Un conflict izbucnit în jurul a două morminte din cimitirul comunității din Fărcășeni, comuna Strunga județul Iași, a ajuns să fie relatat public de un enoriaș care îl acuză pe parohul Cristian Fărcaș de o atitudine pe care o consideră abuzivă și lipsită de respect față de o familie care a contribuit, potrivit mărturiei sale, la construirea și întreținerea comunității. În centrul disputei se află cererea unei femei în vârstă, bolnavă, de a împrejmui cu un gard mic două morminte aflate unul lângă celălalt și de a amplasa două cruci. Preotul ar fi refuzat solicitarea, invocând regulile stabilite de consiliul bisericesc.
Un gard de câțiva centimetri în jurul a două morminte a devenit motiv de nemulțumire pentru o familie din Fărcășeni. În spatele disputei se află însă o poveste mai veche, despre părinți decedați în urmă cu mai bine de trei decenii, despre contribuția unei familii la construirea bisericii și despre relația dintre preot și comunitatea pe care o păstorește.
Un enoriaș îl acuză pe parohul Cristian Fărcaș că ar fi refuzat solicitarea familiei fără să ofere, în opinia sa, o explicație convingătoare.
Relatarea a fost făcută publică într-o postare în care autorul critică modul în care, spune el, unii preoți ajung să se raporteze la comunitățile pe care le păstoresc.
„Când sutana devine coroană…”, este titlul sub care enoriașul își începe mesajul.
Nu este vorba, în aparență, despre o dispută pentru un teren sau despre un conflict între două familii. Este vorba despre două morminte, aflate unul lângă celălalt, pe care rudele vor să le marcheze și să le împrejmuiască.
Potrivit relatării, persoana care a făcut solicitarea este o femeie în vârstă de aproximativ 80 de ani, bolnavă, care dorește să amenajeze mormintele părinților săi.
„Este greu de înțeles cum o persoană în vârstă de 80 de ani, bolnavă, care dorește doar să amenajeze un gărduț în jurul mormintelor părinților săi, decedați de peste 30 de ani, ajunge să întâmpine un refuz”, susține autorul postării.
„Nu se poate așa decât separat”
Un alt membru al familiei spune că a discutat de două ori telefonic cu preotul Cristian Fărcaș despre situația celor două morminte.
Potrivit acestuia, sora sa ar fi vrut să împrejmuiască cele două locuri de veci cu un gard mic și să amplaseze două cruci.
În prima discuție, spune el, preotul i-ar fi comunicat că acest lucru nu este posibil în forma dorită de familie.
„Nu se poate așa decât separat”, afirmă enoriașul că i-ar fi spus parohul.
Ruda susține că a cerut o explicație pentru această condiție.
„L-am întrebat care este logica?”, povestește acesta.
Explicația primită, potrivit relatării sale, ar fi fost legată de dimensiunea mormintelor și de o hotărâre a consiliului bisericesc.
„Că sunt mai late și așa au hotărât consiliul bisericesc de acolo”, afirmă enoriașul.
Aici apare însă o altă parte a poveștii.
Potrivit acestuia, mormintele au fost realizate în urmă cu aproximativ 30 de ani, după regulile existente la acel moment și cu aprobarea preotului care slujea atunci în comunitate.
„Ele sunt făcute acum 30 de ani în urmă după STASURILE de atunci și aprobate de preotul de atunci”, susține acesta.
Familia consideră că, dacă mormintele au fost realizate cu decenii în urmă și au fost acceptate la momentul respectiv, situația lor nu ar trebui tratată astăzi ca și cum ar fi fost creată fără respectarea regulilor comunității.
„Au contribuit cu banii, cu munca, cu mâncare”
Enoriașul amintește că părinții familiei ar fi contribuit la lucrările comunității și la construirea bisericii.
„Acest preot a venit pe de-a gata cu biserica nouă, cu acareturi ce mai este acolo, ca un VĂTAF”, afirmă acesta, într-o formulare dură.
El susține că părinții săi au participat la lucrări nu doar financiar, ci și prin muncă și prin sprijinirea oamenilor implicați în construcție.
„Au participat și părinții noștri la cele lucrări cu banii, cu munca, cu mâncare la oamenii care lucrau acolo”, afirmă enoriașul.
Acesta recunoaște că nu au fost singurii membri ai comunității implicați.
„Și alți oameni au lucrat, este adevărat. Nu puteau doi bătrâni să construiască o biserică”, spune el.
Tocmai această contribuție a comunității este folosită acum ca argument moral în disputa privind mormintele.
Pentru familie, părinții care au ajutat la construirea comunității religioase ar trebui să poată avea, după moarte, locurile de veci îngrijite de copii în forma dorită, în limitele regulilor existente.
A doua discuție nu a schimbat situația
Potrivit aceleiași mărturii, familia a încercat încă o dată să rezolve problema direct cu parohul.
Enoriașul spune că l-a sunat din nou pe preot, însă fără rezultat.
„L-am sunat a doua oară fără niciun rezultat, tot o ținea pe a lui fără logică”, afirmă acesta.
Concluzia sa este una extrem de critică: „Este răuvoitor”.
Aceasta este însă evaluarea personală a enoriașului și trebuie privită ca atare. Din materialul pus la dispoziție nu rezultă o confirmare independentă a acestei acuzații și nici punctul de vedere al preotului Cristian Fărcaș nu este prezentat.
Conflictul nu s-a oprit aici.
Potrivit relatării familiei, sora enoriașului a mers la Episcopia Romano-Catolică de Iași pentru a încerca să obțină o soluționare a problemei.
„Sora mea a fost nevoită să meargă la Episcopie la Iași”, afirmă acesta.
El susține că nici această intervenție nu ar fi dus la rezolvarea situației.
În mesajul său, enoriașul folosește o expresie extrem de dură la adresa modului în care percepe relația dintre nivelul local și conducerea bisericească:
„De corb la corb nu-și scot ochii, asta-i situația”.
„Cimitirul este al comunității, nu are treabă preotul cu așa ceva”
Un alt locuitor al comunității a reacționat la situație și a exprimat o opinie similară cu cea a familiei.
Acesta susține că un cimitir aparține comunității și că preotul nu ar trebui să decidă singur asupra unor astfel de probleme.
„Trist, cimitiru este al comunității nu are treabă preotul cu așa ceva”, afirmă acesta.
În aceeași intervenție, el susține că preotul ar trebui să se consulte cu membrii comunității înainte de a lua asemenea decizii.
„Preotul trebuie să se pună de acord cu Comunitatea dacă vrea să facă ceva, el vine și pleacă, un Păstor bun este în ton cu Comunitatea”, afirmă locuitorul.
Este, în fond, aceeași temă care apare și în mărturia familiei: cine decide asupra unor lucruri care țin de cimitir și care este limita autorității unui paroh în raport cu comunitatea.
O problemă aparent mică, o nemulțumire mult mai mare
Disputa privind cele două morminte poate părea, la prima vedere, o problemă administrativă minoră.
Pentru familia care a făcut solicitarea, lucrurile sunt însă mult mai importante.
În mesajul său, el pornește de la o idee simplă: preotul ar trebui să fie cel care apropie oamenii, nu cel care creează conflicte.
„Respectul față de cei vii și față de memoria celor morți nu ar trebui să depindă de voința unui om”, scrie acesta.
„Menirea unui preot este să unească, să aline și să slujească, nu să lase impresia că este proprietar peste cimitir sau peste destinele credincioșilor.”
„Să tot cotizezi anual…”
În finalul mesajului său, enoriașul își extinde critica dincolo de cazul concret și vorbește despre relația dintre credincioși și instituția religioasă.
„Să tot cotizezi anual la creșterea și educarea acestor preoți ce se cred unii împărați peste comunitatea creștin-catolică a Diecezei de Iași”, afirmă acesta.
Din perspectiva sa, oamenii care contribuie financiar la comunitate, care muncesc și sprijină activitatea bisericii așteaptă în schimb respect și un dialog normal atunci când apar probleme.
Iar în cazul celor două morminte, spune el, familia nu a cerut altceva decât să își poată îngriji părinții trecuți în neființă.
„Smerenia nu se predică doar de la amvon. Se dovedește prin fapte”, este concluzia postării.
