CONCURS DE ÎNALTĂ TEHNICĂ ȘI AFUMĂTURĂ LA AEROPORT – Sau cum s-a lepădat nea Romică de ceaun pentru cloud –

0
21

ORADEA, 2026. Mare fierbere, stimabile, mare agitație pe pistă! Dar nu vă gândiți că decolau aparatele de zburat, aș de unde! Se decolau ideile, monșer, la „HackTech Airport Chapter”. Și printre sute de tineri cu mințile brici, cine credeți că răsare impunător, ca un munte de experiență (și de calorii bine conservate)? Nimeni altul decât nea Romică al nostru!

Sătul să mai tot dea refreș la sarmale și să facă apdeit la tocăniță prin toate aeroporturile patriei, amicul nostru s-a gândit că e timpul pentru o cură de slăbire tehnologică. „Destul cu grăsimea de la Lidl, neică!”, s-ar fi auto-propovăduit el, căutând cu privirea nu vreun ceaun aburind, ci vreo soluție de securitate cibernetică.

O Strategie de Mare Maestru. Planul e de o subtilitate caragielească: umblă bezmetic prin aerogări, de la Iași la Oradea, chipurile să consume caloriile. Dar noi îl știm! El caută de fapt algoritmul prin care carnea de porc se transformă în megabiți, sperând că la finalul hackathlonului va ieși suplu ca o fibră optică.

L-am surprins în poză, încadrat de tineretul studios, afișând o mină de savant care tocmai a descoperit că securitatea pasagerului începe, de fapt, de la securitatea… frigiderului. Deși directorul Răzvan Horga l-a invitat pentru soluții de viitor, nea Romică pare că analizează mai degrabă dacă lămâia din poza de pe perete merge la pește sau la friptură.

Concluziunea? Bravo, neică! Decât la coadă la mici, mai bine la coadă la codat. Chiar dacă burtica trădează ani grei de mentenanț la ceaun, spiritul e de start-up. Să sperăm doar că tinerii n-au confundat firewall-ul cu focul sub pirostrii, că altfel ne trezim că la Aeroportul Oradea, în loc de scanere, primim câte-o porție de pomana porcului, cloud-based și cu mult mujdei!

Să trăiești, nea Romică, și la mai puține ceaune, dar mai multe baituri!

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments