Pacienţii cu TBC din Iași, tratați în saloane cu mucegai, pereți umezi și mobilier ruginit. Oamenii pleacă mai bolnavi decât au venit

0
91

Saloane cu mucegai, mobilier ruginit și pereți pătați de umezeală. Aşa sunt trataţi pacienţii cu TBC la Iaşi, județul cu cele mai multe cazuri noi de tuberculoză din ţară. Astfel că mulţi ies din spital mai bolnavi decât au fost la internare. Atenţie, cade tencuiala! Asta ar trebui să scrie în întreaga clădire care adăposteşte una dintre cele patru secţii TBC ale Spitalului de Pneumoftiziologie Iaşi. Aici, vin bolnavii de plămâni să se trateze, însă îşi pun viaţa şi sănătatea în pericol la fiecare pas. Mucegaiul a măcinat pereţii, iar umezeala a ajuns până la jumătatea pereţilor.

Dr. Constantin Moldoveanu, coordonator Secția Pașcanu: Sunt pereţi cu infiltraţii, cu mucegai, care la patalogia existentă a pacienţilor aduc un pericol suplimentar. Aplicăm metodele disponibile. Dezinfecție, curățenie.

Secţia Paşcanu tratează anual aproape 2.000 de pacienți din toată Moldova

Clădirea este încadrată drept monument istoric, astfel că poate fi reabilitată în anumite condiţii. În câteva luni, ar urma să vină 25 de milioane de euro, bani europeni pentru renovări. Şi secţia Doctor Clunet își întâmpina pacienții de TBC tot cu un peisaj dezolant și la exterior și la interior. Uşile sunt scorojite de vreme, iar rugina a împânzit mobilierul.

Dr. Lucian Enache, coordonator secţia Doctor Clunet: Aici, asta probabil este o structură veche. Aici e cabinetul meu în momentul de faţă. Astea trei sunt saloane care au fost renovate. 

Dr. Radu Crișan Dabija, manager Spitalul de Pneumoftiziologie Iași: Li se cuvine îngrijire medicală integrată. A plimba probe, pacienți, lenjerie, prin Iași, nu numai că nu este eficient, dar este şi la limita decentei epidemiologice. 

Iaşul se afla pe primul loc in rândul județelor din România ca număr de cazuri noi de tuberculoză și boli de plămâni depistate anual. În anul 2022, s-au înregistrat la nivel naţional 8.824 de cazuri de tuberculoză, cu o mie de bolnavi mai mulţi decât în 2021.Unul din cinci pacienţi TBC din Uniunea Europeană este român.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments