Bre, stimabililor, să mă iertați că vă tulbur tihna, da’ iar s-a ridicat Nea Romică la suprafață, ca mămăliga uitată pe aburi. După ce-a făcut vară-vară sala de aerobic în terminal, printre clienții lui Don Costelo — ăla cu mușchi pe datorie și abonament pe găleata cu proteine — acuma s-a suit pe autostradă, să-și ia și dumnealui banda lui!
Cică vrea să mai dea gios kilogramele adunate din ceaunele fără număr, că doar nu era să rămâie manajer cu burta-n poală și poala în parbriz. “Mobilitate, monșer!”, strigă el, alergând pe banda de urgență mai iute ca un troleibuz scăpat de sub curent.
Și cum fugea Romică, cu vesta fosforescentă fluturând, șoferii se întrebau dacă e exercițiu de protecție civilă ori doar ritmul lui cardio-administrativ. Iar el, ofuscat, țipa: “Nu vă alarmați, bre! Fac și io puțină infrastructură personală!”
La final, ajuns la kilometrul doi, s-a oprit strategic, ca orice funcționar respectabil, să tragă concluzii și să împingă burta înauntru. “Am progresat!”, zise, “mai am doar vreo trei ceaune de dat jos!”
Așa că, dacă vedeți un domn sprinten, dar rotunjor, alergând cu demnitatea unui cârnat olimpic pe autostradă — să știți: nu e alarmă, e reforma lui Romică.
