A retezat un stâlp de beton cu un BMW şi a lăsat în bezna întreg cartierul

0
40 views

Accident stupid pe strada Sarărie. Un tânăr aflat la volanul BMW, a pierdut controlul bolidului şi a intrat într-un stâlp din beton, retezându-l de la pământ.

Întreg cartierul a rămas în beznă. În maşina se aflau patru persoane, una dintre ele fiind scoasă pe braţe din autoturismul avariat. Şoferul a telefonat unui prieten, care a sosit imediat la locul incidentului şi l-a remorcat cu o şufă, ambele maşini şi pasagerii dispărând în noapte. Echipajele de poliţie sosite după câteva minute au mai găsit la faţa locului doar stâlpul căzut la pământ, zeci de case în beznă şi vecinii foarte nervoşi.

Martorii susţin că şoferul avea viteză foarte mare, a pierdut controlul volanului şi şi nu a putut evita impactul.

Vecinii din zonă sunt nemulţumiţi că intersecţia este una cu vizibilitate redusă şi accidentele se ţin lanta acolo. Mai mult, stâlpul cu pricină a fost rupt şi refăcut de patru ori.

Poliţia a reuşit cu ajutorul martorilor să identifice autoturismul care a pus stâlpul la pământ. Este vorba de un BMW cu numărul de înmatriculare IS-86-SEF.

Conducătorul auto are la dispoziţie 24 de ore pentru a se prezenta la Biroul Rutier Iaşi să anunţe accidentul. În caz contrar se va alege cu o amendă contravenţionala şi permisul suspendat pe o perioadă de 30 de zile.

 

Cătălin Dumitrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here