Fostul viceprimar din Iași, ridicat din greșeală de mascați. Cum a fost posibil

0
228

Procurorii din Iași au încurcat viceprimarii. Unul dintre angajații primariei a fost ridicat ieri de mascați din greșeală. Procurorii și-au dat seama abia după mai multe ore de audieri.

După ce a fost „reţinut” la sediul IPJ Iaşi timp de 16 ore, procurorii DIICOT şi-au dat seama că au făcut o greşeală.

Și-au dat seama de greșeală în timpul audierilor

Cei de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi-au dat seama de greşeala făcută în timpul audierilor, după aproximativ 14 ore de la percheziții.

„Grav e ca niciun lucrator nu a verificat documentul respectiv. In data de 10 august 2021, cand se presupune ca am savarsit faptele eram sub control judiciar dat de acelasi procuror, in acelasi dosar. E imposibil ca nu si-a amintit nimeni de acest fapt. Grav este ca nici macar continutul documentului, care e semnat de fapt de actualul viceprimar, nu face altceva decat sa arate situaia reala a imobilului, ceea ce spune si DIICOT. Documentul nu a fost folosit. Practic, am fost confundat. Bine ca nu mi-au spart usa de la birou”, a spus fostul viceprimar.

De asemenea, fostul viceprimar a explicat că în perioada în care au fost semnate acele documente se afla în concediu, în afara Iaşiului.

Abia după ce anchetatorii s-au convins că pe înscrisuri nu este semnatura lui, au renunțat la acuzațiile de uzurpare și fals intelectual.

Joi noapte, în jurul orei 01.00, fostul viceprimar al municipiului Iaşi, Gabriel Harabagiu, a fost lăsat să plece. Acesta a ieşit din sediul DIICOT şi s-a deplasat spre acasă.

Primarul municipiului Iași, sub control judiciar

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după audierea într-un dosar în care mai mulți angajați ai Primăriei Iași sunt cercetați.

„A fost extins cazul din 2020 al domnului Zamoşteanu (un om de afaceri din Iaşi- n.r). Bineînţeles, tot pe probleme legate de urbanism, acelaşi blestem care urmăreşte de multă vreme situaţia din Iaşi.

Mi s-a adus calitatea de suspect şi după aceea cea de inculpat în acest dosar. Va trebui să interacţionez mai puţin cu Direcţia de Urbanism şi cei care acţionează în zonă. În rest, îmi voi exercita (funcţia- n.r) şi ne vom vedea mâine la birou”, a declarat primarul Mihai Chirica, după ce a ieşit de la audieri.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments