SCANDALOS! Șefa ISJ și-a mutat soțul de la o școală de cartier la Colegiul Național

0
6737

Profesorul de matematică Marius Farcaș, soțul șefei Inspectoratului Școlar Județean, a fost transferat de la o școală de cartier la Colegiul Național Iași  Postul pe care îl ocupă Farcaș la Colegiul Național trebuia scos la concurs  „Detașarea soțului meu s-a făcut la cererea școlii. Vi s-a dat un răspuns oficial din partea Inspectoratului Școlar, astfel încât nu mai am alte precizări de făcut”, a spus Genoveva Farcaș

Sute de profesori de la școlile gimnaziale din județul Iași visează că vor ajunge într-o zi să ocupe o catedră la unul din colegiile de prestigiu din Iași, Negruzzi, Național sau Emil Racoviță. Pentru că și în domeniul educației și-au făcut însă loc narăvurile politicianiste printre care și acela privind favorizarea rudelor să ocupe un post de către  membrii de partid care ajung directori de direcții decocentrate sau șefi de inspectorate, pentru mulți dintre profesori, promovarea la unul dintre colegiile naționale va rămâne un deziderat. Asta nu se întâmplă pentru că ei nu sunt le fel de capabili ca cei care „promovează”, ci pentru că sistemul nu le oferă șanse egale de promovare.

Genoveva Farcaș a devenit șefă a Inspectoratului Școlar Județean în luna ianuarie a anului acesta cu sprijinul politic al deputatului PSD Camelia Gavrilă, cea care a condus instituția în ultimii ani. La numai câteva luni după ce a preluat conducerea instituției, Inspectoratul Școlar Județean a aprobat și transferul soțului Genovevei Farcaș pe un post de profesor de matematică la Colegiul Național Iași. Transferul acestuia s-a făcut prin procedura numită „detașare”, singura metodă prin care se putea evita ocuparea postului printr-un concurs la care Marius Farcaș ar fi trebuit să alături de alți profesori de la școlile din Iași. Prin urmare, s-a apelat la metoda detașării pentru ca cei care au decis asta să fie siguri că postul va fi ocupat de Marius Farcaș.

„Detașat în interesul învățământului”

Contactați de jurnaliștii 7 Est, reprezentanții ISJ au oferit un răspuns evaziv, acreditând ideea că opțiunea de ocupare a postului vacant de la Național prin detașare a aparținut exclusiv conducerii unității de învățământ. „Conform Calendarului, în data de 28.07.2017, a fost reactualizată lista posturilor didactice și a catedrelor pentru angajare pe perioada determinată. Opțiunea pentru detașarea în interesul învățământului a aparținut școlilor, iar în perioada 21- 24 august 2017 în consiliile de administrație ale unităților de învățământ s-au discutat și soluționat propunerile pentru detașare în interesul învățământului. În această perioadă, Colegiul Național Iași a transmis Inspectoratului Școlar Județean lista cadrelor didactice detașate în interesul învățământului în vederea eliberării deciziilor”, au fost explicațiile oferite de Inspectoratul Școlar Județean legate de detașarea lui Marius Farcaș.

Pentru a-l susține pe Farcaș, ISJ a oferit unele date din CV-ul acestuia.

„Domnul profesor Farcaș M. a mai fost detașat în interesul învățământului, la cererea Consiliului de Administratie condus de prof. Talpalaru Seryl, la Colegiul Național Emil Racoviță Iași, în urmă cu 10 ani. De asemenea, dnul profesor Farcas M. este profesor lector la Centrul de Excelență de 12 ani, fiind în același timp profesor metodist. Sunt cunoscute la nivelul judetului nostru rezultatele bune pe care le obțin elevii săi, anual, la olimpiadele și concursurile de profil”, a mai arătat ISJ.

De precizat că în județul Iași mai sunt mulți alți profesori de matematică cu performanțe similare, dar nimeni nu i-a întrebat dacă vor să vină să predea la un colegiu de elită. Cu acest prilej ținem să facem precizarea că și Genoveva Farcaș a ajuns șefă peste profesori fără să scrie măcar un cuvânt la tablă, fiind de la absolvirea facultății doar unul din birocrații sistemului.

„Detașarea soțului meu s-a făcut la cererea școlii. Vi s-a dat un răspuns oficial din partea Inspectoratului Școlar, astfel încât nu mai am alte precizări de făcut”, a spus Genoveva Farcaș.

Gavrilă nu știe nimic

Singurul „merit” al Genovevei Farcaș  este faptul că este protejată de Camelia Gavrilă. De altfel, Camelia Gavrilă a făcut eforturi disperate să nu spună ceva nelalocul său atunci când a fost întrebată ce opinie are legat de transferul lui Marius Farcaș.

„Nu știu despre ce vorbiți, eu nu am fost informată. Se fac în fiecare an zeci de detașări. Eu o susțin în continuare pe doamna Farcaș, deoarece a fost colega mea. Acum eu o să închid că sunt pe Aeroport”, a comentat scurt Camelia Gavrilă, cea care de obicei oferă declarații cuprinzând fraze întregi cu comentarii vaste despre oricine și orice.

Și sindicatul face blat

O atitudine asemnătoare a avut și Laviniu Lacustă, președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar (USLIP) Iași. Atât de vocal atunci când vine vorba de revendicări salariale, Lăcustă a luat „poziția ghiocel” acum când i s-a prezentat o situație în care există suspiciuni de nepotism privind promovarea unui profesor din Iași.

„Dacă s-a respectat metodologia, nu știu dacă numele este un avantaj. Trebuie văzut în ce condiții s-a făcut această detașare”, a spus Laviniu Lacustă.

Cu alte cuvinte, și la USLIP, interesul poarte fesul.

Ce spune Legea

Modul în care se poate detașa un cadru didactic este reglementat prin „Metodologia cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar”, aprobată prin ordin ordin al ministrului Educației.

Capitolul 82 din documentul respectiv descrie metodologia detașării.

„Catedrele rămase vacante după concurs se ocupă de cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar prin detașare în interesul învățământului. Detașarea se realizează în baza cererii scrise formulate de unitatea de învățământ primitoare, și cu acordul scris al persoanelor solicitate”, se arată printre altele în documentul respectiv.

Se poate observa că detașarea se poate face numai pentru posturile rămase vacante după ce au fost organizat un concurs. Ori în acest caz nu a fost  organizat nici un concurs, postul fiind rezervat exclusiv familiei Farcaș.

Același document mai precizează că detașarea cadrelor didactice este aprobată de ISJ.

Constantin MAZILU

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments