Un control de rutină deranjează Rusia.  Elveţia a fost nevoită să dea explicaţii după ce avioanele sale de luptă au escortat un avion guvernamental rus

0
57

Potrivit unui reporter Reuters, trei avioane de luptă elveţiene F/A-18 s-au apropiat de o aeronavă în care se aflau membri ai delegaţiei ruse pentru APEC şi jurnalişti. Aparatele de luptă au escortat avionul până în afara spaţiului aerian elveţian.

„Ne-am exprimat surprinderea şi am cerut explicaţii din partea Elveţiei în legătură cu incidentul privind avionul guvernamental rus“, a anunţat sâmbătă pe Twitter Ambasada Rusiei în Elveţia.

Un control de rutină

Elveţia a confirmat sâmbătă că avioanele sale de luptă au interceptat un avion guvernamental rus, precizând că a fost vorba de un control de rutină.

Potrivit Ministerului elveţian al Apărării, două aeronave F/A-18 au escortat un aparat de zbor rus timp de şapte minute, deasupra teritoriului elveţian, în cadrul unui control de rutină.

„Vineri 18 noiembrie 2016, la puţin timp după ora 15:00, două avioane FA/18 ale Forţelor aeriene elveţiene au procedat la un control de rutină al unui avion de stat rus. Acest avion era anunţat. A fost vorba, aşa cum prevăd regulile Organizaţiei de Aviaţie Civilă Internaţională (OACI), despre verificarea identităţii avionului vizat“, a precizat purtătorul de cuvânt al armatei elveţiene, Daniel Reist.

Acest control este unul dintre cele 400 făcute anual, în scopul de a stabili identitatea aeronavelor guvernelor străine, a precizat Ministerul elveţian al Apărării.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ajuns la Lima pentru summitul APEC cu alt avion.

În octombrie 2015, Moscova a protestat după o manevră a unui avion elveţian F/A-18 în apropierea unui avion rus ce transporta o delegaţie parlamentară rusă la Geneva. Elveţia a prezentat atunci scuze, dar a precizat că autorităţile ruse fuseseră anunţate.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments