Un îndemn desprins parcă din Machiavelli, dar cu mult mai vechi, ne recomandă o înrudire temporară cu cel ce fuge de tămâie, dacă vrei să ai o rată de succes cocoșabilă la capătul punții, ce ar putea declanșa altă zicală veche, cu referire la invidia megieșilor față de șeptelul din curtea personală. Cum nu ne putem detașa de spațiul cultural autohton, care ne inoculează din fragedă pruncie verbul a fura, ca primă achiziție de acțiune în vocabular, extrapolat, firește, spre un mamifer gingaș și creț, evoluțiile contemporane ale celor puși sus nu ies de sub aura acestui germene de educație nici în ruptul capului. Probabil că premisele anunțate anterior stau ca pietre de temelie scuzabile pentru judecătorii din ceea ce se numește justiție, pentru că pedepsele date marilor infractori sunt asemenea motoceilor pe care mama lui Ion Creangă îi agăța de horn, de crăpau mâțele jucându-se cu ei. Asta un aspect.
Al doilea. Tot în registrul scuzabil al înfrățirii cu un membru al Tălpii Iadului, se pare că au evoluat și o seamă de oameni ai momentului, care până în clipa simțirii texturii superioare a fotoliului de sub trenul de aterizare, jurau că sunt trup și suflet, bașca și-ar da și un rinichi din cei trei, aflați în dotare, pentru propășirea ideilor partidului sau cum se spunea în perioada electorală, „pe ei și pe mama lor“. Alunecând în actualitate, întrebarea, în ceea ce privește recenta excluderea de vârf , cu surle și chiuituri, este – cine-i dracu’? Păi, cum cine-i? Partidu’, frate! Că partidul i-o pus în pole position, partidul o dat banul și tot partidul o pus palma ca restul contracandidaților să fie făcuți mici, aidoma opoziției active (sanchi!) de pe lângă Bahlui. Treaba asta, însă, nu coincide pe deplin cu zicala din start, pentru că acolo nu se pomenește despre o răzbunare a necuratului în caz de țeapă și nici de procente dintr-un eventual transfer cum cer italienii pentru fecioru lui Hagi ( Să-i trăiască!). Deci ceea ce se petrece azi, când se percepe recunoștință pentru suport, este un abuz regretabil.
Cu toate astea, prețul plătit de Chirica, respectiv, poziția curmezișă în raport cu revărsarea de bine din gurvernarea dâmbovițeană (că de acolo i se trage) a fost absolut infim, ceea ce a făcut posibilă asimilarea atitudinii sale cu o oarece manoperă intimă în calea vântului, fapt dovedit ulterior, când partidul și-a văzut de treaba lui și nici haștagurile, nici strigătele din eter sau din piață nu l-au clintit. Mai mult, a imitat manopera pomenită, însă cu vânt din spate, inundând birourile unu și doi din Roznovanu, numai că urmează să sară stropi și pe cele șapte coline, pentru că, după cum s-a văzut, nu contăm prea mult când e vorba de propășirea regiunii și nici pentru un 24 Ianuarie de anvergură, ca să nu mai vorbim de autostradă. Dar vorbind politic, rămâne de văzut dacă partidul o va trage pe barba lui în ceea ce-l privește, pentru că, luat la rigoare, este pe punctul de a pierde o primărie destul de mare într-un eventual scrutin, plus că a cam pierdut bătălia cu facebook-ul unde junele primar e ca peștele în apă. Alături de alți pești, firește.
Văru
