MAE: Majoritatea taxelor consulare, eliminate de la 1 februarie

0
68

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că la data de 1 februarie va intra în vigoare Legea nr. 1/2017, care, între altele, elimină cvasitotalitatea taxelor aferente serviciilor consulare prestate de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, adăugând că activităţi care anterior erau suportate exclusiv din taxele de urgenţă accesorii taxelor consulare vor fi finanţate din alocaţii bugetare.

În consecinţă, începând cu data de 1 februarie 2017, cetăţenii români din străinătate vor beneficia de prestarea cu titlu gratuit a serviciilor consulare în materie de întocmire a actelor de stare civilă, a actelor notariale (autentificări, legalizări, certificări), eliberare a titlurilor de călătorie, acordare/redobândire a cetăţeniei române, procurare de acte judiciare şi extrajudiciare, verificare a valabilităţii permiselor de conducere, precum şi a altor servicii consulare, arată un comunicat al MAE.

La eliberarea paşapoartelor simple electronice şi a celor temporare a fost eliminată taxa consulară aferentă, care constituia venit la bugetul de stat, cu menţiunea că de la solicitanţi se va percepe în continuare, la fel ca la depunerea cererilor în ţară, contravaloarea blanchetelor paşapoartelor (în cuantum de 59 de euro pentru un paşaport simplu electronic, respectiv 20 de euro pentru unul temporar), care reprezintă costul de producţie al acestor documente de călătorie şi care se virează către producători. MAE mai precizează că la autentificarea actelor notariale care urmează a fi utilizate în cadrul unor proceduri notariale din România se va încasa doar tariful de publicitate notarială în vederea înscrierii actelor respective în registrele naţionale notariale din ţară (în cuantum de 3 euro), care se virează către Centrul Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale din cadrul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, taxa consulară aferentă fiind eliminată.

Pentru a asigura aplicarea noilor prevederi legale în condiţii de maximă eficienţă şi operativitate, în interesul cetăţenilor români care apelează la serviciile consulare, MAE a întreprins o serie de demersuri vizând actualizarea procedurilor şi instrumentelor de lucru specifice, gestionarea corespunzătoare a activităţii de preluare şi procesare a cererilor de servicii consulare, precum şi diseminarea informaţiilor privind noul regim de taxare în rândul comunităţilor româneşti din străinătate, arată sursa citată. De asemenea, aminteşte ministerul, printr-un act normativ adoptat recent la nivelul Guvernului, a fost reglementată şi finanţarea din alocaţii bugetare a unor activităţi care anterior erau suportate exclusiv din taxele de urgenţă accesorii taxelor consulare, precum asistenţa financiară în anumite cazuri umanitare şi retribuirea personalului consular angajat pe plan local.

Tot printr-o decizie recentă a Guvernului, schema de încadrare cu personal a serviciului exterior al MAE a fost suplimentată cu 50 de posturi consulare, în vederea optimizării capacităţii de procesare a serviciilor consulare, arată sursa citată.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments