Stimabili concetățeni și onorabili contribuabili,
La Primăria din DobroVoțca – orașul unde ulițele au gropi, dar primarele are doar drumuri asfaltate spre cabana lui de protocol – a explodat iarăși scandalul: Martinică, premarele nostru de catifea rurală, a organizat, zic cârcotașii, o vânătoare de lux pentru grangurii planetei, acei turiști cu buzunaru’ mare și conștiința mică… mică de tot, cât o alică rătăcită.
Firește, premarele, om cu dare de mână (dar mai ales de altceva), declară cu solemnitate că totul a fost „perfect legal, regulamentar și tradițional nostru, de când lumea și pământul”. Doar că pământul—bietul!—trosnea sub 40 de gonaci, opt mașini burdușite cu arme și cinci străini de seamă, fiecare echipat cu câte o pușcă atât de strălucitoare încât orbiseră și brazii.
Localnicii, moftangii, pretind că vânătoarea s-a ținut taman pe potecile turistice, unde, în mod normal, se vânează doar selfie-uri și liniștea pădurii. Dar de data asta, liniștea a fost luată la goană, iar pădurea a primit foc automat de Ziua Națională! Imnul n-a răsunat, dar alte sunete, de calibru… civic, au bubuit din plin.
Dar cum la noi, la DobroVoțca, adevărul e mai timid decât un mistreț în bătaia puștii, nimeni nu știe exact unde s-a tras, câți au tras și ce s-a tras pe sfoară. Cert e doar că primarele Martinică tace cu demnitatea unui fotoliu înfipt bine în instituție.
Și, ca într-o mare tradiție administrativă, cu cât tace mai apăsat premarele, cu atât vorbesc mai apăsat localnicii despre afaceri negre în pădurea… tot mai roșie.
Dialog absurd între doi mistreți, la marginea potecii
Mistrețul 1: Bre, Mitică, ai văzut ce s-a întâmplat ieri?
Mistrețul 2: Am văzut, măi Ghiță… dar nu înțeleg, noi suntem fauna sau decorul unui bal mascat cu arme?
Mistrețul 1: Măi, eu cred că suntem figuranți într-o piesă care nu se mai termină.
Mistrețul 2: Atunci să încasăm roalele. Da’ stai… cine-i autorul?
Mistrețul 1: Nu știu, cică unul Martinică dar nu e Ursul! Cică e Delapidatorul!
