Cele mai faimoase bijuterii din lume: Ouăle Fabergé

0
1598

Dacă ai auzit doar în trecere de ouăle Fabergé, trebuie să știi că aceste produse nu se pot cumpăra din magazine – sunt printre cele mai scumpe bijuterii din lume. Cele mai multe ouă Fabergé sunt opera lui Peter Carl Fabergé, care le-a creat în mod special pentru țarii Rusiei între anii 1885 și 1917.

În total, au fost create aproximativ 70 de ouă Fabergé (dintre care 57 s-au păstrat până azi), fiecare având o compoziție delicată de metale, pietre prețioase și email. În aceste fotografii, vei vedea unele dintre cele mai celebre și artistice ouă Fabergé și vei putea afla câte ceva din istoria din spatele lor.

Primul „pui” Fabergé

ouă faberge
Cunoscut și sub numele de „Cloșca cu pui”, acesta a fost primul dintr-o serie de 54 de ouă realizate pentru conducătorii Rusiei sub directa supraveghere a lui Fabergé. Foto: Wikimedia

„Puiul” a fost primul ou Fabergé creat, drept cadou pentru soția țarului. Oul este făcut din aur și acoperit cu email, iar în el se ascunde o altă surpriză – un pui de aur cu ochi de rubin.

Tot înăuntru se află o copie în miniatură a coroanei imperiale, făcută din aur și diamante, precum și un pandantiv din rubin. Deși pare o bijuterie simplă, este o mărturie a creativității lui Fabergé și a atenției lui la detalii.

 

Oul Fabergé „Amintirea Azov”

„Amintirea Azov” a fost un cadou pentru Alexandru al III-lea, țarul Rusiei. Cadoul a fost făcut în 1891 și este o dovadă despre evoluția lui Fabergé ca bijutier.

Oul este compus dintr-o bucată solidă de jasp purpuriu (cunoscut și ca „piatra sângerie”) și este decorat cu filigran de aur, încrustat cu diamante.

ouă faberge
Bijuteria poate fi admirată la Muzeul Armurăriei Kremlinului, din Moscova. Foto: Wikimedia

La fel ca în cazul majorității ouălor Fabergé, „Amintirea Azov” ascunde o mică surpriză înăuntru – un model în miniatură al unui vechi vas de luptă, numit „Pamiat Azov”.

Pentru ca miniatura să fie în siguranță, interiorul oului a fost căptușit cu catifea verde.

Celebrele ouă Fabergé sunt niște bijuterii neprețuite, cu valoare istorică

 

„Oul încoronării imperiale”

„Oul încoronării imperiale” i-a fost oferit țarinei Alexandra Feodorovna. Oul face parte dintr-o colecție de bijuterii realizată sub supravegherea lui Peter Fabergé.

Împărăteasa Alexandra a fost căsătorită cu Nicolae al II-lea, ultimul țar al Imperiului Rus. Prin urmare, acest ou, care i-a fost oferit în ziua încoronării, este o piesă istorică neprețuită.

ouă faberge
„Oul încoronării” este unul dintre cele mai celebre ouă Fabergé. Foto: Wikimedia

În ou se ascunde un model de aproape zece centimetri al caleștii în care țarina a circulat în ziua încoronării. Un alt dar făcut împărătesei a fost un colier de smaralde, care, din nefericire, s-a pierdut.

Ouă Fabergé: „Ceasul cu buchet de crini”

La câțiva ani după ce a oferit „Oul încoronării” ultimilor conducători ai imperiului, Fabergé i-a oferit soției țarului „Ceasul cu buchet de crini”, drept cadou de Paște din partea țarului.

 

Oul a fost oferit în 1899 și, din acea zi, nu a mai părăsit pământul Rusiei. Este unul dintre puținele ouă care nu au fost furate sau vândute.

Oul este un ceas funcțional, făcut din aur și împodobit cu diamante, cu numerale romane pe cadran. În vârful oului se află un buchet de crini, care reprezintă dragostea și inocența.

Oul Fabergé „Petru cel Mare”

ouă faberge
Oul „Petru cel Mare” se află la Muzeul de Artă din Virginia, SUA. Foto: Wikimedia

Dedicat unuia dintre strămoșii spirituali ai Rusiei moderne, acest ou onorează reușitele lui Petru în ceea ce privește extinderea imperiului.

În 1703, Petru cel Mare a înființat orașul Sankt Petersburg și oul a fost creat pentru a sărbători bicentenarul fondării orașului.

 

Oul a fost făcut cadou țarului și soției sale. Bijuteria este făcută din aur vopsit în roșu, verde și galben, împodobită cu rubine, cuarț și portrete pictate pe fildeș.

Portretele înfățișează orașul în epoca sa timpurie, apoi așa cum arăta în 1903. De asemenea, pe ou se află un portret al Sfântului Petru și un portret al lui Nicolae al II-lea, care decedase de puțină vreme.

Ouă Fabergé: „Oul napoleonic”

„Oul napoleonic” este expus la Muzeul Metropolitan de Artă din New York, SUA. Foto: Wikimedia

„Oul napoleonic” a fost unul dintre ultimele ouă create sub supravegherea lui Fabergé, în 1912, cu cinci ani înainte de retragerea bijutierului din activitate. Oul a fost un dar pentru mama lui Nicolae al II-lea, Maria Feodorovna, prințesă a Danemarcei și împărăteasă a Rusiei.

Designul oului se bazează pe ideea sărbătoririi centenarului Bătăliei de la Borodino – atunci când Napoleon a invadat Rusia. Exteriorul este decorat cu smaralde și diamante, alături de emblema regală a Danemarcei și de imaginea țarinei.

 

Înăuntru, se poate vedea un panou miniatural cu șase picturi în acuarelă. Miniaturile înfățișează cele șase regimente al căror colonel onorific era Maria Feodorovna.

Când vedem aceste ouă spectaculoase, mai ales dacă cunoaștem istoria din spatele lor, este greu să nu admirăm măiestria cu care au fost lucrate. Nu este de mirare că aceste ouă sunt considerate a fi printre cele mai de preț bijuterii din lume.

Oul „Palatul Gatcina” se deschide pentru a dezvălui o surpriză: o replică miniaturală de aur a palatului situat la 45 de kilometri depărtare de Sankt Petersburg. Construit pentru contele Grigori Orlov, palatul Gatchina a fost dobândit de țarul Paul I și a servit ca reședință de iarnă pentru Alexandru al III-lea și Maria Fedorovna. Foto: Wikimedia

Cele mai multe ouă Fabrege pot fi admirate în muzeele din Rusia și din jurul lumii. Ouăle au dat naștere unui domeniu artistic nou, creat în onoarea lui Peter Fabergé.

Dacă ai norocul să vezi personal un astfel de ou, ține minte că privești nu doar o bijuterie scumpă, ci și o mărturie istorică neprețuită!

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments