Medierea penală reprezintă procedura care permite victimei și autorului faptei penale să participe activ, în baza liberului consimțământ, la soluționarea conflictului apărut, cu ajutorul unui terț independent (mediatorul).
Medierea penală reprezintă o formă a justiției restaurative care pune în centrul atenției aspectul personal și social ce caracterizează infracțiunea. Așadar, justiția restaurativă se distinge de justiția tradițională care tinde să considere la general fapta penală ca “o încălcare a unei reguli” și sancțiunea ca “o consecință juridică” care pedepsește acest comportament.
Justiția tradițională, de cele mai multe ori, prevede pentru cel ce a comis o infracțiune ca acesta să fie pedepsit prin aplicarea unei sancțiuni ce penalizează răul pe care l-a săvârșit iar pentru victimă ca aceasta să își satisfacă dorința (de altfel, negativă) de nedreptate. După finalizarea procesului penal, atât victima cât și autorul sunt abandonați, considerându-se închis conflictul.
Pe de altă parte, justiția restaurativă (medierea penală) implică victima, infractorul, comunitatea și tinde să găsească soluții la efectele negative și profunde generate de comiterea faptei. Obiectivul său nu este de a pedepsi autorul, ci de a atenua consecințele faptei sale printr-o acțiune reparatorie: victima și infractorul, cu ajutorul mediatorului (parte terță, neutră și imparțială) devin protagoniștii procesului penal. În medierea penală, victima are posibilitatea de a-și face auzită propria suferință, de a-și urmări propriile nevoi, interese și sentimente, în timp ce infractorul are posibilitatea ca, în funcție de acceptul victimei, să adopte o atitudine în favoarea acesteia, remediind propriile acțiuni.
Emoțiile (frică, ură, indiferență) cu care a operat autorul producând fapta penală nu pot fi executate la comanda unor instituții, dar pot fi gestionate cu ușurință prin canalul de comunicare deschis de mediere. Victima are posibilitatea ca, pe lângă răspunsurile pe care le va primi în legătură cu trauma suferită, să poată să își manifeste nemulțumirile pe care autorul faptei i le-a cauzat, iar acesta are posibilitatea să își recunoască vina și să își repare acțiunea.
Atunci când fapta afectează individul, este necesară o intervenție aptă să elimine consecințele cauzate printr-o acțiune reparatorie întreprinsă de autor. Obiectivul principal în practica restaurativă este de a pune victima în centrul atenției procesului penal. Persoana victimă a unei infracțiuni prezintă nevoi specifice care trebuie reparate, victima trebuie să-și recâștige autonomia pierdută iar sistemul actual nu o ajută deoarece ignoră nevoile și sentimentele acesteia și o folosește ca pe un instrument de a garanta pedepsirea infractorului. Astfel, pe primul loc avem ca interes pedepsirea infractorului și nu reabilitarea victimei, aceasta având un rol marginal în justiția tradițională.
Reparatia prejudiciului reprezintă înțelegerea, interacțiunea cu suferința psiho-fizică a victimei, repararea dimensiunii emoționale și siguranța victimei devenind factori prioritari în procedura de mediere penală.
Justiția restaurativă reprezintă o alarmă socială; societatea civilă nu are nevoie doar de norme guvernate de sancțiuni care mutilează psihic, ci are nevoie și de o etică a comunicării (ca modalitate de gestionare a conflictelor) care poate oferi acestor norme o legitimare și o confirmare a validității lor.
Medierea penală dă posibilitatea victimei să-și exprime nevoile în legătură cu trauma trăită iar toate aceste lucruri se pot desfășura doar și în mod exclusiv cu ajutorul unui mediator autorizat, capabil să gestioneze canalul de comunicare dintre părți.
Mediatorul nu judecă niciodată, înțelege întotdeauna reacțiile tuturor părților implicate în conflict și nu poate fi substituit nici de avocat și nici de judecător, însă poate fi completat acolo unde procedura cere. Limbajul mediatorului, care subliniază “o soluționare alternativă a conflictului”, este diferit de limbajul judecătorului care “trebuie să decidă” sau al avocatului care “trebuie să apere și să reprezinte”. Mediatorul trebuie să dețină o formare profesională adecvată, să aibă capacitate de gestionare și soluționare a conflictului, capacitate de a munci cu autorii și victimele infracțiunilor și o cunoaștere de bază dar eficientă a sistemului penal.
Maria PĂDURARU
Mediator
