Manuale unice, greșeli unice

0
1.411 views

Ne-am obișnuit deja cu lamentațiile anuale despre erorile din manualele școlare. Mai ales dacă apar la discipline precum istorie, geografie sau limba română – așadar, pot fi sesizate relativ ușor – ele fac obiectul unor știri de presă animate de indignare civică. Probabil că relatările despre întârzieri în publicarea manualelor au fost mai frecvente, dar cele despre greșeli sunt întotdeauna mai interesante.

Așa cum era de așteptat, situațiile de acest gen au fost speculate de adepții monopolului de stat, ostili sistemului manualelor alternative. Iar ofensiva decurge bine: avem deja, iar după depășirea blocajului de natură constituțional-legislativă totul ar fi și mai clar, o editură de stat „unică”, însărcinată cu publicarea unor manuale care nu s-ar numi „unice”, dar cam așa ar fi.

În societatea noastă persistă admirația față de modelul educațional din perioada comunistă, centrat pe idealul adultului bine informat și docil față de autoritate. Și acum, ocupanții pozițiilor de vârf în multiplele angrenaje ce constituie statul consideră că au dreptul să dicteze cum vor fi dezvoltate, în clasă și în afara ei, sentimentul apartenenței la colectivitate, cel al solidarității sau alte țeluri sociale. Controlul se exercită și asupra conținutului acestui discurs, și asupra modului său de administrare. Manualele alternative nu periclitau neapărat acest proiect – încercările deranjante puteau fi ușor descurajate – dar reprezentau o complicație inutilă.

Se întâmplă astfel și pentru că statul român este unul slab, în sensul capacității de a elabora și aplica politici publice. Nu detaliem aici tema capacității etatice, dar evident că ea implică diverse trasee cauzale, unele dintre ele ducându-ne înspre trecutul îndepărtat. Slăbiciunea statului se manifestă, între altele, și prin dificultatea și lentoarea cu care este implementată o decizie publică sau prin ușurința cu care ea poate fi deturnată de grupuri de interese private ori de straturi birocratice egoiste.

Și acum putem reveni la manuale și la greșelile sau întârzierile acestora. În cazul manualelor alternative, ofensiva partizanilor monopolului de stat a vizat în primul rând scoaterea din ecuație a editurilor (acestea participau la competiție, asumându-și proiectul de manual al unui autor sau grup de autori). Ele ar fi urmărit doar profitul adus de comercializarea a zeci sau sute de mii de exemplare dintr-un manual validat, neglijând calitatea științifică, pedagogică, grafică și așa mai departe. Evident că această linie de atac nu explica de ce eventualele greșeli sau derapaje ale editurilor nu erau prevenite ori sancționate convingător, deși statul avea la îndemână instrumente în acest sens. Acum, însă, autorii (creatori de conținut) intră în contact direct cu factorul de decizie administrativă, iar editura de stat este un simplu instrument auxiliar care, chiar în ipoteza în care ar dori, nu poate contribui prea mult la succesul final al proiectului.

Desigur că ministerul Educației și toți ceilalți factori implicați ar trebui să explice cum și de ce s-a ajuns la retipărirea cutărui sau cutărui manual, din banii contribuabilului român. Poate și mai urgentă ar fi, însă, înțelegerea modului în care funcționează o editură care face profit din calitate. Și, dacă dorește să opereze printr-o editură de stat, să-i dea acesteia șansa de a-și respecta condiția. Cu referenți de specialitate competenți, care să citească atent textul, de două ori. Cu graficieni care să nu sufere de stres și să poată veni cu idei. Cu redactori de carte răbdători care să lucreze o lună de zile pe text. Cu pedagogi care să se pronunțe asupra adecvării la publicul-țintă vizat. În acest caz, n-ar fi exclus ca birocrații din sistem să constate că „înainte” era mai ieftin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here