Şapte ieşeni deţin aeronave de mici dimensiuni. CEI CARE NE PRIVESC DE SUS

0
554 views

La început au fost doi, acum sunt şapte proprietari de avioane particulare. Maricel Popa spune că, pe distanţe mari, evită să-şi rupă maşina pe drumurile ţării. Acum e şi şcoală de pilotaj la Iaşi, iar un brevet se poate obţine de la 16 ani, mai devreme decât în cazul unui permis de maşină.

 

Acum câţiva ani, faptul că Irina Schrotter şi-a cumpărat un avion a fost o ştire de primă pagină. Între timp, creatoarea de modă a rămas fără el, dar numărul posesorilor de avioane din Iaşi a crescut. Şi asta pentru că, dacă acum câţiva ani era nevoie de deplasare în alte oraşe din ţară pentru cursuri de pilotaj şi, implicit, obţinerea brevetului, acum există la Aeroclubul „Alexandru Matei” tot ce trebuie. Mai precis, o şcoală de pilotaj deschisă de fostul director al Aeroportului Iaşi, Mitică Rebegea.

 

Anul trecut erau patru

Anul trecut existau, la Iaşi, patru posesori de aeronave de mici dimensiuni. Dintre acestea, trei sunt de două locuri şi una de dimensiuni ceva mai mari, de patru locuri. Proprietarii avioanelor mai vechi sunt Maricel Popa, proprietarul Omega Tehnoton (CTSW de două locuri), Dumitru Rebegea (Apollo Fox de două locuri), omul de afaceri Simon Iancu (PZL 104 Wilga cu patru locuri) şi inginerul mecanic Valentin Alexandroniu (FK 9 Mark IV).

 

CTSW deţinut de Maricel Popa; Preţ: 114.000 de euro; Fabricat: Germania; Viteză maximă: 300 km/h

 

“În primul rând este vorba despre utilitatea de a deţine un avion particular. Distanţele ce trebuiesc parcurse sunt mult mai rapide şi limita de viteză o dă performanţa avionului, nu starea drumului”, a spus Maricel Popa, proprietar al unuia dintre cele patru avioane.

“Pe lângă utilitate este vorba şi despre pasiune. Dacă ne place să zburăm era logic să investim în asemenea aparate”, ne-a declarat Mitică Rebegea, fostul director al Aeroportului. De altfel, acesta este cel care a generat achiziţionarea mai multor avioane în acest an, pentru că a deschis o şcoală de pilotaj.

 

 FK9 Mark IV, deţinut de Valentin Alexandroniu; Preţ: 70.000 de euro; Fabricat: Germania; Viteza maximă: 215 km/oră

Cursuri de zbor la Iaşi

Pentru a urma cursurile şcolii de pilotaj din Iaşi, doritorii trebuie să achite 4.000 de euro. „Ca să poţi da examenul pentru brevetul de pilot trebuie să ai minim 40 de ore de zbor de instrucţie. Fiecare avion, în funcţie de valoarea lui, de performanţe, de cheltuielile de întreţinere, de consumul de combustibil la ora de zbor, generează cheltuieli. Ora de instructaj este cam 100 de euro”, mai spune Mitică Rebegea.

 

PZL 104 Wilga, deţinut de Simon Iancu; Fabricat: Polonia; Număr de locuri: 4

Fostul director al Aeroportului şi-a cumpărat avionul – pe care-l foloseşte şi la instruirea elevilor – în toamna anului 2010, când s-a pensionat. Fostul comandant susţine că intenţiona deschiderea şcolii de pilotaj mai repede, dar nu a putut amenaja pista de iarbă de la Prisăcani, pe care o foloseşte acum. „Nu a plouat mai deloc anul trecut şi a fost foarte greu să amenajăm pista. Era foarte uscat terenul“, a explicat Rebegea. „Dacă ai peste 16 ani împliniţi poţi deveni pilot fără niciun fel de problemă. Nu e deloc greu să pilotezi un avion. Trebuie să fii apt din punct de vedere medical, să ai un bagaj minim de cunoştinţe, iar aici vorbim de matematică, fizică şi multă dăruire”, a mai spus Mitică Rebegea.

 

 Apollo Fox, deţinut de Mitică Rebegea; Preţ: 38.500 euro; Fabricat: Ungaria; Viteza maximă: 200 km/h

Încă trei aviatori

Pe lângă cei patru proprietari care deţineau avioane private la Iaşi, anul trecut, încă trei ieşeni au cumpărat între timp avioane, după ce au urmat cursurile şcolii de pilotaj: medicul cardiolog Igor Nedelciuc, notarul Sergiu Haucă şi arhitectul Marian Chiriţă.