După decizia CCR, funcţionara care dădea paşapoarte false pentru cai are toate şansele să iasă din puşcărie

0
84
pasaport

Funcţionara care a luat şpagă pentru a furniza acte false pentru transportul ori sacrificarea animalelor ar putea fi pusă în libertate. Ea a invocat o decizie recentă a Curţii Constituţionale pentru a obţine anularea sentinţei de condamnare la închisoare. Curtea de Apel va decide în februarie dacă ea are şanse de a fi eliberată.Angajată la Oficiul pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnice, Costela Brânzanu se ocupa de actualizarea bazei de date referitoare la cabaline şi de monitorizarea mişcării acestora. Femeia a fost prinsă în flagrant în 2018, pe când primea o ultimă rată de 1.500 lei de la reprezentanţii unei firme pentru a le preda o sacoşă cu 206 paşapoarte false pentru cabaline.

Brânzanu a fost acuzată de procurori de comiterea a 50 de acte de luare de mită şi fals, animalele pentru care furniza acte false fiind furate sau neîndeplinind condiţiile de sănătate pentru sacrificare. Funcţionara a fost condamnată la 4 ani de închisoare, cu executarea în regim de detenţie, iar cei doi mituitori, la închisoare cu suspendarea executării.

Deţinută în Penitenciarul Târguşorul Nou din Ploieşti, Brânzanu a înaintat Curţii de Apel o contestaţie în anulare, invocând decizia din mai a Curţii Constituţionale. Aceasta stabilea că prevederile Codului Penal referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt neconstituţionale. Brânzanu a apreciat că răspunderea pentru faptele sale se prescrisese înainte de condamnare, ea trebuind deci eliberată. Motivaţia contestaţiei în anulare a fost acceptată în principiu de magistraţi, aceştia urmând să decidă pe 7 februarie dacă decizia CCR are vreun efect în cazul Costelei Brânzanu. Dacă fosta funcţionară va avea câştig de cauză, dosarul său urmează să fie rejudecat, ea putând fi eliberată graţie prescrierii răspunderii penale.

„Examinând condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală, Curtea apreciază că acestea sunt îndeplinite, având în vedere că se invocă unul dintre cazurile de constestaţie în anulare, respectiv inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal – invocându-se prescripţia răspunderii penale”, au argumentat judecătorii.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments