Intervenția directorului executiv al Aktor Group și al joint venture-ului Atlantic SEE LNG Trade, Alexandros Exarchou, în cadrul Forumului Economic de la Delphi, pe tema siguranței energetice viitoare a Europei și a rolului esențial al Coridorului Vertical de gaze care pornește de la Alexandroupolis și acoperă în prezent Bulgaria, România, Moldova și Ucraina, a evidențiat o ruptură care – deocamdată – este puțin vizibilă, dar care ar putea pune în pericol însăși securitatea energetică a Europei. Germania își vede amenințată poziția, pentru că prin Coridorul Vertical centrul de greutate al securității energetice a Europei se va muta în Estul Europei, cu România în rol de pion central.
Am reținut trei plus unu puncte din intervenția sa:
Primul este că principala problemă a Europei nu mai este atât prețul energiei, cât disponibilitatea acesteia. Întrucât Europa s-a bazat prea mult pe gazul natural rusesc ieftin și acum a rămas expusă.
Al doilea este că securitatea energetică a Europei depinde de acorduri pe termen lung pentru furnizarea de GNL, în principal din SUA. Iar în legătură cu acest lucru apar reacții semnificative, în principal din partea țărilor nord-europene, mai ales din partea Germaniei.
Al treilea este necesitatea construirii unei a doua unități FSRU și, eventual, a unei a treia pe termen lung în Grecia, pentru a asigura pe deplin gazele pentru Coridorul Vertical.
Iar punctul „în plus” – care este și cel mai important – este că prin Coridorul Vertical sau „Coridorul Vertical” nu se înțelege doar un alt proiect energetic printre multe altele, ci o rută alternativă strategică de importanță crucială pentru transportul GNL-ului american, care consolidează poziția geopolitică și geostrategică a Greciei, transformând-o într-un factor de prim rang al securității energetice a Europei.
Reacțiile
Coridorul Vertical oferă soluții la puzzle-ul energetic european, așa că este logic să genereze reacții puternice din partea tuturor celor care aveau de beneficiat de pe urma situației complicate existente.
Moscova
Moscova este prima care reacționează. Întrucât, pe de o parte, este limitată influența sa în Ucraina, iar, pe de altă parte, Kremlinul este lăsat fără o armă importantă, cum este „robinetul” la conductele de gaze naturale către Europa. De aici și eforturile intense, sistematice și sub diverse forme ale Rusiei de a interveni în evenimentele politice din Grecia, axa principală fiind căderea guvernului lui Kyriakos Mitsotakis.
Berlinul
Reacții apar însă și din partea Berlinului. Iar acestea sunt cele mai problematice. Germania pierde rolul de principal negociator și mediator energetic întrucât centrul de greutate se mută din Europa Centrală în cea de Sud-Est. Berlinul traduce această nouă realitate într-o pierdere de putere, influență și control, de aceea și activează automat o atitudine negativă. Întrucât vede că politica energetică pe care a urmat-o din 1970 până în prezent este complet demontată.
Rădăcina dependenței Germaniei de gazele rusești se află în așa-numita „Ostpolitik” sau „politica față de Est”, o politică adoptată de cancelarul social-democrat Willy Brandt la începutul anilor 1970. Ideea centrală era profund politică, bazată pe convingerea că legăturile economice strânse dintre Germania de Vest și Uniunea Sovietică ar face de neconceput un conflict militar între cele două țări și, în același timp, ar duce la democratizarea politică a Uniunii Sovietice. În același timp, mișcările Verzilor și de Stânga au reușit să anuleze toate planurile de tranziție la energia atomică, ceea ce a servit intereselor URSS. În același timp, Franța vecină își dezvăluia propriul plan energetic bazat pe reactoare nucleare.
Reunificarea Germaniei după căderea Zidului Berlinului în 1989 a îmbunătățit și mai mult relațiile dintre Germania, acum unificată, și Uniunea Sovietică. Germania, „locomotiva industrială” a Europei, avea nevoie de cantități uriașe de energie pentru industria sa grea, în principal în sectorul chimic, industria auto și a oțelului. Gazul rusesc era soluția ideală, deoarece era în cantități mari, ieftin și teoretic o sursă de încredere.
La începutul anilor 2000, cancelarul Schröder a pus bazele „Nord Stream 1”, o conductă care urma să conecteze Rusia direct de Germania prin Marea Baltică. După încheierea mandatului său, Gerhard Schröder a ocupat poziții cheie la Gazprom Nord Stream AG, controlată de Rusia, și apoi la Rosneft, de asemenea deținută de Rusia. Cancelarul Merkel, în ciuda avertismentelor și obiecțiilor constante din partea SUA și a fostelor țări comuniste din Europa de Est, a continuat cu același plan, construind și „Nord Stream 2”.
Percepția Berlinului conform căreia Rusia era un partener comercial indispensabil a determinat Germania, în 2021, să depindă în proporție de 55% de gazele naturale rusești, 35% de petrolul rusesc și 50% de cărbunele rusesc.
Invazia rusească
Invazia Rusiei în Ucraina, în februarie 2022 a dus la „Zeitenwende”, adică la punctul de cotitură istoric, așa cum l-a numit cancelarul Olaf Schulz. Germania a ajuns în fața unei amenințări existențiale la adresa industriei sale. Acest lucru a obligat-o să construiască terminale GNL în timp record, să reactiveze centralele pe cărbune și să caute noi furnizori, precum SUA, Norvegia și Qatar.
Situația din prezent
În ce privește furnizarea de GNL, prin terminalele din Wilhelmshaven, Brunsbüttel etc., Germania importă 90% până la 95% din SUA. Prin urmare, înțelegem că reacțiile Germaniei nu privesc GNL-ul american în sine, deoarece, după cum vedem, SUA este furnizorul său aproape exclusiv, ci privesc puterea, controlul și profiturile generate de Coridorul Vertical.
Germania a investit miliarde de euro pentru a construi terminale GNL în porturile sale, în Marea Nordului și Marea Baltică. Cu toate acestea, Coridorul Vertical face din Grecia, și în special din portul Alexandroupolis, noua poartă de acces către Europa Centrală și de Est. Dacă GNL-ul american începe să curgă din sud spre nord, atunci infrastructura germană își va pierde rolul de centru energetic cheie în Europa, reducând veniturile din taxele de tranzit și influența geopolitică a Germaniei asupra vecinilor săi.
Pe lângă taxele de tranzit, Germania impune o taxă de depozitare pentru exporturile de gaze de pe teritoriul său către țările vecine, o taxă care provoacă fricțiuni constante cu Austria, Cehia și Ungaria, deoarece această a doua taxă face ca gazul care trece prin Germania să fie foarte scump. Coridorul Vertical oferă acestor țări o rută alternativă prin Grecia, ocolind Germania. Așadar, Berlinul se teme că acest lucru va slăbi propria rețea și va face ca instalațiile sale de stocare să fie mai puțin competitive.
Apariția Greciei ca jucător energetic central sau ”hub energetic”, așa cum este termenul internațional, schimbă echilibrul de putere în UE, situație față de care Berlinul reacționează cu scopul de a nu crea coridoare competitive care ar contesta dominația energetică a Germaniei în Europa.
Sursa: Liberal.gr, în traducerea Rador Radio România
