vin

0
1.444 views

Nu am considerat niciodată că opiniile mele pe diverse teme de politică publică sunt interesante pentru cititori sau telespectatori, dar nici nu m-am ferit, uneori, să mi le exprim. Am făcut-o, însă, fără ambiția de a recomanda atitudini și comportamente, mai degrabă din convingerea că există momente în care un politolog are datoria să-și expună public raționamentele.

La fel se întâmplă și acum, în perspectiva referendumului de luna viitoare, având drept obiect protejarea prin Constituție a actualei definiri a căsătoriei, ca uniune între soț și soție. Cu alte cuvinte, o garanție suplimentară, constituțională, că legislația nu va fi modificată spre a permite căsătorii între persoane de același sex. Nu voi insista aici asupra contextului politic și a detaliilor constituționale, pentru că îmi închipui că ele sunt cunoscute și că, oricum, mulți dintre cititori își vor putea forma o imagine mai fidelă în săptămânile ce urmează. Din motive de spațiu, pașii vor fi exprimați succint.

1. Libertatea persoanei adulte de a intra în relații fizice și afective liber consimțite cu o altă persoană adultă este fundamentală și trebuie afirmată oriunde și oricând. Pe de altă parte, dreptul ca această opțiune să-i fie consacrată prin instituția căsătoriei trebuie să derive din voința politică a națiunii, iar conținutul acestui drept reflectă valorile noastre colective. Cu alte cuvinte, România nu poate fi acuzată că încalcă drepturile fundamentale ale omului dacă nu permite căsătoriile între persoane de același sex.

2. Legea, inclusiv legea fundamentală, tinde să reflecte ordinea morală a unei societăți, la un anumit moment. Modul în care are loc schimbarea legislației este tot un indicator al acestei ordini (sau dezordini). Dubiile referitoare la obiectivele politice înguste ale partidelor și ale altor actori sociali din interiorul și din exteriorul țării, în conexiune cu demersul Coaliției pentru Familie, mi-au afectat negativ percepția despre acest eveniment politic. La fel și observațiile și intuițiile referitoare la modul în care au fost parcurse etapele pregătitoare ale referendumului. Cu alte cuvinte, nu am convingerea că vom asista la o consultare motivată doar de grija pentru morala publică.

3. Opțiunea mea politică de astăzi, pe fond, ar fi pentru menținerea statu quo-ului, adică împotriva modificării constituționale, precum și pentru introducerea mecanismului juridic al parteneriatului civil care să înlăture o mare parte a discriminărilor la adresa cuplurilor de același sex. Filosofic, cred că trebuie să accept drepturile celuilalt, atât timp cât nu le lezează pe ale tale, chiar și atunci când aceasta înseamnă legitimarea unor acțiuni pe care nu le celebrezi sau nu le agreezi. Există, în mod evident, o distanță între cele două perspective și cred că nu sunt singurul care o resimt. Nu întotdeauna raționamentele abstracte dau soluții bune de politică publică. Probabil că, în timp, opțiunile mi s-ar putea schimba, caz în care e mult mai probabil să „greșesc” nu în favoarea prudenței, ci în favoarea libertății.

4. Dar întrebarea la care suntem invitați să răspundem, prin mecanismul referendumului, nu se referă la vreo schimbare politică reală și concretă. Nu prea s-au făcut auzite cupluri de același sex care să-și ceară dreptul la mariaj. Scepticii spun că, în atmosfera actuală din țara noastră, prea puține astfel de cupluri ar avea curajul să meargă în fața ofițerului stării civile, chiar dacă ar avea acest drept. Dar, până la urmă, chiar și aceste considerații trec în plan secund, într-un moment de acest gen. Întrebările importante sunt: dacă mă prezint la urne, contribui cu ceva la bunul mers al democrației românești? Îmi afirm cu adevărat vocația de cetățean al unei țări democratice? La ambele, răspunsul este, din păcate, negativ.