Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași va rezolva problema infecțiilor nosocomiale printr-un proiect de 3 milioane de lei

COMUNICAT DE PRESĂ

0
170

Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași va implementa un nou proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), după ce în luna ianuarie a acestui an a obținut o finanțare de 13.189.061,60 lei pentru „Lucrări de reabilitare, modernizare, extindere și dotare Ambulatoriu Integrat”.

Noul proiect, „Reducerea riscului de infecții nosocomiale prin echiparea și dotarea Institutului de Psihiatrie Socola Iași”, va primi o finanțare de 3.200.310,04 de lei și va avea o durată de implementare de 16 luni.

„Institutul de Psihiatrie Socola Iași are obligația să ia măsuri clare și ferme pentru a preveni răspândirea infecțiilor nosocomiale. Este foarte important ca pacienții să poată beneficia de ajutorul medical necesar, iar serviciile medicale oferite să se desfășoare în condiții de siguranță atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical”, a declarat dr. Cristina-Elena Dobre, manager al Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași.

În anul 2016, Centrul European pentru Controlul Bolilor Transmisibile (ECDC) a prezentat date colectate în cadrul unei inspecții efectuate în luna mai al aceluiași an în mai multe spitale din România. În document, specialiștii ECDC au constatat că, în România, spitalele sunt supraaglomerate, infecțiile nu sunt raportate, personalul nu este instruit, iar laboratoarele nu sunt dotate pentru a propune soluții de diminuare a infecțiilor. „Spitalele sunt un mediu de risc pentru pacienții vulnerabili și nu toate infecțiile nosocomiale sunt preventibile. (…) Până și în cele mai bune spitale din cele mai bogate țări, pacienții se pot infecta din cauza arhitecturii spitalicești. Întotdeauna a fost și va fi așa”, consemnau inspectorii ECDC.

Pornind de la concluziile acestui raport, pentru prevenirea, depistarea precoce, stadializarea, monitorizarea și tratarea infecțiilor nosocomiale, Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași și-a propus, în primul rând, să acorde o importanță deosebită testelor de laborator. În acest sens, vor fi achiziționate un microscop binocular, 7 analizoare semiautomate/automate de biochimie, două termostate (reglabile la temperaturi de incubare diferite), 3 microscoape binoculare, precum și 3 agitatoare (vortex) pentru fiecare arie de lucru.

„Automatul de identificare rapidă a bacteriilor și fungilor este un echipament de ultimă generație pentru dotarea laboratorului de analize medicale. Prin utilizarea acestuia, se reduce durata de identificare de la 48-72 ore la 5-9 ore. Acesta identifică specii de bacili, coci, fungi, bacterii anaerobe; realizează antibiograma CMI pentru bacili gram negativi fermentativi, nefermentativi și multirezistenți, coci gram pozitivi, streptoccus pneumoniae și agactiae, fungigrama pentru streptococi beta-hamolitici și viridans; realizează detecția rapidă a rezistenței bacteriene și detecția fenotipurilor de rezistență”, a mai declarat managerul Institutului de Psihiatrie „Socola”.

Tot în cadrul acestui proiect vor fi achiziționate luminometre (permit detectarea rapidă a reziduurilor microbiene); echipamente de dezinfecție suprafețe, chimic și cu abur la presiune înaltă; lămpi bactericide UV 60W cu flux, care pot funcționa în prezența personalului, montate pe poziție fixă, dar și mobile; cărucioare de îngrijire (oferă un grad înalt de eficiență datorită instrumentelor și accesoriilor speciale pentru curățenie); dozatoare automate pentru soluții chimice (permit conectarea directă la sursa de apă și oferă soluții chimice diluate cu precizie de până la 4 litri pe minut); mașină pentru spălat mopuri și lavete sau uscător de rufe electric 35 kg linia Advance+, touch screen.

„Vom mai achiziționa, de asemenea, și 15 nebulizatoare dezinfecție aer pentru încăperi de până la 300 metri cubi, care sunt special concepute pentru decontaminarea spațiilor de lucru, a cabinetelor medicale. Nebulizatorul folosește un biocid aprobat și permite creșterea eficienței în combaterea virusurilor și bacteriilor, putând fi folosit pentru decontaminarea aerului și a suprafețelor acolo unde restul dispozitivelor nu sunt eficiente sau nu pot fi introduse din motive tehnice sau constructive”, afirmă dr. Cristina-Elena Dobre.

Obiectivul proiectului „Reducerea riscului de infecții nosocomiale prin echiparea și dotarea Institutului de Psihiatrie Socola Iași” este conform cu directivele Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C12 – Sănătate, Investiția 2. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice, I2.4. Echipamente și materiale destinate reducerii, riscului de infecții nosocomiale.

Reamintim că în luna ianuarie a acestui an, Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași a obținut o finanțare de 13.189.061,60 lei prin PNRR pentru „Lucrări de reabilitare, modernizare, extindere și dotare Ambulatoriu Integrat”, în vederea asigurării unor spații corespunzătoare pentru acordarea de servicii medicale de calitate. Proiectul reprezintă o premieră pentru România, unitatea medicală fiind singura din țară care va achiziționa și utiliza un dispozitiv extrem de performant în tratarea maladiei Alzheimer.

De asemenea, la sfârșitul anului trecut, Institutul a obținut o finanțare de 10.625.309,26 lei pentru proiectul  „Reabilitarea, modernizarea și extinderea infrastructurii electrice din incinta Institutului de Psihiatrie Socola Iași”, proiect care este finanțat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Marea 2014 – 2020.

 

Potrivit unui raport al Centrului European al Bolilor Transmisibile, anual, aproximativ 3 milioane de cetățeni din Uniunea Europeană se îmbolnăvesc cu o infecție asociată îngrijirilor medicale, iar în jur de 50.000 dintre aceștia mor anual din această cauză.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments