Pe 25 august 2025, Judecătoria Iași a dat o decizie care ar fi trebuit să aducă liniște și speranță unei mame și celor doi copii ai ei. Prin ordonanță președințială, instanța a suplinit acordul tatălui, Froicu Adrian, și a permis ca băiețelul de patru ani să fie înscris la terapie și logopedie, să fie transferat la o grădiniță mai apropiată de locuința mamei, iar sora lui, în vârstă de doi ani, să poată merge la creșă.
O hotărâre limpede, luată în numele interesului superior al copilului, după ce probe medicale au arătat că băiatul are nevoie de ajutor pentru dezvoltarea limbajului.
DGASPC Iași, acuzată că împiedică terapia unui copil vulnerabil. O mamă cu 16 ordine de protecție strigă după ajutor
Și totuși, la câteva zile după pronunțare, realitatea a arătat altceva: nici măcar o decizie judecătorească nu este suficientă pentru a proteja un copil.
În loc de sprijin, mama s-a trezit pusă sub semnul întrebării chiar de cei care, prin fișa postului, ar trebui să îi apere copiii: inspectorii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași.
Decizia instanței:
Hotărâre judecătorească blocată de DGASPC
Într-o discuție cu mama, o inspectoare DGASPC a pus la îndoială necesitatea terapiei. De parcă instanța ar fi judecat fără să se bazeze pe documente medicale.
„Legea o cunosc. Mă interesa dacă tatăl are acest act medical, dacă a văzut cu ochii lui că fiul are recomandări și un diagnostic medical. Eu nu pot solicita asumarea terapiei fără să am dovada necesității”, a spus inspectoarea, cu un ton rece, birocratic, care a lăsat-o pe Elena fără cuvinte.
Se pare că „temerile” inspectorului de la Protecția Copilului sunt complet nefondate având în vedere faptul că tatăl nici nu duce minorul la grădiniță și nici la terapiile de care are nevoie.
„În atribuțiile DGASPC scrie că trebuie să respectați interesul minorului!”
Elena nu a rămas tăcută. Obișnuită să lupte singură de ani de zile, ea a replicat ferm:
„În atribuțiile DGASPC Iași scrie că trebuie să respectați interesul minorului, ceea ce dvs. nu faceți! Căutați scuze lui Froicu(tatăl copiilor). Oare nu aveți pe conștiință faptul că vă opuneți dezvoltării unui copil care are nevoie de terapie și grădiniță pentru a se dezvolta corespunzător și îi dați crezare unui om care se folosește de un copil nevinovat pentru a-mi face rău?”.
Este strigătul unei mame care nu mai cere dreptate pentru ea, ci doar șansa ca fiul său să își poată dezvolta vorbirea și să ducă o viață cât de cât normală.
De la dragoste la teroare
Povestea Elenei Sîrbu începe ca a multor femei din România. În 2019 l-a cunoscut pe Adrian Froicu.
„La început era atent, iubitor. Își dorea foarte mult un copil”, povestește ea. În 2020, cei doi s-au căsătorit, iar Elena era deja însărcinată.
Dar fericirea a fost de scurtă durată. Dependența bărbatului de jocurile de noroc a ieșit rapid la iveală și a început să roadă relația din temelii.
„Pe fondul dependenței față de jocurile de noroc, a început să-și arate adevăratul caracter.”
Curând au apărut și primele agresiuni: „A început să exercite împotriva mea violențe psihologice, sociale, fizice, verbale, economice și chiar sexuale.”
16 ordine de protecție și tot zero siguranță
De-a lungul anilor, Elena a obținut nu mai puțin de 16 ordine de protecție împotriva soțului ei. Șaisprezece! Dar ce valoare are un ordin de protecție dacă agresorul îl încalcă și instituțiile închid ochii?
„Am fost umilită în locuri publice, amenințată cu moartea, pălmuită, trasă de păr, lovită cu piciorul și dată cu capul de pereți”, spune femeia.
În 2022, după un episod violent, tatăl agresorului i-a oferit un apartament pentru a se îndepărta de el. Dar chiar și așa, bărbatul a continuat să o urmărească și să o controleze.
„Schimba yala de la ușa mamei lui ca să nu îmi iau lucrurile. Am fost nevoită să chem poliția ca să pot intra.”
Copiii, arma de răzbunare
În mai 2024, instanța a stabilit că ambii copii trebuie să rămână la mamă. Dar realitatea a fost alta. Băiatul i-a fost luat și îl vede doar sporadic.
„De săptămâni nu mai știu nimic de copil, decât prin niște apeluri evazive.”
Ceea ce a urmat a fost un șir de episoade traumatizante: vânătăi pe corp, plânsete și un filmuleț în care copilul spune clar: „tata i-a făcut buba”.
„Îl împinge, îl bruschează, îl insultă. Chiar și în parc țipă la el”, povestește mama.
Viața în centre pentru victime
De patru ori, Elena a fost nevoită să se refugieze în centre pentru victimele violenței domestice.
„Mulți se întreabă de ce am rămas atâta timp. Răspunsul e simplu: eram o victimă, iar lipsa reacției mele nu îl disculpă pe agresor.”
Dar chiar și în centre, nu a simțit siguranța de care avea nevoie.
„Aproape fiecare episod de violență a avut martori: copiii noștri. Asta nu l-a intimidat niciodată.”
„Îmi face semne că îmi taie gâtul”
Astăzi, Elena trăiește cu frica permanentă pentru siguranța ei și a copiilor.
„Când mă vede pe stradă îmi face semne că îmi taie gâtul. El a înnebunit pe parcurs și răutatea lui este dusă la extrem pentru că i-am pus ordin de protecție. Se răzbună pe mine prin copil.”
Ea bănuiește chiar complicități în instituții, fapt pe care l-a sesizat chiar în interiorul Protecției Copilului Iași.
„Am făcut nenumărate sesizări scrise și la DAS, și la DGASPC, la care n-am primit niciun răspuns, deși au trecut peste 30 de zile de la înregistrare. În situația asta, în care există o hotărâre judecătorească ce spune clar că minorul trebuie să meargă la grădinița mai apropiată de casa mea (deși eu sunt de acord să meargă și la alta, numai să fie dus), că este necesar să urmeze terapii (decizie luată în baza probelor medicale depuse la dosar), iar copilul nu este dus nicăieri, pe cine tragem la răspundere? Pe tatăl inconștient, care se opune oricărui demers benefic copilului, sau pe autoritățile care nu își fac treaba și lasă un copil fără șansa la recuperare?”, se întreabă mama mâhnită.
Poliția, DGASPC și dosarele care stagnează
În prezent există și un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului. Dar, ca multe altele, stagnează.
„Am sunat și la 119 pentru că băiatul plânge, este bătut. Copilul are probleme și trebuie dus la terapie și logopedie. Mi-au spus că ei nu se duc, că au mai fost și că totul este în regulă. Își bate joc de copil.”
Rapoartele DGASPC sunt incomplete și selectate.
„Instanța a cerut raport și au adus numai ce rapoarte au vrut ei. Nimeni nu face nimic, nici Direcția de Asistență Socială. Nici Poliția. Nici DGASPC.”, mai spune Elena Sîrbu.
Cazul Elenei – o tragedie anunțată
Drama Elenei Sîrbu nu este un caz izolat. Este imaginea unei Românii în care victimele violenței domestice trebuie să lupte nu doar cu agresorii lor, ci și cu instituțiile statului care ar trebui să le apere.
Un copil cu nevoie urgentă de terapie și sprijin este ținut departe de ajutor din cauza complicității tacite și a birocrației. O mamă cu 16 ordine de protecție rămâne în continuare fără protecție reală.
