Presedintele României, Nicușor Dan, a susținut duminică o declarație de presă la Palatul Cotroceni, în care a vorbit despre ”problemele din justiție”, ca urmare a sesizărilor magistraților pe care le-a primit la Palatul Cotroceni.
Astfel, șeful statului a anunțat că va iniţia în luna ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar”?
”Și dacă magistrații vor spune că DA, CSM acționează în interes public vom continua discuțiile. Dar dacă magistrații vor spune că Consiliul Superior nu reprezintă interesul public, ci al breslei, atunci CSM va pleca de urgență”, a spus președintele României.
De asemenea, Nicuşor Dan a afirmat că, după ce a primit sesizări din partea a sute de magistraţi, a constat faptul că aceştia reclamă existenţa unei categorii de magistraţi, membri ai CSM, şefi de instanţe, ”care nu acţionează în interes public, ci în interesul unui grup pe care îl constituie” şi că activitatea profesională a magistratului este dependentă de acţiunea, de multe ori discreţionară, a acestor judecători.
”Inclusiv promovările la ICCJ s-au făcut pe criterii de obedienţă faţă de acest grup care conduce sistemul de justiţie şi nu pe criterii de profesionalism”, a sintetizat preşedintele conţinutul sesizărilor primite.
Puţini magistraţi care au exprimat intenţia să vină la Cotroceni
Nicușor Dan a mai spus că au fost extrem de puţini magistraţi care și-au exprimat intenţia să vină la Cotroceni, după ce aproape o mie au semnat scrisoarea.
El a arătat că s-a ajuns inclusiv la propuneri ”nepotrivite”, ca reprezentanții Administrașiei Prezidențiale să se întâlnească cu aceștia în benzinării, de teamă să nu fie văzuți public.
Şeful statului a anunţat că luni va avea loc o discuţie cu cei care îşi asumă în mod public sesizările despre problemele din justiție, iar discuţiile confidenţiale vor fi reprogramate.
”Au fost extrem de puţini magistraţi care au exprimat intenţia să vină la discuţii faţă de cele o mie de persoane care au semnat scrisoarea. Sunt cam 20 de magistraţi în nume individual şi cam 20 de magistraţi în numele unor asociaţii de magistraţi. Şi s-au întâmplat fel de fel de lucruri în aceste zile pe care colegii mei care au fost în contact cu aceşti magistraţi le-au perceput. În primul rând că, în mod neobişnuit, în anumite instituţii s-au organizat şedinţe luni 24 decembrie. Au existat mesaje de influenţare, intimidare. Apoi, multă lume din cei care au solicitat să ne întâlnim, dar nu în 22 decembrie, tocmai pentru că există o teamă de participare la astfel de întâlnire să aibă repercusiuni”, a spus preşedintele Nicușor Dan.
”Totuşi e o chestiune foarte serioasă, nu vorbim de reţele de trafic de persoane sau cine ştiu eu ce, vorbim de a treia putere în statul ăsta. Prin urmare, am decis că mâine, la ora 10.00, vom face o discuţie publică cu cei care doresc, aşa spunem, public, să transmită un mesaj. Iar toate discuţiile private în regim de confidenţialitate vor fi reprogramate. Tot cei care solicită o întâlnire în regim de confidenţialitate cu noi o vor avea, dar nu mâine”, a spus preşedintele.
Şeful statului a mai spus că toţi cei care solicită o întâlnire în regim de confidenţialitate cu ei o vor avea.
”Dacă mâine se vor face orice fel de acuze care să vizeze pe cineva din sistem, o să există o altă întâlnire, de asemenea publică, în care persoanele vizate să poată să-şi exprime opinia, apărarea faţă de acuzele care sunt aduse şi, de asemenea”, a arătat el.
Sinteza declarațiilor președintelui Nicușor Dan:
– Au fost extrem de puțini magistrați care au vrut să vină la discuții față de cei 1000 de oameni care au semnat scrisoarea. Aproape 20 de magistrați sunt.
– S-au întâmplat fel de fel de lucruri în aceste zile. În primul rând că, în mod neobișnuit, în anumite instituții s-au organizat ședințe.
– Mulți dintre cei care ne-au scris au solicitat să ne întâlnim, dar nu în 22 decembrie, pentru că există o teamă că participarea la o astfel de întîâlnire să nu aibă repercusiuni. Am ajuns la propuneri nepotrivite cu importanța … să vină pe rând, să stea în diferite săli. Colegii mei să-i preia din benzinării.. E o chestiune foarte serioasă, nu vorbim de rețele de trafic de persoane sau cine știu eu, vorbim de a 3-a putere în stat.
– Am decis că mâine la ora 10.00 vom face o discuție publică cu cei care vor să transmită pblic un mesaj. Iar discuțiile private vor fi reprogramate.
– Dacă mâine se vor face acuze, orice fel de acuze care să vizeze pe cineva din sistem, o să existe o altă întâlnire publică, să poată să-și exprime opinia, apărarea, față de acuzele aduse. De asemenea, există opinia că actuala situație din justiție este un răspuns la abuzuri de acum 10-15 ani.
– De exemplu, scrie un procuror că pentru infracțiuni cu pedeapsă redusă, în care cel inculpat mărturisește că așa s-a întâmplat, că regretă faptele, în loc ca procedura să dureze 3 zile, ea nu poate să dureze mai puțin de 6 luni. Acesta este un tip de lucru care trebuie avut în vedere.
– Nu sunt fapte, sunt sesizări, a căror veridicitate trebuie probată. Sunt sesizări grave cu privire la sistemul de justiție. În primul rând faptul că în cadrul conducerilor instanțelor, rolul președintelui este deciziv, prin faptul că el numește vicepreședinții din cadrul organlor de conducere, iar puterea șefilor de instanțe este foarte mare.
– Există o categorie de magistrați, membri ai CSM, ai conducerilor unor instanțe, care nu acționează în interes public, ci în interesul unui grup, pe care îl constituie și că activitatea profesională a magistratului este dependentă de acțiunea de multe ori discreționară a acestui grup de persoane. Inclusiv promovările la ÎCCJ s-au făcut pe criterii de obediență față de acest grup din justiție.
– Deci sunt două tipuri de probleme, unele care vin din lege. Dacă vreți să discutăm de legile justiție, pe proceduri, va fi o discuție lungă. Însă pe termen scurt trebuie să ne concentrăm pe acele probleme care sunt recurente.
– Toate acestea sunt acuzații, sesizări, nu sunt fapte. Dar cred că situația în care suntem este gravă, prin faptul că există această suspiciune cu privire la integritatea din sistemul judiciar. Voi iniția în ianuarie, imediat după sărbători un referendum în cadrul corpului magistraților cu o singură întrebare: CSM acționează în interes public sau acționează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar? Și dacă magistrații vor spune că DA, CSM acționează în interes public vom continua discuțiile. Dar dacă magistrații vor spune că Consiliul Superior nu reprezintă interesul public, ci al breslei, atunci CSM va pleca de urgență.























































