Tensiune, teamă și incertitudine la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, după ce mai mulți tineri cu dizabilități din Centrul Galata reclamă că ar putea fi nevoiți să părăsească locul pe care îl consideră „acasă”. O tânără care a crescut în sistem transmite un mesaj tulburător despre frica de abandon, lipsa de siguranță și nevoia de stabilitate.
Situația tinerilor instituționalizați din Centrul Galata, aflat în subordinea Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, scoate la iveală o realitate dură: tranziția spre viața independentă este, pentru unii, un pas imposibil de făcut fără sprijin real și constant.
O tânără beneficiară a centrului a transmis un apel disperat către autorități, acuzând decizii care, în opinia ei, îi pot lăsa pe mulți dintre rezidenți fără protecție. „Cei de la Parlamentul de la București și Direcția Protecția Copilului Iași vor să ne fugărească din cămin, vor să ne trimită în chirie sau în familie. Suntem mulți colegi care nu vrem să plecăm, pentru că noi am crescut de mici la casa de copii și ne este frică să plecăm în societate, pentru că sunt oameni răi și să nu ajungem pe drumuri; unii nu se descurcă”, mărturisește aceasta.
Tânăra subliniază că experiențele anterioare ale altor colegi au alimentat această teamă profundă. „Am colegi care au ajuns pe stradă și nu vrem să ajungem și noi pe străzi”, spune ea.
Viața într-un sistem care nu oferă siguranță pe termen lung
Pentru mulți dintre acești tineri, centrele de plasament nu sunt doar instituții, ci singurul „acasă” pe care l-au cunoscut. Adaptarea la o viață independentă presupune nu doar resurse materiale, ci și sprijin emoțional și social – lucruri care, spun ei, lipsesc.
„Eu am crescut de mică la casa de copii și nu știe nimeni cum am crescut, cu bune și cu rele”, povestește tânăra din centrul Galata. „Să se pună cei de la Parlamentul de la București și cei de la Protecția Copilului în locul nostru: cum este să nu ai pe nimeni, să nu fii iubit de părinți și să nu ai apărare? Pe noi ne-au crescut străinii.”
Declarațiile ei scot în evidență o ruptură între deciziile administrative și realitatea trăită de beneficiari. În timp ce politicile publice încurajează dezinstituționalizarea, tinerii spun că nu sunt pregătiți să facă față singuri provocărilor din societate.
„Suntem plimbați ca niște dosare”
Un alt aspect criticat este lipsa de stabilitate. Mutările frecvente între centre sau schimbările de statut generează anxietate și nesiguranță.
„Fiecare avem povestea noastră, dar nu este normal să își bată joc de noi, să ne plimbe încolo și încolo. Noi suntem stresați, ne gândim ce va fi cu noi, unde o să ajungem”, afirmă tânăra.
Ea descrie un sistem în care beneficiarii ajung să fie tratați mai degrabă administrativ decât uman: „Noi suntem ca niște dosare, pentru că am colegi care au fost mutați în alte centre de plasament și tot așa, și de aceea nu mai vrem să fim mutați încolo și încolo.”
Povestea personală a tinerei este marcată și de momente decisive care i-ar fi putut schimba viața. „Eu, când aveam 13 ani, trebuia să mă adopte o familie, dar bunica, Dumnezeu să o ierte, nu a vrut să mă dea în adopție. Mai bine mă luau cei care voiau să mă adopte, poate aveam noroc; aveau planuri să mă ducă la operație și se ocupau de mine.”
Acum, spune că nu își mai dorește schimbări. „Acum nu mai vreau să plec nicăieri, nici la părinții mei. Vreau să rămân definitiv la centrul Galata, unde am crescut de mică.”
În lipsa unor soluții clare, tinerii iau în calcul inclusiv forme de protest. „M-am gândit să ieșim în stradă, nu la Consiliul Județean Iași, ci la București, dar nu știu cine ne reprezintă. Altă soluție nu avem, poate așa ne bagă în seamă.”
Dincolo de revoltă, însă, mesajul este unul profund marcat de disperare: „Vă rog din suflet, poate mă sfătuiți și pe mine cum să fac, cum să procedez în acest caz. Dacă nu se poate rezolva, eu îmi fac rău și mă răzbun pe mine; nu am altă soluție. Sunt disperată.”
Contrar unor percepții, tânăra spune că nu solicită ajutor financiar sau relocare, ci doar continuitate și siguranță. „Nu vreau bani, nu vreau să mă ia cineva în familie, eu vreau doar să rămân la Galata, atât.”
Ea acuză, totodată, lipsa de interes a autorităților: „Nu ne iau în considerare și nu ne bagă în seamă. Se ferește toată lumea de noi, profită că nu avem pe nimeni care să ne apere.”
O problemă sistemică
Cazul de la Iași ridică semne de întrebare asupra modului în care sunt implementate politicile de protecție socială în România. Deși dezinstituționalizarea este un obiectiv asumat la nivel european, specialiștii atrag atenția că aceasta trebuie realizată gradual și cu sprijin adecvat.
Tânăra încheie cu un apel simplu, dar puternic: „Eu îmi cer dreptate și mă apăr.”
În spatele acestor cuvinte se află nu doar o poveste individuală, ci drama unei întregi categorii vulnerabile, aflate între deciziile administrative și nevoia reală de sprijin uman.
