EXCLUSIV! La Iași, societatea de administrare a cimitirelor îți confiscă morții dacă nu achiți o taxă

0
1700

Șantaj pe față la Servicii Publice Iași! Neachitarea taxei de întreținere pentru cimitir duce la pierderea concesiunii locului de veci. În această situație se află câțiva mii deieșeni care se află restanți la plata acestei taxe. În timp ce unii ieșeni nu au bani nici măcar pentru a-și achita întreținerea locului de veci, directorul SPI ridică luna un salariu care ar acoperi lejer 545 de astfel de taxe.

Șefii SC Servicii Publice Iași, societatea care administrează cimitirele publice din municipiul Iași intenționează să scoată din contractele de concesiune câțiva mii de ieșeni care se află pe lista lungă de restanțieri la plata taxei de întreținere a locurilor de veci din cele 5 cimitire ieșene. Un prim pas pe care îl vor face reprezentanții societății din subordinea Primăriei Iași este  întocmirea de înștiințări de plată nominale care vor fi expediate către concesionarii restanțieri.

Neachitarea tarifului de întreținere pentru cimitire poate duce la rezilierea unilaterală a contractului de concesiune și pierderea dreptului de folosință a locului de veci. Potrivit unei hotărâri aprobate în 2011 de Consiliul Local Iași, pentru întreținerea cimitirelor, tariful anual a fost stabilit la 45 de lei pentru fiecare loc de înhumare, cu TVA inclus. Suma trebuie achitată de cesionari pînă la data de 31 septembrie a fiecărui an. În caz contrar se percep majorări de întârziere”, au precizat reprezentanții Servicii Publice Iași (SPI).

La Iași, concesionarea unui loc de veci  costă 650 lei, în oricare dintre cele 5 cimitire aflate în administrarea SC Servicii Publice Iași – Eternitatea, Sf. Vasile, Petru și Pavel, Sfânta Treime și Buna Vestire, în timp ce tariful de întreținere cimitir este de 45 lei pentru un loc/an.

Salariul lunar al directorului SPI ar acoperi sute de taxe de întreținere

Cele șase societăți de sub autoritatea Primăriei au un program propriu de investiții de doar 22,6 milioane lei în acest an, în condițiile în care veniturile sunt estimate la peste 556 milioane lei. Este vorba despre investițiile cumulate ale Servicii Publice, Termo-Service, Ecopiața, CTP, Citadin și Salubris. Cea mai mare parte a cheltuielilor va merge pentru susținerea salariilor celor circa 3.500 de angajați: 300 milioane lei, în creștere cu 20% față de anul trecut, o cauză făcând referire la faptul că salariile în administrația publică au crescut atât pe finalul anului trecut, cât și la începutul acestui an.

Pentru acest an, Servicii Publice Iași are programate venituri de 71,5 milioane lei, cheltuielile de personal (598 angajați) de 43 milioane lei, în timp ce investițiile sunt de doar 5,5 milioane lei. SPI estimează un profit de 2,4 mil. lei (brut).

O astfel de situație a dat naștere la tot felul de speculații și analize, confirmate de altfel, care vorbesc despre faptul că bugetele de venituri şi cheltuieli propuse pentru societăţile primăriei includ salarii uriaşe pentru directorii acestor instituţii, fiind un continuu dezmăţ pe bani publici, de la an la an.

Directorii din cadrul administraţiei publice locale se află în fruntea listei cu cele mai mari venituri din întreg sectorul bugetar. O treime dintre aceştia câştigă mai mult decât preşedintele Klaus Iohannis , unii chiar dublu faţă de indemnizaţia şefului statului. Peste un milion de euro, aceasta este suma totală cheltuită de stat pentru susţinerea veniturilor a 30 de directori în cursul anului trecut. Printre aceștia și directorii SPI – Laurenţiu Ivan (director general Servicii Publice Iaşi – SPI, 4.900 euro), Roxana Adochiei (director economic SPI – 4.500 euro).

4.3 3 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments