Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la nivelul subsolului unui restaurant din municipiul Iași, la un tablou electric.
Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, care acționează cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime (ASII) și o ambulanță de prim ajutor calificat (EPA), încadrate cu personalul aferent. La locul intervenției se află și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Iași.
Din primele informații, aproximativ 20 de persoane, inclusiv minori, s-au autoevacuat din clădire înainte de sosirea forțelor de intervenție. Până în acest moment nu au fost anunțate victime.
Echipajele operative acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului, evacuarea fumului din spațiile afectate și verificarea întregii clădiri, pentru înlăturarea oricărui risc de propagare și pentru siguranța persoanelor aflate în zonă.
Misiunea este în dinamică.
Update incendiu – Plopii fără Soț: În urma incendiului au ars o masă și aproximativ 10 metri liniari de cablu electric. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al curentului electric generat de un conductor electric defect.


























































