Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a fost ieri la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iași, după apariția informațiilor privind un pavilion infestat cu ploșnițe. În urma vizitei, oficialul a anunțat că va trimite Inspecția Sanitară de Stat pentru a verifica respectarea normelor sanitare la nivelul întregului spital.
Deși vizita nu era inclusă în programul oficial al deplasării sale la Iași, ministrul a decis să meargă personal la unitatea medicală pentru a evalua situația. Alexandru Rogobete a discutat cu reprezentanții conducerii și a vizitat pavilionul în cauză.
Potrivit primelor constatări prezentate de ministru, conducerea institutului a luat măsuri pentru gestionarea situației. Personalul a eliberat pavilionul de pacienți, iar procedurile de dezinsecție și reabilitare a spațiilor afectate au fost demarate.
Ministrul a dispus verificări la nivelul întregului spital
În urma vizitei, Alexandru Rogobete a decis trimiterea Inspecției Sanitare de Stat din cadrul Ministerului Sănătății pentru a verifica dacă unitatea medicală respectă toate procedurile sanitare și măsurile de prevenție.
„Siguranța pacienților și a personalului medical nu este negociabilă!”, a transmis ministrul Sănătății.
Acesta a subliniat că astfel de situații nu trebuie ascunse sau ignorate, ci semnalate, investigate și rezolvate rapid, cu responsabilitate și transparență.
Alexandru Rogobete a precizat că nu va indica vinovați înainte de finalizarea verificărilor, însă a avertizat că nu va tolera neglijența atunci când sănătatea oamenilor poate fi pusă în pericol.
Controlul anunțat de Ministerul Sănătății urmează să stabilească dacă toate normele sanitare sunt respectate la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iași și dacă sunt necesare măsuri suplimentare.

























































