Ședința Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului a fost reluată luni, la ora 10.45, în format online, după blocajul apărut mai devreme în legătură cu lista miniștrilor propuși în Cabinetul Adrian Veștea, au declarat surse parlamentare pentru STIRIPESURSE.RO.
Potrivit surselor citate, conducerea Parlamentului a aprobat calendarul audierilor miniștrilor propuși. Audierile vor începe la ora 12.00, în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților și Senatului.
Plenul pentru votul de învestire ar putea avea loc luni seara
Surse parlamentare susțin că, dacă audierile se vor desfășura conform calendarului aprobat, plenul reunit pentru votul de învestire a Guvernului Veștea ar putea fi convocat chiar luni seara, la ora 21.30.
Este vorba despre un calendar accelerat, în condițiile în care premierul desemnat Adrian Veștea forțează obținerea rapidă a votului Parlamentului pentru instalarea noului Cabinet.
Pentru ca Guvernul să fie învestit, sunt necesare 233 de voturi „pentru”.
Blocajul inițial: PNL a cerut scoaterea numelui partidului din lista miniștrilor
Reluarea ședinței BPR vine după ce, în prima parte a dimineții, ședința fusese suspendată. Potrivit surselor parlamentare, PNL a cerut refacerea listei de miniștri, pe motiv că în dreptul unor persoane propuse în Cabinet era trecută apartenența la PNL.
Liberalii au solicitat ca numele partidului să fie eliminat din lista oficială, în contextul în care conducerea PNL nu susține politic Guvernul Veștea, deși pe lista Executivului se regăsesc mai multe nume asociate formațiunii.
În prima fază, ordinea de zi nu a întrunit suficiente voturi „pentru”: USR și PNL au votat împotrivă, iar AUR s-a abținut. După reluarea ședinței, calendarul audierilor a fost însă aprobat.
Test politic înaintea votului final
Aprobarea calendarului reprezintă primul pas procedural necesar pentru ca Guvernul Veștea să ajungă în plenul reunit al Parlamentului. În același timp, votul din BPR este privit și ca un test politic pentru șansele Cabinetului de a obține învestirea.
Adrian Veștea se bazează pe sprijinul PSD, al unei părți dintre liberali și al minorităților naționale, însă calculele pentru votul final rămân complicate. Poziția AUR poate deveni decisivă, în condițiile în care Guvernul are nevoie de o majoritate de 233 de voturi.
Miniștrii, audiați în comisii de la ora 12.00
Conform calendarului aprobat, miniștrii propuși vor intra la audieri începând cu ora 12.00. Primul ministru care urmează să se prezinte în comisiile de specialitate este Florin Barbu, propus pentru portofoliul Agriculturii.
Pe lista Cabinetului se află Adrian Veștea ca prim-ministru desemnat, Marian Neacșu la Interne, Alina Gorghiu și Diana Morar ca vicepremieri, Alexandru Nazare la Finanțe, Florin Zaharia la Investiții și Proiecte Europene, Monica Anisie la Educație, Sorin Cîmpeanu la Apărare, Cristian Pistol la Transporturi, Florin Barbu la Agricultură, Bogdan Ivan la Energie, Alexandru Rogobete la Sănătate și Radu Oprea ca secretar general al Guvernului, alături de ceilalți miniștri propuși de premierul desemnat.



























































