RUBRICA DE PAMFLET: Aici adevărul se spune prin strâmbături, iar politica se măsoară în hohote de râs. Personajele sunt fictive, chiar dacă par luate de pe Facebook-ul de ieri. Lectura se face pe proprie răspundere, fără promisiuni goale și fără blocaje de umor!
Zbucium mare ieri la Înalta Casă, nene! Don Costelo, nebărbierit, cu gulerul mototol și mutra de martir al neamului, s-a prezentat la bară. Dosarul „Tablă și rugină” stă pe masa onoratei instanțe de-atâta vreme că a prins patina timpului, ceva între bizantin și retro.
Procurorul, bietul de el, cerea justiție, dar Don Costelo, dintr-o mișcare de reveransă procedurală, a mai scos o excepție din joben. Rezultatul? O amânare de toată frumusețea! Aerul de prescripție adie deja pe holuri ca parfumul de tei în Cișmigiu. „Să mai treacă un anotimp, să se mai așeze praful, că doar legea e pentru oameni, nu pentru dosare,” părea să zică zâmbetul discret al stimabilului.
Dialog de Galantomo-Vigilență
La ieșire, spectacol mare! Marian Ceaușescu, cu plămânii de oțel, îl ia în primire.
Marian: (Vuvuzela la maxim) Da’ șpaga înapoi când o dai, borfașuleee? Unde-i tabla, Costelo? La cine-i tabla?
Don Costelo: (Oprește pasul, își aranjează cravata cu o demnitate jignită) Monșer Mariane, ai rămas același impetuos… Ascultă la mine, că ești tânăr și n-ai învățat subtilitățile. Eu nu sunt borfaș, sunt un neînțeles.
Marian: Neînțeles pe milioane, mă? Huooo! La pușcărie!
Don Costelo: (Părintește) Ei, ași! Eu am vrut să fac un bine comunității, să acopăr simbolic nevoile urbei. Că tabla aia a zburat spre alte zări, e o chestiune de fizică, nu de metafizică penală. Prescripția, dragul meu, e un drept constituțional la uitare! De ce să trăim în trecut, când viitorul e atât de… amânat?
Marian: Da’ banii, Costelo? Șpaga aia „curată”?
Don Costelo: Mariane, ești trivial. Nu e șpagă, e „stimulent de celeritate”. Dar uite, s-a amânat, deci celeritatea a lipsit, prin urmare… sunt de o nevinovăție cristalină. Hai, salutare, că mă așteaptă prescripția la o cafea!
Așa că, bibicilor, onorata instanță pare dezarmată în fața voinței de tablă a lui Costelo, care nu recunoalte nimic. Nici măcar în fața marii adunături naționale.
