O mai știți pe Andreea de la ”Puterea Dragostei”? Tocmai a primit mandat de arestare pentru trafic de droguri

0
25
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Deschide în Facebook și urmărește-ne

Andreea Claudia Pirui, fostă concurentă a emisiunii „Puterea Dragostei” și influenceriță cu sute de mii de urmăritori, a fost arestată preventiv în lipsă de Tribunalul Cluj, într-un dosar DIICOT privind trafic de droguri de mare risc. Potrivit procurorilor, femeia și un alt inculpat ar fi finanțat deplasarea unui bărbat în Olanda pentru cumpărarea unor substanțe destinate vânzării în România. Acesta a fost prins la Arad cu cocaină și peste un kilogram de substanță psihoactivă ascunse într-o pernă.

Identitatea fostei concurente și soluția Tribunalului Cluj au fost publicate de Clujust. Potrivit publicației, Andreea Pirui și un alt inculpat se sustrag urmăririi penale. Arestarea în lipsă reprezintă o măsură dispusă de instanță, nu confirmarea că femeia a fost prinsă.

Bani pentru droguri, transport și cheltuielile deplasării

Ancheta vizează patru inculpați și presupuse fapte comise în perioada octombrie–noiembrie 2026.

Potrivit DIICOT, o femeie și un bărbat l-ar fi determinat pe un inculpat de 36 de ani să meargă în Olanda pentru a cumpăra droguri de mare risc și produse psihoactive. Substanțele urmau să fie comercializate în județele Cluj și Sălaj.

Clujust îi identifică pe cei doi drept Andreea Claudia Pirui și Daniel Lingurar, iar pe bărbatul trimis în Olanda drept Sergiu Ioan Turcu.

Anchetatorii susțin că deplasarea ar fi fost susținută financiar de cei doi inculpați care se sustrag cercetărilor.

„Totodată, i-au pus la dispoziție și banii destinați achiziționării substanțelor stupefiante”, se arată în comunicatul DIICOT citat de Clujust.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate