Mercenarii academici de pe ”piața neagră” a lucrărilor de licență și doctorat. O afacere murdară sub nasul marionetelor din ANAF și Ministerul Educației

0
4757

Pe piața neagră a lucrărilor de licență sau doctorat își desfășoară activitatea de 3 ani de zile o grupare infracțională care prosperă propagând impostura academică. Mercenari academici fac milioane de lei anual din acestă piață neagră a plagiatelor. Culmea imposturii, cei care sunt capii acestei rețele sunt apropiați ai celor care conduc destinele educației românești, cum este cazul fostului ministru Sorin Cîmpeanu, acuzat la rându-i de plagiat. În acest angrenaj sunt prinși sute de angajați fantomă pentru care Fiscul primește praful de pe tobă. Din cauza lucrărilor livrate de această grupare, au fost înregistrate cazuri de studenți exmatriculați sau de depresii care s-au cronicizat și transformat în tentative de suicid.

Reporterii 7Est au intrat pe firul unei industrii frauduloase cu conexiuni pe piața neagră a lucrărilor de licență care afectează imaginea învățământului universitar din România, o fraudă de proporții despre care mediul academic românesc are cunoștință, dar nu și dorința de a o contracara. Această piață neagră nu numai că subminează eforturile academice individuale ale studenților, dar aduce prejudicii semnificative imaginii și reputației sistemului de învățământ românesc. Deși nimeni nu recunoaște, anual peste 50 000 de studenți apelează la piața neagră pentru cumpărarea unei lucrări de licență; datele sunt clare și precise și reies din cifrele de afaceri ale firmelor implicate. Practic, studentul plătește și ghostwriterul îi face lucrarea. Această situație nu afectează doar studenții implicați direct, ci contribuie și la o imagine negativă a învățământului românesc la nivel național și internațional.

Rețeaua traficanților de lucrări plagiate

Unii dintre cei mai  mari jucători în domeniul traficului cu lucrări de licență/doctorat sunt membrii grupului organizat format din Burlacu George Cosmin, Vozian Cristina și Udrescu Alexandru Florin. ”Șeful” acestui grup organizat de criminalitate informatică  este Burlacu George Cosmin. Cei  trei dețin împreună siteurile : Licentiu.com; Uproiect.com; Uproiect.ro; Lucrariexpert.com; Startlicenta.com; Lucrare-de-licenta.ro; Promovat.eu și Topproiecte.com. Burlacu George Cosmin este administrator & asociat unic în 5 firme PROXIMA VENTURIS SRL CIF:43983141, TOP EXPERT CENTRAL SRL CIF:35931877, VIVA VENTURIS SRL CIF:44405219, SIGMA CONTENT SRL CIF:45101730, PROVEN PROJECT SRL CIF:45098880. Potrivit declarațiilor fiscale depuse pe anul trecut, cele 5 firme au înregistrat în 2022 o cifră de afaceri de 1.757.457 lei și profit 1.319.065 lei. De asemenea, Burlacu este beneficiar real și administrator anonim al mai multor firme înregistrate pe numele celorlalți membri ai grupului organizat: 3 societăți comerciale deschise pe numele interpusului Vozian Cristina, din Republica Moldova:  NOVA CONTENT PROJECT SRL, CIF 45708709, PREMIUM PROJECT CONTENT SRL, CIF 45291694, ENT CONTENT CONSULTING SRL, CIF 48442481 (societăți care au înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 979.708 lei si profit 492.836 lei; 2 societăți comerciale deschise pe numele interpusului   Udrescu Alexandru Florin zis și „Chico”: TOP CONTENT SRL – CUI:45716019 și CHICO FINANCE STRATEGY SRL -CUI:44612850 (cifră de afaceri 511.969 lei si profit 380.416 lei).  În total, firmele lui Burlacu și celelalte 5 firme satelit au avut declarată anul trecut o cifră de afaceri de  3. 248.834 lei si profit de 2.192.317 lei. Toate companiile au același obiect de activitate real “consultanță ac ademică” (respectiv vânzarea / traficul de lucrări de licență/ diplomă/ disertație/ grad didactic/ doctorat).  Atât firmele lui Burlacu cât și cele ale interpușilor au o anumită tipicitate a numelui cât și codurile CAEN declarate ale firmelor, adresele sediului social cumpărat de tip “căsuță poștală” și utilizarea acelorași website-uri la comun pentru toate firmele.

Clienți amenințați de gruparea infracțională

În ultimii ani, acest grup mafiot organizat de trafic cu lucrări de licență, a închis și deschis zeci de societăți comerciale, o schemă uzitată prin care se urmărește înșelarea a cât mai multor clienți și apoi pentru a șterge urmele. De asemenea, schema este folosită și pentru eludarea plății taxelor și impozitelor legale și în special pentru eludarea plății TVA. Pe lângă faptul că acest grup infracțional organizat desfășoară o activitate ilegală, dar mai ales imorală, cei trei membri ai grupului livrează clienților lucrări plagiate, însoțite de rapoarte antiplagiate false. Ulterior, când clienții își dau seama de înșelăciune, se confruntă cu amenințări din partea membrilor grupului. Aceștia îi intimidează, avertizându-i că vor fi denunțați la profesorul coordonator, la universitate și la decanat. Asemenea amenințări nu fac decât să perpetueze cercul vicios al fraudelor academice și să împiedice studenții să ia măsuri împotriva înșelăciunilor în care au fost implicați. Despre aceste practice există zeci de mărturii pe diverse  site-uri care discută despre afacerile și înșelăciunile acestor escroci plagiatori printre care startlicenta.info; uproiect.net; uproiect-teapa.eu; startlicenta-teapa.online; lucrariexpert-teapa.online; lucrariexpert-inselaciune.info.

Este crucial ca această situație să fie adusă la lumină și să fie luate măsuri ferme pentru a restabili integritatea sistemului de învățământ românesc. Copilul meu a apelat la serviciile acestor așa ziși ”specialiști”, știu că nici ceea ce a făcut el nu este moral, însă a fost amenințat, șantajat, s-au purtat cu el cum nici cu un câine nu o faci. Din cauza lucrării lor, a fost exmatriculat, urmând o depresie care deja s-a cronicizat și câteva tentative de suicide, și toate în timp ce șeful grupului condus de Burlacu George Cosmin vizitează lumea de la un pol la altul”, a declarat tatăl unui student, victimă a grupului controlat de Burlacu.

O afacere de milioane

Sumele anuale cumulate din această ”afacere” ale unui singur jucător mai important din această mafie online, ar depăși 12 milioane lei încasări, la negru. Potrivit sumelor  declarate la ANAF de fiecare firmă în parte din acest siaj, veniturile sunt mult mai mici. Cei trei deschid siteuri pe bandă rulantă, le promovează agresiv pe google și facebook, înșeală cât mai mulți studenți și apoi le închid repede și dispar cu banii  studenților. Apoi deschid alte site-uri și reiau șirul înșelăciunilor academice sub o nouă identitate.

Pe ce se bazează cei trei infractori? Pe niște termeni și condiții abuzive, de care fac uz atunci când un student înșelat își cere banii înapoi. Conținuturile care sunt puse la dispoziția utilizatorilor prin intermediul paginii de Internet servesc exclusiv ca bibliografie, sursa de documentare și exemplu de cercetare în vederea realizării unei lucrări științifice. În acest scop, utilizatorii înțeleg că trebuie să citeze în lucrările științifice realizate de ei orice sursă bibliografică utilizată, de care au luat la cunoștință prin intermediul serviciilor și informațiilor oferite prin intermediul paginii de Internet de către prestator. Serviciile și informațiile prestate/oferite de către prestator pot fi utilizate pentru uz propriu de către utilizatori și numai în scop de documentare și nu sunt destinate să înlocuiască documente sau părți din documente ce vor fi susținute/prezentate în fața unor terțe persoane sau comisii de examinare. Potrivit termenilor și condițiilor de pe site-urile controlate de această grupare infracțională, “prestatorul nu este răspunzător pentru acțiunile utilizatorilor care încalcă normele legale în vigoare privitoare la plagiat, drepturi de autor sau altele asemenea. În acest sens utilizatorul își asumă obligația de a nu folosi informațiile și serviciile oferite de prestator în vederea falsificării calității de autor sau însușirii calității de autor.”

Practic, acești infractori informatici sfidează legea educației cu termeni și condiții abuzivi, în sensul că dacă au vreun control, se apără spunând că ei nu fac lucrări pentru a putea fi prezentate direct universităților ca fiind lucrări personale, ei nu cedează drepturile de autor, ci ei doar fac niște lucrări care servesc drept bibliografie. Dacă studentul nu solicită modificări sau banii înapoi, totul decurge normal. Dacă studentul își dă seama de înșelăciune, și solicită returnarea banilor, începe șirul de amenințări, șantaj pe baza unor legi prost interpretate cu drepturi de autor, proprietate intelectuala ș.am.d.

Artificii pentru eludarea legilor fiscale

Cei trei, Burlacu George Cosmin, Vozian Cristina și Udrescu Alexandru Florin au lăsat în mediul online zeci și sute de recenzii pozitive în favoarea lor, iar în defavoarea concurenților au lăsat sute de recenzii negative. Ce au urmărit prin această faptă:  monopolizarea pieței traficului cu lucrări de licență/disertație/doctorat.  În scopul eludării plății TVA, Burlacu George Cosmin, atât în nume propriu cât și ca Beneficiar Real, a înființat mai multe zeci de societăți comerciale pentru a rămâne neplătitor de TVA pentru serviciile prestate. Este cunoscut faptul că, atunci când o firmă depășește plafonul de TVA de 300.000 lei/an, devine plătitoare de TVA și trebuie să plătească cota normală de TVA de 19% către fisc. Astfel, prin tranzacții artificiale, care nu sunt utilizate în mod normal în practicile economice obișnuite, scopul esențial este de a evita impozitarea TVA și de a obține avantaje fiscale care altfel nu ar putea fi obținute cu o singură firmă.

Societățile își fac reclamă pe site-uri web, prezentându-se ca având între 10 și 15 ani de activitate, cu zeci de mii de lucrări redactate și sute de redactori consultați. În unele cazuri, chiar dacă societățile au depășit plafonul de 300.000 lei pentru înregistrarea ca plătitor de TVA, înregistrarea nu s-a efectuat, iar firmele au fost închise/radiate tocmai pentru a ascunde urmele acestor fraude. Se pare că intenționează să închidă și celelalte societăți în acest an și să deschidă altele. Până acum, au fost deschise 3 firme noi în anul 2023.

Serviciile sunt facturate în mod fals cu un cod CAEN diferit de cel autorizat, iar veniturile astfel facturate pot fi considerate ilicite și eventual confiscate, conform Legii 12/1990 republicată. Potrivit acestei legi,  constituie activități comerciale ilicite și atrag răspunderea contravențională sau penală, după caz, următoarele fapte: a) efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege. Articolul 3 prevede confiscarea bunurilor care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea uneia dintre faptele prevăzute, dacă sunt ale contravenientului, precum și confiscarea sumelor de bani și bunurilor dobândite prin săvârșirea contravenției.

O armată de redactori fantomă și zero angajați declarați

Societățile au avut încasări fabuloase din aceste activități ilegale, însă fără a avea personal angajat cu forme legale. În realitate, personalul și redactorii consultați sunt angajați și plătiți „la negru”. Societățile nu au personal angajat cu contract, aspect ce se poate verifica online pe site-urile autorităților române în domeniu. Analizând cifra de afaceri a firmei și luând în considerare un termen minim de 20 de zile pentru redactarea unei lucrări academice, raportat la numărul de comenzi efectuate (facturi/contracte înregistrate legal în contabilitate), rezultă faptul că acest grup infracțional organizat are cel puțin 750 de redactori consultați angajați fără forme legale și plătiți „la negru”.Prin activitatea acestui grup, imaginea învățământului românesc are mult de suferit, dar acest lucru nu pare să-I deranjeze pe cei ce conduc destine educației românești ba, mai mult, sunt parte a acestui siaj infracțional. Fostul ministru al Educației, Sorin Câmpeanu, a apărut în ultimii ani în multe ipostaze alături de Cosmin Burlacu, pozând într-un protector al acestuia. Aceste practici ilegale și imorale nu numai că compromit integritatea academică, ci aduc și prejudicii ireparabile reputației instituțiilor de învățământ din țară. Fenomenul acesta de impostură academică subminează baza morală și profesionalismul sistemului nostru de educație, afectând încrederea studenților, a cadrelor didactice și a societății în ansamblu. Când astfel de activități sunt tolerate sau ignorate, se deschide calea pentru pierderea credibilității învățământului superior. Apare o îndoială generalizată în competența academică și integritatea sistemului, cu potențiale consecințe asupra încrederii pe care angajatorii, instituțiile de cercetare și comunitatea internațională o au în diplomele și calificările obținute în România.

4 12 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments