Turcia: Erdogan pregăteşte eliminarea postului de prim-ministru

0
57

„Nu va exista post de prim-ministru în noul sistem“, a declarat pentru agenţia Anadolu ministrul Eroglu, citat de agenţiile de presă AFP şi Agerpres.

Potrivit acestuia, vor exista, în schimb, unul sau mai multe posturi de vicepreşedinte, iar „miniştrii vor fi numiţi în afara Parlamentului“.

„Sistemul va fi bazat pe separaţia între puterile executivă şi legislativă“, a mai afirmat ministrul turc.

Conform aceleiaşi reforme constituţionale, preşedintele trebuie să provină dintr-un partid politic, aceasta fiind „o condiţie esenţială“.

Proiectul de reformă va trebui votat de cel puţin 330 de membri ai Parlamentului pentru a fi ulterior supus unui referendum „în primăvara viitoare“, a adăugat Veysel Eroglu.

În luna octombrie, premierul Binali Yildirim a anunţat că reforma constituţională care va întări prerogativele prezidenţiale va fi supusă la vot în Parlament „în cel scurt timp“.

Guvernul de la Ankara a făcut din instaurarea unui regim prezidenţial una din principalele priorităţi, însă nu dispune de majoritatea necesară în Parlament pentru a trece singur acest proiect.

Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, aflat la putere), din care provine Erdogan, a obţinut totuşi sprijinul liderului formaţiunii de opoziţie MHP (dreapta naţionalistă), Devlet Bahçeli, pentru organizarea eventuală a unui referendum, notează AFP, potrivit Agerpres.

Împreună, cele două partide dispun în Legislativ de majoritatea necesară de treimi cincimi (330 din 550 de mandate) pentru convocarea unui referendum – AKP având 316, iar MHP – 40.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments