Program special in acest weekend la Casa de Cultura a Studenților

0
59

Ateneul Național din Iași, la inițiativa Instituției Prefectului Județului Iași, organizează campania „Ne vaccinăm, bucurându-ne de artă”.

Din dorința de a reveni la normalitate, Ateneul ieșean s-a alăturat inițiativei Instituției Prefectului Județului Iași de a promova campaniile de vaccinare și lansează ieșenilor invitațiade a participa la un program cultural-artistic multidisciplinar, ce va fi susținut, în perioada următoare, în fața centrelor de vaccinare din Iași, cu respectarea tuturor prevederilor legale aflate în vigoare.

În perioada 7-9 mai 2021, invităm publicul la manifestări cultural-artistice ce vor avea loc la Casa de Cultură a Studenților, unde funcționează un astfel de centru de vaccinare. Evenimentele vor avea loc zilnic și vor consta în recitaluri de poezie, concerte corale, dansuri și piese de teatru. Accesul la toate aceste manifestări este liber.

„Cei care doresc să se bucure de piesele de teatru susținute de trupa de teatru a Ateneului Național din Iași, de concertele Corului de Copii al Municipiului Iași, Corul Mini Angeli și Corul DoReMi sau de momentele muzicale, de teatru și dans susținute de elevii Școlii Populare de Arte „Titel Popovici”, sunt așteptați cu mult drag la Casa de Cultură a Studenților, putând beneficia și de vaccinare, fără programare”, a declarat Andrei Apreotesei, managerul Ateneului ieșean.

Proiectul este organizat de Ateneul Național din Iași și Primăria Municipiului Iași, la inițiativa Instituției Prefectului Județului Iași, cu participarea Școlii Populare de Arte „Titel Popovici”, Casei de Cultură a Studenților, Asociației Muzicale Angeli și a Asociației DoReMi. Partenerul evenimentului este Consiliul Județean Iași.

4 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments