Gleba cu piste și velocipede: Asfalt mofte, velo-progres la Șcheia!

0
20

RUBRICA DE PAMFLET: Aici adevărul se spune prin strâmbături, iar politica se măsoară în hohote de râs. Personajele sunt fictive, chiar dacă par luate de pe Facebook-ul de ieri. Lectura se face pe proprie răspundere, fără promisiuni goale și fără blocaje de umor!

O, tempora! O, mores! Bibicilor! Mare nesăbuință, stimabile, mare mișculiță politică la Șcheia de Iași! Se zvonește prin târg, ba e chiar curată realitate, că s-au găsit la bugetul comunei vreo șase sute de mii de băncuți. Și ce să facă onorabila primărie cu moftele și gologanii? Să asfalteze ulițele pline de glod, unde se afundă carul cu tot cu boi? Să pună pavele pe drumul de pietriș unde-și lasă cetățeanul potcoavele și iluziile? Să fim serioși, asta-i viziune de modă veche, stimabile!

Nenorocul dracului! Coana Europa cere progres, modernitate, ecologism! Așa că mărețul edil, conu Dănuț Ababei, ca un adevărat stâlp al civilizației, a decretat: „Nu avem noi asfalt, dar avem spirit european! Să se facă piste de biciclete!”. Pentru cine? Pentru gâște, pentru curci și pentru bătrânii care-și poartă oasele prin hârtoape, dar care acum pot admira, direct de pe marginea șanțului, dungile trasate cu mândrie civică.

Dar stați, onorabile! Scenariul n-ar fi complet fără opoziție. Din umbră sare neobositul consilier Dănuț Sofian, strigând ca din gură de șarpe: „Trădare! Risipă! Scandal!”. O adevărată bătălie între doi titani ai doctrinei administrative, purtată nu pe idei mărețe, ci pe pietriș și vopsea biciclistă. Localnicii privesc uluiți cum praful se ridică de pe ulițe direct pe dungile cele noi, ecologice.

Mănâncă pământul, nene! Trecem de la căruță direct la velociped, fără a mai trece prin secolul asfaltului. Curat progresism! Curat caragialesc! Să trăiască bicicletele și Europa, că drumurile vin ele mai târziu, când s-or coace murele!

5 1 vote
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate