Interviu în oglindă

În cadrul seriei Interviurilor în oglindă, reporterii 7Est au stat de vorbă cu doi slujitori ai Domnului. Părintele profesor Dragoș Bahrim este directorul Seminarului Teologic ”Stefan cel mare” din Iași, iar părintele Răzvan Banu este paroh în parohia Iazu Vechi din comuna Șipote. Inedit este însă faptul că ambii au studiat matematica la cel mai înalt nivel. Cum se împacă aceste două științe și ce legătură este între ele, am încercat să aflăm în rândurile care urmează.

0
399 views

Pr. Răzvan Banu: ”Am dedus un principiu după care mă ghidez și în prezent: cea mai mare investiție este investiția în persoană”.

 

 

 

Pr. Dragos Bahrim: ”Nimic nu e mai important în viață decât să-ți urmezi pasiunea și să-ți faci meseria. Sau meseria să ți-o faci cu pasiune”.

  

 

 

1. Care a fost momentul în care ați decis să studiați Teologia?

 Pr. Răzvan Banu:  Momentul în care am decis să studiez Teologia coincide practic cu momentul în care am hotărât să pun talanții primiți de la Dumnezeu în slujba Bisericii și poate fi definit ca o perioadă de exteriorizare a trăirii interioare deja existente. Îmi este greu să răspund aici punctual, matematic.

Concret, la sfârșitul clasei de XI-a de liceu am întâlnit persoana a cărei identitate aș dori să o păstrez anonimă, și care, cu răbdare, ținând cont de contextul personal și de calități = talanți mi-a propus: “Ce crezi, nu ar fi mai bine să pui în slujba lui Dumnezeu toți talanții pe care El ți i-a dăruit?” Am fost oarecum mirat, dar și contrariat, întrucât specializarea matematică-informatică a liceului la care eram înscris îmi acorda anumite oportunități de viitor într-o eră a tehnologiei, mai cu seamă având în vedere rezultatele deosebite la olimpiadele și concursurile școlare.

În clasa a XII–a am stopat prezența la olimpiade și concursuri și am intensificat prezența la Biserică, dar și lectura teologică având în vedere că la Facultatea de Teologie din Iași la momentul respectiv – anul 2005 – era cea mai dificilă admitere din țară. În fond, am dedus un principiu după care mă ghidez și în prezent: cea mai mare investiție este investiția în persoană. Cum părinții nu își permiteau să investească bani, atunci a trebuit să investesc eu în mine ghidându-mă după îndemnul prietenului anonim: “perseverent cu tine însuți și insistent mereu vei ajunge în viață forma cugetului tău”.

Nu îmi permiteam studiile cu taxă oricât mi-aș fi dorit să aprofundez teologia. Așadar l-am rugat pe bunul Dumnezeu să hotărască El cum știe mai bine, în sensul că dacă voi intra la studii la buget la Teologie, atunci voi urma Teologia la buget și Matematica o voi studia în paralel, fiind olimpic.

Dumnezeu a răspuns prin faptul că am intrat la buget al 27 – lea din cam 270 de candidați (am terminat al 17 – lea din 170 de studenți înscriși și ,în ce mă privește, mi-a plăcut să cred că sunt zeciuala dată lui Dumnezeu). Din păcate, anul 2005 a fost primul în care a fost adoptat sistemul universitar de învățământ de tip Bologna și nu am avut voie să fiu înscris la două facultăți simultan, fiind nevoit să rămân doar la Teologie.

Pr. Dragoș Bahrim: Dorința de a studia Teologia a venit târziu la mine, mai precis la vârsta de 22 de ani, când eram student la matematică. De aceea, deși am fost botezat din copilărie, nu pot spune că mi-am trăit copilăria sau adolescența aproape de biserică și credință. N-am făcut nici Seminar, și nici n-am început imediat Facultatea de Teologie. M-am pregătit toată copilăria și adolecența pentru a aprofunda științele exacte. Matematica a fost pasiunea din copilărie și ei am vrut să-i dedic întreaga viață. La un moment dat însă, am început să trăiesc în chip foarte profund limitele gândirii abstracte și limitele matematicii ca știință, pentru că nu-mi oferea răspunsurile de care aveam nevoie. Omul are nevoie de răspunsuri care să înglobeze toate problemele în viață. Are nevoie de răspunsuri ultime, totale. Nu poți să te hrănești cu lucruri care nu-ți oferă totul, și matematica nu-mi oferea răspuns la toate întrebările, toate căutările și toate problemele mele. Așa s-a născut în mine o criză existențială în timp ce studiam matematica. Și din criza aceasta s-a născut de fapt credința. Am întâlnit mai întâi oameni care trăiau profund credința, am întâlnit oameni care m-au ajutat foarte mult în acea perioadă, și atunci am decis nu doar să devin un credincios, ci să-mi dedic întreaga viață Teologiei și slujirii lui Hristos în Biserică.

 

2. Și de ce matematica?

 

Pr. Răzvan Banu: Matematica-informatica a venit ca răspuns la felul meu de a fi, ca persoană meticuloasă, exactă, iar definitivarea studiilor universitare de licență și masterat în matematică a venit ca o concretizare a principiului de a investi în mine însumi pentru a fi de folos celorlalți, adică aproapelui și totodată am “terminat” ce începusem în liceu. Matematica a fost prima mea iubire, dar Teologia este adevărata mea iubire, pasiunea devenind sinonimul Matematicii pentru mine.

Pr. Dragoș Bahrim: În perioada comunistă, orice cuvânt despre biserică, despre religie, era interzis. Și de aceea căutam ca dorințele noastre lăuntrice, de aspirație, să fie umplute cu ceva. Așa că mulți din generația mea le umpleau cu literatură, știință. Eu am ales matematica, sau poate că matematica m-a ales pe mine, nu știu. Prin clasa a șasea am descoperit geometria, poate cel mai minunat mod de a-mi ocupa timpul, pe parcursul anilor am aprofundat toate capitolele matematicii, dar, odată cu descoperirea geometriei și toate celelalte capitole ale matematicii care păreau mai aride începeau să capete sens. Și așa că foarte timpuriu m-am decis să studiez matematica, să-mi fac din pasiunea mea o meserie. Deci nimic nu e mai important în viață decât să-ți urmezi pasiunea și să-ți faci meseria. Sau meseria să ți-o faci cu pasiune, așa că m-am decis să studiez matematica.

 

3. Matematica poate fi considerată religie? De ce?

 

Pr. Răzvan Banu: Depinde. Pentru unii cred că este, în sensul că se dedică matematicii cu întreaga lor ființă.

Matematica are la temelia ei anumite axiome, care sunt luate cu valoare de adevăr ca un dar experimentat prin cercetarea lumii. Ceva asemănător se manifestă și în Teologie. Însă nu cred că Matematica poate fi considerată religie întrucât, deși cele două (matematica și teologia) nu sunt în opoziție, religia ca viață teologică este pentru mine “Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”, adică Biserica. Punct. Deci, dacă vreți, răspunsul negativ la întrebarea “De ce?” este explicat pe principiul matematic al unicității Bisericii ca modus vivendi al religiei.

Aș vrea să menționez că unii din cei mai mari Sfinți Teologi ai Bisericii au urmat cursurile unor Academii unde au studiat matematica, dar niciodată nu au considerat apoi matematica o religie, ci au dat Cezarului ce este al Cezarului (matematica) și lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu (credința/religia). Aceasta este poziția pe care mă situez și eu conform cu modelele mele, Sfinții.

Pr. Dragoș Bahrim: N-am crezut niciodată că matematica poate fi considerată o religie și niciodată n-am socotit că pasiunea mea pentru matematică ar suplini nevoia mea de religios, dimpotrivă, la vremea când studiam matematica cu toată pasiunea, eram mai degrabă agnostic decât un om care să aibă o credință. La vremea aceea căutam o cale. Nu, doar matematica nu poate fi considerată o religie, dacă vom aprofunda creștinismul, vom vedea și opiniile multora despre aceasta că nici creștinismul propriu-zis nu este o religie în sensul clasic, pe care-l definește Istoria Religiilor. Cert este că atunci când m-am convertit la credința ortodoxă, n-am socotit că m-am convertit la o religie, ci că m-am întâlnit cu Hristos în urma unor experiențe personale. Experiența personală a întâlnirii cu Hristos n-am socotit-o o experiență religioasă, ci dincolo de religios. E o experiență care transcende și depășește și tot ceea ce este rațional și ființă omenească și tot ceea ce depășește religiosul, comportamentul religios. E o taină, e un mister. De aceea, mulți teologi ortodocși de astăzi văd asimilarea creștinismului cu o religie și transformarea lui într-o religie ca o devalorizare a creștinismului însuși. Pentru că religia este asociată de multe ori cu o ideologie, cu individualismul, dar nu este expresia unei întâlniri totale cu Dumnezeu. Un binecunoscut filosof creștin grec contemporan, Cristof Ianaras, chiar a scris o carte în care explică de ce creștinismul nu este religie. Cartea se numește sugestiv Contrareligie, deși nu sunt cu totul de acord cu cartea aceasta, critica în ansamblu a ideii de creștinism ca religie este pe deplin acceptabilă.

 

 

4. Teologia este sau nu o știință? De ce?

 

Pr. Răzvan Banu: Categoric. Îmi păstrez convingerea de a afirma răspicat: Teologia este o știință. Au spus-o demult marii Sfinți ai Bisericii că Teologia este Știința științelor și filosofia filosofiilor. De ce? Pentru că la nivelul trăirii teologiei, constați cu precizie “științifică” și cu viteza “inimii” adevărurile fundamentale de credință ortodoxă în funcție de experiența proprie și acolo unde “cercetarea” te depășește, te ghidezi după tezaurul de experiență al Sfinților consemnat sau predat pe relația asumată duhovnic-ucenic în Tradiția Bisericii. În Teologie sunt puține postulări sau axiome (dar există!), precum datul că Dumnezeu nu poate fi cunoscut după esența Sa, ci doar prin lucrarea/energiile sale necreate ce izvorăsc din ființa divină, dar care conlucrează cu omul în urcușul său duhovnicesc pornind de la curățire/despătimire continuând cu luminarea minții și culminând – dacă Dumnezeu rânduiește – cu îndumnezeirea. Pe întregul parcurs al acestui urcuș, din care deseori cazi și te ridici din nou, ai nevoie de experiere, adică de “cercetare științifică” de precizie, Teologia își arată veleitățile de Știință a științelor și artă a artelor.

Pr. Dragoș Bahrim: Teologia este o știință și nu este o știință. Nu este știință, cel puțin în accepțiunea largă de astăzi a științelor naturale, matematici, fizică, chimie. Teologia nu se ocupă strict cu lucrurile cu care se ocupă științele acestea. Teologia, în general se ocupă, sau mai bine zis începe acolo unde știința își găsește limitele și dă răspunsurile acolo unde știința este incapabilă să formuleze niște răspunsuri, tocmai pentru că Teologia nu este o construcție omenească, ea se bazează în primul rînd pe revelație și pe o experiență directă, pe o experiență personală, o întâlnire cu Dumnezeu. Și atunci vine partea cealaltă a răspunsului la întrebare, de ce Teologia este o știință sau poate fi Teologia o știință. Poate fi socotită o știință, ea este în fond o știință empirică, așa spun teologi importanți ai ortodoxiei, este o știință a experienței lui Dumnezeu, a experienței vieții veșnice. Nu vorbim doar teoretic despre lucrurile pe care Dumnezeu le-a descoperit, și n-avem dreptul să vorbim doar teoretic, ci doar într-o stare de experiență într-o stare de comuniune, de rugăciune, și de adâncire în adevărurile descoperite și păstrate în tradiție și în mărturia sfinților.

 

5. Cum ați stabilit relația dintre știința exactă și latura spirituală?

 

Pr. Răzvan Banu: Sfântul Vasile cel Mare (sec. IV d. Hr.) îndeamnă în Scrisoarea a XXII–a adresată tinerilor să cunoască și să utilizeze tot ceea ce este de folos din cultura profană, tot ceea ce este util adunat în zestrea științifică a lumii și a folosi pentru a facilita urcușul nostru duhovnicesc spre mântuire. Prin extrapolare și coroborat cu răspunsul anterior, consider în umila mea opinie că știința se subordonează laturii spirituale ca țintă a omului și că este de folos vieții omului în împrejurările concrete. Aceasta înseamnă că știința exactă nu se află în opoziție cu Teologia, însă nici în relație de condiționare, întrucât pot crede și fără Matematică, după cum pot calcula și fără a crede. Deci matematica poate susține subordonat latura spirituală ori de câte ori aș simți, dar necondiționat și nenecesar.

Pr. Dragoș Bahrim: Atunci când am descoperit credința în Hristos, știința exactă, mai exact matematica, a început să conteze din ce în ce mai puțin pentru mine. Pe măsură ce aprofundam cele ale credinței, cele ale științei deveneau tot mai puțin relevante, deși n-a fost o contradicție între ele, n-am simțit niciodată asta. Facultatea de Matematică am încheiat-o, am și profesat o perioadă ca profesor de matematică, dar cu toate acestea, toată energia mea a început să fie din ce în ce mai canalizată spre religie. Atâta vreme cât m-am ocupat cu matematica, era o cunoaștere cumva nedeplină, parțială, iar când am descoperit cele ale lui Dumnezeu, atunci am îmbrățișat cele ale desăvârșirii.

 

6. Există momente când aplicați, în munca de zi cu zi, cunoștințele din matematică?

Pr. Răzvan Banu: Desigur. Creierul omului este încă numit cel mai performant și complex calculator. Din momentul în care vezi lumina soarelui trebuie să calculezi pașii pe care îi faci în viață, atât în sens propriu, cât și figurat. Un preot, are în slujba sa atât administrarea Tainelor Bisericii, cât și activitățile conexe și indispensabile vieții de zi cu zi.

Concret, în momentul de față construim un oficiu parohial și de la temelia casei până la acoperișul acestuia sunt nevoit să fac diverse calcule, de la cele mai elementare la cele mai complexe, întrucât trebuie să împac posibilitățile financiare ale Parohiei cu necesitățile funcționării în parametrii optimi.

Masteratul în Matematici aplicate m-a ajutat să înțeleg că multe fenomene întâlnite în natură sau în procesele ce implică oamenii pot fi aproximate prin modele matematice. Dacă estimez că o posibilă inițiativă nu își aduce randamentul scontat nu are rost să consum resurse, ci încerc să găsesc noi modele matematice pentru a soluționa problemele întâmpinate de zi cu zi.

Pr. Dragoș Bahrim: Matematică am studiat foarte mult, la un nivel foarte înalt, iar cunoștințele și performanțele au mare relevanță pentru mine astăzi, pentru că nu le mai aplic în munca de zi cu zi, în cel mai bun caz mai aplic unele lucruri elementare pe care le discut cu copiii mei sau cu elevii, sau în alt context, pot să aplic unele elemente din matematică pentru a înțelege sau poate pentru a exemplifica în anumite contexte unele modele în cadrul lecțiilor de Dogmatică. Dar cam atât. În afară de aceasta, nu pot să spun că matematica s-a șters cu totul sau s-a pierdut cu totul, modul de gândire matematic, un anumit duh al matematicii, a rămas cumva lucrător în sufletul meu. O anumită meticulozitate pe care o am pentru a aborda anumite lucruri astăzi cred că se datorează și faptului că am studiat matematica sistematic.

 

7. Care dintre aceste specializari o puteti considera pasiune și de ce?

 

Pr. Răzvan Banu: Pentru mine Matematica-Informatica este o pasiune și poate deveni foarte probabil și o meserie. Aș putea motiva această alegere prin a elimina posibilitatea ca Teologia și implicit preoția să le consider pasiune, întrucât teologia este o vocație mai cu seamă când împlinirea ei este trăită prin preoție.

Totodată răspunsul este argumentat și în sens pozitiv afirmând cu tărie pasiunea mea pentru teoria numerelor, o ramură a Matematicii, dar și pentru Networking și Baze de Date în ce privește partea de Informatică. Având în vedere că sunt titular pe specialitatea de Religie Ortodoxă, orice noi specializări dobândite prin studii de licență și masterat însoțite de modul psihopedagogic dau dreptul profesorului de a preda noile discipline.

Pr. Dragoș Bahrim: Și matematica și Teologia sunt pasiuni, însă în momente diferite ale vieții. Omul se dezvoltă, crește, nu rămâne în aceeași stare, până la urmă. Este o lege a firii noastre, și, chiar dacă acum nu mai practic matematica, a rămas amintirea pasiunii din matematică. Acum este dominantă însă Teologia și practica credinței și mai puțin contează știința exactă.