În prima luni după sărbătoarea Paștelui, imediat după Duminica Tomii, în Republica Moldova este sărbătorit Paștele Blajinilor sau Paștele Morților. Sărbătoarea este cunoscută în spațiul românesc, însă o amploare mai mare ca în Basarabia nu are în nicio provincie românească. Nicio altă sărbătoare, fie ea religioasă sau nereligioasă, nu adună mai mult moldovenii plecați în întreaga lume acasă așa cum o face Paștile Blajinilor, ziua în care vin să-și pomenească și să-și amintească răposații. E o tradiție ce a fost păstrată cu sfințenie chiar și în perioada comunistă, atunci când era interzis să sărbătorești Paștele, Crăciunul sau Duminica Mare.
Pregătirile încep de joi, în Săptămâna Luminată
În Săptămâna Luminată, după ce sărbătoresc învierea lui Iisus Hristos, creștinii ortodocși din Moldova de răsărit se pregătesc de o altă sărbătoare importantă – Paștele Blajinilor. Pregătirile încep de joi, imediat după ce au trecut cele trei zile de după înviere. Cu mic cu mare, creștinii i-au drumul către cimitire, acolo unde merg să facă curat și să îngrijească de mormintele rudelor. Părintele Dimitrie Balaur, preot refugiat în România după cedarea Basarabiei și care a fost arestat de Securitate, fiind închis la Jilava, scrie în unul din articolele sale din 1936 despre această tradiție din Basarabia, numind-o ”cea mai însemnată dintre toate zilele în care se pomenesc morţii de obşteşi şi se dă de pomană”.
În descrierea sa găsim un fragment detaliat al zilei de joi din Săptămâna Luminată. Acesta scrie că, la țintirim (n.r. cimitir), vin femeile cu copii pentru a face ordine la morminte.
”Femeile cu copiii vin la ţintirim şi curăţă buruienile uscate de pe mormânturi, la cele mai vechi le adună ţărâna şi le orânduiesc frumos, boiesc crucile sau le văruiesc. Unii credincioşi răsădesc pe morminte liliac, mai rar stânjenei. Femeile, mai ales, au grijă şi de cei străini morţi sau găsiţi morţi, despre care ştiu că nu au pe nimeni să-i pomenească; le adună şi lor ţărâna la mormânturi şi le fac şi lor să fie „frumos”, povestea părintele Dimitrie Balaur.
Și azi tradiția este păstrată. În aceste zile pe străzile și potecile care duc spre cimitirele din satele și orașele moldovenești se îndreaptă pâlcuri de oameni. Doar că, azi la cimitir vin să îngrijească de mormintele rudelor nu doar femeile și copii, ci întreaga familie. După ce termină de dat cu var, de vopsit gardurile și monumentele din piatră sau fier, de curățat copacii din cimitir, oamenii se întorc acasă pentru că ziua nu se termină.
O altă tradiție pentru ziua de joi de după înviere este cea de a vopsi ouăle roșii ”pentru Blajini” și de a coace pasca cu brânză, dar mai ales cozonaci, sau cum li se mai spune în popor – ”pasca dulce”. Obligatoriu, gospodinele coc în vase mai mici ”păscuțe”, acestea fiind niște cozonaci dulci mai mici care sunt unși cu albuș de ou bătut cu zahăr și mac sau alte ornamente avute la îndemână, care urmează a fi dați de pomană copiilor ce vor veni la cimitir.
Ziua de Blajini în perioada interbelică
O altă amintire a părintelui Dimitrie Balaur descrie ziua de Blajini așa cum era sărbătorită în perioada interbelică, atunci când Basarabia era parte a României Mari.
”În ziua de Paștele Blajenilor, toată lumea femeilor, copiii şi unii bărbaţi vin la biserică, la sfânta slujbă, iar alţii să duc de-a dreptul la ţintirim. Fiecare femeie aduce cu ea într-o legătură sau două: tătuşii (n.r. prosoape sau băsmăli), colaci cu lumânări, câte un prosop sau bucată de pânză pentru un mormânt, păşti, cozonac, păsculiţe mici coapte anume pentru „Blajeni”, ouă roşii, fripturi şi mâncări, apoi rachiu, vin sau brahă pentru masa de obşte de la sfârşit”, scria la 1936 Dimitrie Balaur în Revista ”Biserica Ortodoxă Română”.
Amintiri despre Paștele Blajinilor în perioada comunistă
În plină epocă sovietică, Paștele Blajinilor, alături de Revelion și Ziua Victoriei, era una dintre sărbătorile obligatorii ale moldovenilor. Despre această tradiție păstrată în unul din satele moldovenești de pe malul Nistrului povestește și Oleg Panfil, care spune că în ziua de Blajini la cimitir veneau până și președinții de colhoz și secretarii organizațiilor de partid.
”Din câte îmi amintesc, chiar şi Paştele era sărbătorit în mare parte pe ascuns, cât despre Paştele Blajinilor, care în timpurile sovietice cădea în zile lucrătoare, la cimitir, cu acordul tacit al autorităţilor, venea absolut toată lumea, inclusiv cei cărora „nu li se cuvinea” – de la preşedinţii de kolhoz şi secretari ai organizaţiilor de partid până la directori de şcoală şi de consilii săteşti”, scrie într-un articol Oleg Panfil.
Basarabeanul își amintește și cum era cimitirul în satul moldovenesc în anii 60-70.
”Când am început să merg cu cei maturi la cimitir (la sfârşitul anilor 60 – începutul anilor 70), pomenile constau dintr-un minim de elemente. Atunci întreaga existenţă era redusă la asigurarea minimă a necesităţilor – dacă nu mă înşeală memoria, atunci în tot cimitirul nu exista niciun monument de piatră – doar cruci din lemn sau metal şi, foarte rar, gărduleţe metalice. Toate erau vopsite, tradiţional, cu vopsea de ulei de un albastru deschis. Primele monumente au început să apară pe la începutul anilor 80”, spune Oleg Panfil.
Tradiția continuă și azi: Blajinii adună moldovenii din toate colțurile lumii acasă
Așa cum scriam la început, Paștele Blajinilor este poate una din cele mai importante sărbători a basarabenilor. Și la o săptămână de după Paște, ziua de luni, după Duminica Tomii, este o zi liberă pentru toată lumea. În aceste zile, toți cei care n-au reușit să revină acasă de Paște, fac tot posibilul pentru a ajunge cel puțin de Paștele Blajinilor la baștină.
Sâmbătă, satele moldovenești, care au rămas pustii în ultimii 20 de ani, vor clocoti de mașini și de oameni care trag la vatră. Moldovenii vor veni și în acest an să-și pomenească rudele decedate și să se întâlnească la morminte cu toți cei pe care nu i-au văzut demult tare. Vor aduce, așa ca pe vremuri, coroane și buchete de flori, vor umple mesele de lângă morminte sau chiar direct pe morminte cu pomeni, colaci cu lumânări, pască, cozonaci și păscuțe, bomboane și ciocolată de peste mări și țări, farfurii pline cu bucate de carne, cu plăcinte și cu sarmale în frunză de vie sau foi de varză murată, numai scoase de pe foc.
O altă față a sărbătorii Blajinilor din zilele de azi sunt discuțiile despre cum a devenit și în ce s-a transformat sărbătoarea de pomenire a celor răposați. Desigur, cel mai bine aceasta se vede în reportajele TV. Televiziunile moldovenești din nou vor umple buletinele de știri cu tradiționalele reportaje despre cum au fost îmbrăcate fetele în cimitir, cât au băut moldovenii de sufletul celor răposați, cât s-a cheltuit pentru a cumpăra pomeni și ce mese întinse și pomeni scumpe au adus și în acest an romii de pe Dealul Sorocii. Tot în aceste zile moderatorii de emisiuni vor dezbate înflăcărat alături de preoți invitați în platou despre transformarea sărbătorii și cum e bine de a fi sărbătorit Paștele Blajinilor azi.
Cu toate acestea, indiferent de toate discuțiile care au loc în presă sau pe rețelele de socializare despre această sărbătoare, și în acest an de Paștele Blajinilor în Moldova de răsărit, cei adunați în jurul mormintelor, așa ca acum o sută de ani, vor aprinde tămâie și lumânări și vor cânta la morminte ”Veșnica pomenire” rudelor care nu mai sunt printre cei vii.
Acest lucru se întâmplă pentru că nu există moldovean care să nu vrea să ajungă de Blajini acasă. Acolo unde pot în voie, așa cum au fost învățați din strămoși, să îndeplinească ritualul sfânt de pomenire a morților. Pentru că, așa cum îmi povestea străbunica mea Mărioara, în această zi morții stau la poarta cimitirului și îi așteaptă pe cei vii. Iar cei vii au obligația morală să vină să-i pomenească, să dea de pomană de sufletele celor răposați și să-i bocească în liniște.
