VIDEO Un pieton a fost filmat în timp ce se întoarce din drum pe trecerea de pietoni

0
4432

Polițiștii s-au autosesizat în urma apariției pe rețelele sociale a unor imagini video în care o persoană traversează strada pe trecerea pentru pietoni până la jumătate, după care revine pe partea carosabilă. Incidentul a avut loc la data de 5 mai, iar oamenii legii efectuează în prezent verificări pentru a stabili cu exactitate situația de fapt.

Reprezentanții autorităților atrag atenția că traversarea străzii, deși pare un gest simplu, poate avea consecințe grave dacă nu este realizată în mod responsabil. Pietonii trebuie să traverseze ferm, pe o direcție constantă, doar după ce s-au asigurat temeinic. Ezitarea sau schimbarea bruscă a direcției în mijlocul carosabilului crește semnificativ riscul producerii unor accidente.

Totodată, respectarea regulilor de circulație nu reprezintă doar o obligație legală, ci și o măsură esențială pentru siguranța tuturor participanților la trafic.

Din punct de vedere legal, potrivit art. 167 alin. (1) lit. c) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, pietonilor le este interzis să prelungească timpul de traversare, să se oprească sau să se întoarcă pe trecerile pentru pietoni nesemaforizate.

În astfel de situații, sancțiunea contravențională este cuprinsă între 2 și 3 puncte de amendă, respectiv între 405 și 607,50 lei.

Sursa video> Radar Iasi

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments