Camelia Gavrilă, ”o dezamăgire…”

0
7.389 views

”O femeie avidă după putere”. Așa o numea Gheorghe Nichita, fostul primar al Iașului și fostul șef al PSD Iași, pe Camelia Gavrilă. Acuzată mereu de colegii de partid pe când era la PNL că face jocurile social-democraților, în 2014, Gavrilă a dat cărțile pe față trădând partidul care i-a oferit diverse funcții, după care era ahtiată, trecând fără remușcări în barca PSD. Nichita a simțit dorința avidă de putere a Cameliei Gavrilă, care râvnește acum la fotoliul de primar al Iașului. Fosta liberală țintește și funcția de președinte al Organizației Municipale a PSD Iași. Înfometată de putere, Gavrilă și-a pus șef la ISJ, prietena Genoveva Farcaș. Culmea, Maricel Popa, șeful interimar al PSD Iași, o susține pe Gavrilă atât pentru funcția de președinte al Organizației Municipale a PSD cât și pentru fotoliul de primar al Iașului, neștiind ce trandafir spinos crește la sânul său.

 

PSD Iași se pregătește în luna octombrie de alegeri. Primul scrutin va fi alocat alegerii președintelui Organizației Municipale, urmând apoi alegerea șefului PSD Iași. Bătălia se anunță una destul de acerbă, pe lista fiind cel puțin trei deputați, dar și consilieri locali. Beneficiind de susținerea șefului interimar, Maricel Popa, fosta liberală Camelia Gavrilă pare a avea cele mai mari șanse să preia șefia Organizației Municipale. Preluarea acestei funcții nu este întâmplătoare, în partid se zvonește déjà că fosta liberală tânjește după scaunul de primar al orașului, de parcă Iașul ar fi o școală primară care are nevoie de un demagog la fiecare început de mandat.

„În BPJ a fost lansat regulamentul privind concurența participării la primărie. Vom analiza și vom obține cea mai bună candidatură, vom face un studiu de opinie. Cel care va avea cel mai bun proiect pentru primărie, va fi candidatul PSD la Primăria Iași. Ședința va fi în luna octombrie, noi am avut o ședință în septembrie pentru un criteriu de analiză. O voi sprijini pe doamna Gavrilă, dar și pe cel mai bun concurent și vreau pentru Iași un om care să lupte pentru dezvoltarea orașului. Interesată de funcția de primar al Iașului, doamna Gavrilă și-a arătat opțiunea, eu o voi sprijini. Doamna Gavrilă este un profesor foarte bun și cel mai activ deputat din parlamentul României”, a declarat Maricel Popa, președinte PSD.

Insubordonare? Gavrilă își contrazice șeful de partid

Chiar dacă șeful interimar al PSD Iași, Maricel Popa confirmă că fosta liberală țintește cele două funcții, Camelia Gavrilă susține că nu este interesată de scaunul de la Palatul Roznovanu.

„Nu am să candidez pentru primăria Iaşi, exclus. Eu am spus foarte clar şi reafirm cu fermitate că nu intenţionez şi nici nu vreau să las vreun semn de întrebare pentru că proiectele mele sunt din altă zonă, pe un sector pe care mi-am decupat traseul politic şi aici îmi continui activitatea. Nici nu am confirmat nicio clipă, dar ştiu că sunt sondaje, sunt pe o poziţie foarte bună şi de succes, probabil de aici şi ideea”, a declarat deputatul Camelia Gavrilă.

Cu alte cuvinte, Camelia Gavrilă confirmă că a fost sondată de PSD pentru funcția de primar al orașului știe și rezultatele sondajului. Mai mult, spune că se află pe o poziție de succes în sondaj. Nici nu e de mirare dacă ne uităm la numele care se anunță în PSD pe diferite surse că ar dori să candideze la Primăria Iași. Pe listă s-ar afla și doctorul Tudor Ciuhodaru, un traseist politic, la fel ca și Camelia Gavrilă.

Criticată de foștii colegi de partid

Tradarea din 2014 a Cameliei Gavrilă când a lăsat PNL pentru PSD, nu a rămas netaxată de foștii colegi de partid. Acuzat de blat cu PSD, actulul șef al PNL, Costel Alexe, a refuzat să facă vreun comentariu la adresa fostei colege. În schimb, Dragomir Tomașeschi, unul dintrei cei mai înverșunați adversari ai PSD, o taxează dur pe fosta liberală.

 „Mă lasă rece candidatura şi a ei şi a altora. Îmi aduc minte că fusese undeva pe la PNL. A sărit gardul fără să clipească. Cred că scopul ei în viaţă a fost să fie mereu şefa inspectoratului, să ajungă parlamentar. E clar că sunt nişte semne de întrebare vis-a-vis de verticalitate. Joacă totul”, a declarat Dragomir Tomaşeschi, membru PNL.

”Camelia Gavrilă a avut susținerea PNL în multe funcții. A fost consilier municipal în trei mandate, iar în al patrulea a trădat partidul. A fost șef al Inspectoratului Școlar Județean tot cu sprijinul PNL. În 2008 s-a văzut succesul ei când a candidat la alegerile parlamentare în Circumscripția 8 din Iași – Copou, Sărărie, Centru, Păcurari, Canta, Valea Lupului. Pe un colegiu cu alegători majoritar de dreapta a obținut doar 20%. Până și Dan Cârlan a obținut 30%. Nu poți să câștigi un oraș când alegătorii nu te vor. Ea crede că o vor vota dacă este de la PSD. Se înșală!”, a explicat un membru PNL care a dorit să-și păstreze anonimatul.

 Gheorghe Nichita despre Camelia Gavrilă: “este o dezamăgire pentru mine

Fostul primar al municipiul Iaşi, Gheorghe Nichita vorbea încă din timpul mandatului său despre femeia avidă după putere.

În ședința din 23 iunie 2008, Camelia Gavrilă a fost aleasă ca viceprimar al Municipiului Iași, alături de Romeo Olteanu, din partea PSD, după ce 12 consilieri locali ai PDL au părăsit sala în semn de protest. A demisionat din funcție la 29 septembrie 2008, motivând următoarele: „Refuz să fiu viceprimar numai cu numele. Am ajuns să am un rol decorativ care să mimeze pluralismul politic în administrația municipiului Iași. Mie îmi este clar că Gheorghe Nichita a instaurat dictatura PSD”.

Gheorghe Nichita, primarul municipiului Iaşi la acea vreme, a taxat-o dur: „Camelia Gavrilă face politică pentru obținerea unei funcții în Parlament. Funcția de viceprimar nu o avantaja, pentru că trebuia să fie solidară cu o serie de probleme ale orașului, iar în cazul în care nu ar fi reușit să le rezolve, ar fi fost arătată cu degetul. Plecarea ei este o dezamăgire atât pentru mine, cât și pentru oraș. Gestul ei este unul politic și vine din partea unei femei avide după putere”.

Și-a pus prietena șefă la ISJ

În ianuarie 2017, Camelia Gavrilă, proaspăt aleasă deputat în Parlamentul României, a fost nevoită să renunțe la șefia Inspectoratului Județean Școlar Iași. În locul și cu sprijinul Cameliei Gavrilă a fost numită Genoveva Aurelia Farcaș, o apropiată a fostei șefe ISJ. Și cum setea de putere este molipsitoare, la numai câteva luni după ce a preluat conducerea instituției, Inspectoratul Școlar Județean a aprobat și transferul soțului Genovevei Farcaș pe un post de profesor de matematică la Colegiul Național Iași. Transferul acestuia s-a făcut prin procedura numită „detașare”, singura metodă prin care se putea evita ocuparea postului printr-un concurs la care Marius Farcaș ar fi trebuit să concureze alături de alți profesori de la școlile din Iași. „Detașarea soțului meu s-a făcut la cererea școlii”, spunea sec atunci Genoveva Farcaș. „Nu știu despre ce vorbiți, eu nu am fost informată. Se fac în fiecare an zeci de detașări. Eu o susțin în continuare pe doamna Farcaș, deoarece a fost colega mea”, adăuga Camelia Gavrilă