STS pregătește mutarea într-un palat istoric abandonat de două decenii. În spatele gardurilor discrete, una dintre cele mai misterioase clădiri din Iași este restaurată în tăcere, după ce arborii seculari au fost rași într-o singură dimineață. Într-un Iași sufocat de scandaluri imobiliare și distrugeri sistematice ale patrimoniului, o nouă operațiune, neanunțată public, neasumată oficial și derulată cu o discreție demnă de instituția care o patronează , iese la lumină: mutarea Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) într-un monument istoric situat în inima Copoului. Clădirea Mavrogheni, bijuterie arhitecturală ridicată pe lotul în care a funcționat ultima oară Inspectoratul de Sănătate Publică, intră în circuitul structurilor de securitate ale statului. Nu printr-o decizie ministerială transparentă, ci printr-o trecere aproape clandestină: din administrarea Ministerului Sănătății în cea a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, forul tutelar al STS. În timp ce instituțiile tac, 7Est reconstituie povestea clădirii, transferul discret, apelurile ignorate în privința protejării patrimoniului și demersurile grăbite care au precedat instalarea STS în Copou.
De la vilă boierească a familiei Mavrogheni la sediu al Inspectoratului de Sănătate Publică. De la ruină, la viitoarea „citadelă” STS din centru. La marginea bulevardului Copou, ascunsă după ziduri groase și vegetație odinioară seculară, o clădire-fragment de istorie națională a fost, timp de două decenii, o fantomă urbană. O clădire în care s-a scris istoria Unirii Principatelor, în salonul căreia s-au ținut ședințe ale Divanului Ad-Hoc, în care au intrat miniștri, domnitori și diplomați europeni.
Astăzi, aceeași clădire, modificată succesiv, dar încă purtând în fundațiile ei istoria unei elite politice care a schimbat fața României, va deveni noul sediu al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) Iași, în urma unui transfer discret decis la nivelul CSAT. Clădirea Mavrogheni, bijuterie arhitecturală ridicată pe locul în care a funcționat ultima oară Inspectoratul de Sănătate Publică, intră în circuitul structurilor de securitate ale statului. Nu printr-o decizie ministerială transparentă, ci printr-o trecere aproape clandestină: din administrarea Ministerului Sănătății în cea a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, forul tutelar al STS.
O instituție născută din războiul Crimeei și din ideile modernizatoare ale Europei se transformă, astfel, într-o enclavă tehnologică a unui serviciu secret. În timp ce trecătorii nici nu știu ce se ascunde în spatele porții metalice, în curtea imobilului s-au petrecut deja primele lucrări controversate.
Transferul, tăcerile și copacii dispăruți
Cum a ajuns patrimoniul abandonat al Ministerului Sănătății în mâinile CSAT? În mod discret, fără anunțuri publice sau dezbateri locale, clădirea care a găzduit ultimele decenii Institutul de Igienă și Sănătate Publică, și care aparținuse anterior Direcției de Sănătate Publică, a fost trecută în administrarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
Schimbarea administratorului apare sec în documentele interne și într-un act normativ trecut aproape neobservat. Ce nu apare în documente este momentul-cheie care a trezit suspiciuni în rândul specialiștilor în patrimoniu – defrișarea tuturor arborilor seculari din curtea interioară, efectuată de Servicii Publice SA, societate subordonată Primăriei Iași. Fără explicații coerente și fără o autorizație de intervenție pe un sit protejat, potrivit surselor noastre din mediul arhitectural. Un patrimoniu vegetal de peste un secol a dispărut într-o singură zi, prin grija obedienților angajați ai SC Servicii Publice SA, societate condusă de un bugetar expert în obediență – directorul Laurențiu Ivan, care a refuzat orice discuție pe acest subiect cu reporterii 7Est.
Casa care a găzduit Unirea și pe viitorul rege al României
În spatele zidului gros care o desparte de Biblioteca Centrală Universitară „M. Eminescu”, clădirea pare astăzi un palat părăsit. Dar sub tencuiala scorojită zace o istorie care ar umple un manual.
Puțini ieșeni știu că această clădire, aparent banală, a fost cândva nucleul uneia dintre cele mai importante mișcări politice din secolul XIX. Aici, în casa unionistului Petre Mavrogheni, au avut loc întruniri fierbinți ale Divanului Ad-hoc. Pereții încă mai păstrează vibrația discuțiilor purtate între Ralet, Panu, Hurmuzachi, Kogălniceanu, oameni care au riscat totul pentru idealul Unirii.
Tot aici a fost redactată și celebra Declarație unionistă din 7 octombrie 1857. În 1866, clădirea a devenit, temporar, prima reședință din Iași a Principelui Carol I, viitorul Rege al României. Ulterior, casa a trecut în proprietatea lui Neculai Drossu, apoi a familiei Bonnardel, cu conexiuni diplomatice franceze. În perioada interbelică, clădirea a fost transformată și extinsă. După 1944 a devenit sediu pentru diverse structuri sanitare, până la degradarea sa accelerată după anii 2000.
Aici s-au planificat campanii electorale, s-au tipărit manifeste, s-au adunat fonduri pe ascuns. Aici s-a pus, în tăcere, un fragment din piatra de temelie a României moderne. Ironic sau nu, un alt tip de tăcere, una instituționalizată, strategică, va pune de acum stăpânire pe aceeași clădire.
De la salon aristocratic la „zonă roșie”
În saloanele Mavroghenilor, odinioară se organizau baluri și soirée musicale unde duducile Moldovei încântau diplomați străini. Petre Mavrogheni, cel care avea să introducă leul și să pună bazele sistemului financiar modern, își primea invitații cu aceeași naturalețe cu care, în altă parte, negocia autocefalia Bisericii sau reorganiza finanțele țării. În aceleași camere în care astăzi se vor instala servere criptate, cândva se ciocneau pahare de cristal și se punea țara la cale.
Modernizarea comunistă a transformat casa într-o instituție de sănătate publică. Laboratoare, birouri, arhive, apoi ani lungi de degradare. Clădirea a rămas suspendată în propria tăcere istorică. Până acum.
În încăperile unde Petre Mavrogheni organiza serate, se vor afla birouri operaționale ale unui serviciu secret. Istoria politică a României se suprapune peste prezentul tehnologic. Saloanele aristocrației moldovene devin „zone roșii”.
Un palat cu o valoare necunoscută oficial
Clădirea este clasificată ca monument istoric. Valoarea estimată a proprietății – teren + imobil, variază, potrivit surselor imobiliare, între 3 și 6 milioane de euro în starea actuală, sumă care ar putea crește substanțial după restaurare.
Surse administrative confirmă pentru 7Est că transferul imobilului nu a fost precedat de vreun audit public privind valoarea clădirii sau justificarea militară. În acte, operațiunea poartă mențiunea obișnuită: „schimbare administrator”. În realitate, este una dintre cele mai ample extinderi de infrastructură STS în zona Moldovei din ultimul deceniu.
În prezent, documentația se află în faza DALI (Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție), analizată de Comisia Zonală a Monumentelor Istorice. Aceasta va decide limitele restaurării și dacă proiectul încalcă sau nu regimul de protecție al clădirii.
Ce se va întâmpla cu adevărat în interiorul clădirii?
Sursele oficiale vorbesc doar despre „restaurare” și „reabilitare funcțională”. Cele neoficiale, însă, vorbesc în șoapte despre camere blindate pentru infrastructura critică de telecomunicații, rețele criptate și noduri de comunicații strategice, servere climatizate, săli operative și un posibil centru regional de coordonare. În timp ce exteriorul va rămâne monument istoric, interiorul se va transforma într-o „insulă tehnologică” greu accesibilă. Căci asta va deveni: un sanctuar digital în inima unuia dintre cele mai vechi clădiri istorice ale Iașului.
Un paradox cu iz de destin
O clădire în care s-au scris pagini esențiale din istoria României devine sediu al uneia dintre cele mai puțin vizibile instituții ale statului. Pentru unii, este o garanție că imobilul va fi, în sfârșit, restaurat. Pentru alții, este o confiscare definitivă a unei părți din patrimoniul Iașului. Între un trecut aristocratic, un prezent al nepăsării și un viitor în care pereții vor deveni parte din infrastructura strategică a României, clădirea Mavrogheni intră într-o nouă epocă. Rămâne de văzut dacă această transformare va respecta moștenirea istorică sau o va îngropa sub niveluri de acces, badge-uri și fibră optică.
Casa unui om care a modernizat România, a militat pentru libertate, transparență și progres va deveni în anii următori sediul unui serviciu secret, învăluit în tăcere procedurală. Un monument istoric renăscut, dar la care publicul nu va mai avea acces. O fortăreață tehnologică ascunsă sub mantia unei reședințe aristocratice. Un centru strategic care respiră prin zidurile în care altădată se vorbea despre un viitor comun al românilor. Copoul, cu istoria sa densă și neastâmpărată, adaugă încă un mister. Iar Iașul, oraș al marilor povești, își reia rolul de scenă pentru întâmplări care se petrec la granița dintre istorie și secret de stat.
