Explozii simultane la Frankfurt – Autoritățile sunt în alertă

0
13
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Două explozii au fost semnalate simultan, joi dimineață, în Frankfurt, una dintre acestea producându-se pe Zeil, una dintre cele mai frecventate străzi comerciale din Germania.

Incidentele vin după alte trei explozii înregistrate în zona orașului la începutul săptămânii, iar poliția verifică dacă există vreo legătură între cazuri, relatează publicația Bild, potrivit Mediafax.

Două explozii, raportate în același timp

Primele apeluri la serviciile de urgență au fost primite în jurul orei locale 04:20, iar poliția a mobilizat efective importante în zonele afectate.

Potrivit unei purtătoare de cuvânt a poliției, cele două explozii au fost raportate simultan. Una dintre ele s-a produs la un imobil de pe Zeil, unde s-ar afla un chioșc, iar cealaltă în zona Berger Straße, la un spațiu comercial.

Imediat după incidente, autoritățile nu au putut preciza dacă există persoane rănite. Zeil este una dintre principalele artere comerciale din Frankfurt și se numără printre străzile de cumpărături cu cel mai mare trafic din Germania.

Alte trei explozii, produse la începutul săptămânii

Noile incidente vin la numai câteva zile după alte trei explozii produse într-un interval de aproximativ 24 de ore în Frankfurt și în împrejurimi.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate