INGENIOS: VEZI 6 moduri în care să foloseşti o scobitoare

0
98

Iată câteva moduri ingenioase în care mai poți folosi scobitorile:

Cureți capul dușului cu scobitori – Lasă peste noapte capul dușului la înmuiat în apă cu oțet, apoi folosește o scobitoare să cureți bine toate găurelele, în cazul în care mai rămâne calcar.

Repari un scaun rupt cu o scobitoare – Poți repara un scaun rupt cu ajutorul unei scobitori – dacă scaunul este făcut din bucăți înfipte una în cealaltă. Acolo unde șezutul sau piciorul s-a dezlipit de cealaltă bucată, înfige o scobitoare până ce nu se mai mișcă. Apoi taie cu grijă excesul de lemn.

Cureți aparatul de pisat usturoiul – Un astfel de aparat este folositor în bucătărie, pentru că te ajută să mărunțești usturoiul imediat. La final, însă, rămâne partea cea mai grea: trebuie să-i cureți bine toate găurelele. Tot o scobitoare te poate ajuta în acest caz, după ce lași aparatul de pisat usturoiul un pic la înmuiat.

Îți repari unghiile cu o scobitoare – Este groaznic când se întâmplă să îți mai crape o unghie și faci tot posibilul ca să nu se rupă de tot. Din fericire există lipici special pentru unghii, pe care îl poți aplica cel mai bine cu ajutorul unei scobitori, pe sub unghie. Dacă nu deții un astfel de lipici, poți folosi o bucățică mică de filtru de ceai (cel subțire, din care sunt făcute pliculețele de ceai) și un pic de lac de unghii. Aplici hârtia, apoi o lipești cu lac de unghii transparent.

Scobitori pentru mâncăruri – Pe lângă faptul că scobitorile sunt perfecte pentru aperitive – le iei mai ușor așa de pe platou – mai sunt bune și pentru identificarea mâncărurilor. Colorează câteva scobitori cu colorant alimentar și folosește-le pentru a deosebi chifteluțele vegetale de cele cu carne, de exemplu.

Lipești paiete sau mărgele cu scobitori – Nu toate mărgelele sau paietele pot fi cusute de un obiect sau articol vestimentar, însă pot fi lipite. Iar dacă ai ghinionul să se dezlipească, atunci folosește o scobitoare să le lipești la loc (să aplici lipiciul), fără să faci mizerie.

 

 

 

 

Sursa: obiectiv

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments