La ce oră este bine să-ți bei cafeaua? Aproape totul despre licoarea care te trezește

0
42 views

Nu puţină lume îşi începe dimneața cu o cafeluţă fierbinte, servită chiar şi pe stomacul gol. S-ar putea să simtă imediat ceva tonifiant, dar s-ar putea să fie mai puternic factorul emoţional. Chiar dacă pentru unii cafeaua are un fel de efect placebo, tot poate fi utilă, atunci când îi binedispune.

 

Specialiştii însă, analizând modul cum reacţionează organismul nostru la cafea, au constatat că efectele ei sunt resimţite mai bine la acele ore, când organismul produce mai puţin cortizol, un hormon responsabil pentru starea de stres şi pentru puterea de concentrare.

Studiind acţiunea anumitor substanţe asupra corpului, ei au reuşit să stabilească interdependente clare între administrarea acestora şi orarul zilnic, ajungând să pună chiar bazele unei ştiinţe sui generis: cronofarmocologia, potrivit Infoniac.

 

Hormonul se orientează după ceas

Specialistul Steven Miller, de la Univesrsitatea de Medicină Militară a SUA, a determinat orarul zilnic după care organismul unui om cu regim normal de viaţă produce mai mult sau mai puţin cortizol. Efectul cafelei este dependent de acesta.

Astfel, în cazul unui om cu viaţa ordonată şi care respecta programul de somn, nivelurile maxime de cortizol apar între orele 8-9 dimineaţa, între orele 12-13, precum şi între orele 17,30-18,30.

Cafeaua băută în cadrul acestor intervaluri acţionează la pragul minim în ce priveşte efectul euforic. Dimpotrivă, cafeaua băută cu mult înainte de ora 8 dmineața, eventual înainte de ora 7, are efecte benefice, sub acest aspect (deşi nu e recomandată pe stomacul gol).

Simţim eficiența cafelei dacă o bem, de exemplu, în intervalul dintre orele 9,30-11,30 dimineaţa. De altfel, cam la aceste ore se delectează cu cafea funcţionarii din birouri, care au intuit probabil că atunci e momentul potrivit.

Se demonstrează a fi de asemenea eficientă cafeaua băută după masă, în timpul siestei, la mjlocul intervalului dintre orele 13.00 şi 17.30.

 

Câte cafele sunt permise pe zi?

Mai există un punct de vedere, susţinut de specialiştii din cadrul Naţional Health Service din Marea Britanie, care recomandă consumatorilor de cafea să aleagă intervalul dintre orele 14.00-16.00. Studiul efectuat de ei în acest sens nu porneşte numai de la nivelul cortizolului, ci are în vedere faptul că în acest interval omul se simte mai obosit, iar cafeaua înviorează.

Tot eficientă este cafeaua băută seara târziu, mult după ora 18.30 dar ea prezintă dezavantajul că acţionează negativ asupra somnului. Aceeaşi cantitate de cafea băută după-masa îţi permite să tragi un pui de somn în plină zi, dar băută seara îţi provoacă insomnie.

Mai există un aspect care frământă mulţi cafegii: câte cafele îţi este permis să bei zilnic, fără să dăuneze organismului? Din păcate, nu există un răspuns universal valabil la asemenea întrebare. El trebuie individualizat.

Cei mai mulţi experţi apreciază totuşi că unui om sănătos nu-i pot fi dăunătoare 1-3 ceşcuţe de cafea pe zi, respectiv maximum 300 mg cafeină.

 

Până la urmă, totul se individualizează

Puşi în faţa unei asmenea întrebări, specialiştii nu omit nicodata să specifice câteva categorii de amatori care ar trebui să reducă mult doza, ba chiar mai bine să renunţe cu totul la râvnita cafea: femeile însărcinate, copiii, bolnavii de ulcer, cardiacii şi persoanele în vârstă.

Aceştia din urmă însă trebuie şi ei judecaţi individualizat, întrucât vârsta nu se măsoară neapărat aritmetic, numărând anii. Te poţi considera deja în vârstă, în cazul când începi să gâfâi alergând să prinzi autobuzul, când simţi dureri articulare, când îţi vine să aţipeşti din senin ziua-n amiaza mare sau când te apuca insomnia sistematică în timpul nopţii.

Renunţând la cafea, nu înseamnă că eşti sacrificat în fata plăcerilor vieţii. Un nutriţionist priceput este în stare să-ţi sugereze altceva în loc, poate chiar mai plăcut decât cafeaua.

 

(Sursa: ziare.com)