Dosar bombă la Miroslava. Primăria chemată în instanță să plătească despăgubiri pentru afacerile odraslei lui Niță

0
1329

Fiul construiește și câștigă bani, iar primarul plătește din bugetul local  Asta se va întâmpla la Miroslava dacă justiția va admite cererea unei femei care solicită ca Primăria Miroslava să-i plătească despăgubiri deoarece i-a autorizat lui Bogdan Niță, fiul primarului, construirea unui bloc de locuințe  Blocul a fost construit la o distanță mică de ferestrele apartamentului acesteia, iar acum femeia nu mai beneficiază de suficientă lumină solară

Situație incredibilă la Miroslava, unde primăria condusă de Dan Niță ar putea fi obligată de justiție să plătească despăgubiri unor persoane care au avut de suferit de pe urma afacerilor făcute de fiul primarului și anume Bogdan Niță. Procesul a fost deschis în urmă cu câteva săptămâni de Petronela Constantin, o femeie care s-a mutat în comuna Miroslava în anul 2014. Femeia solicită ca Primăria Miroslava să-i plătească despăgubiri de 30.000 euro deoarece i-a emis lui Bogdan Niță o autorizație de construire, în baza căreia, acesta a construit un bloc de locuințe chiar în fața ferestrelor sale.

„Am fost mințită”

Petronela Constantin acuză că a fost mințită atunci când i s-a vândut apartamentul. Femeia a cumpărat apartamentul de la Adrian Pereș, un dezvoltator imobiliar din Miroslava, prieten de-al lui Bogdan Niță și de asemenea un apropiat al familiei primarului Dan Niță. Acest lucru este demonstrat și de faptul că în anul 2014, Primăria Miroslava i-a concesionat lui Pereș cel mai vânat teren din Miroslava, cel aflat lângă sediul Consiliului Local, la marginea șoselei Iași – Voinești, stabilindu-i o redevență de numai 3 lei și 40 de bani pentru un metru pătrat. Întreaga afacere a fost dezvăluită de săptămânalul 7 Est în articolul cu titlul „Revoltător! Cel mai vânat teren din Miroslava concesionat pentru 3 lei și 40 de bani”, publicat pe 2 martie a.c.

Petronela Constantin a cumpărat apartamentul din blocul din Valea Adâncă, de pe strada Pepinierei, în anul 2014, de la Adrian Pereș. Aceasta a arătat că, în momentul în care a cumpărat apartamentul de la Pereș, acesta i-a spus că pe terenul aflat liber de lângă bloc nu se va construi nimic, fapt care a determinat-o să încheie în final tranzacție.

„Anterior vânzării, m-am deplasat la adresa unde era situat, unde am analizat modul în care erau amplasate camerele de locuit, expunerea la soare a ferestrelor. Am constatat că apartamentul avea o vedere foarte bună, cu vedere către o livadă de pomi, neexistând construcții în derulare. Amplasamentul, vederea și gradul de însorire au fost criterii esențiale în alegerea de a achiziționa apartamentul. Domnul Pereș Adrian m-a asigurat în prezența unor martori că nu se va construi nimic pe proprietatea învecinată. Ulterior, situația s-a schimbat odată cu construirea unui bloc de locuințe care aparține pârâtului  (Bogdan Niță – n.r)”, se arată în cererea depusă la instanță de Petronela Constantin.

Bogdan Niță a construit blocul în baza autorizației de construire nr.46 eliberată de Primăria Miroslava la data de 27.01.2016. Femeia a mai arătat că blocul de locuințe ridicat de Bogdan Niță a fost construit atât de aproape, încât acum nu mai beneficiază aproape deloc de lumină solară.

„După ce înălțimea noii construcții a depășit nivelul etajului unu, la care locuiesc, am constatat că nu mai am deloc soare, iar la la nivelul datei de 21 decembrie 2016, ora 10.44, moment la care se consumă soltițiul de iarnă, gradul de însorire a apartamentului meu este zero”, se mai arată în cererea femeii.

Niță a autorizat, primăria să plătească

cerere de chemare in judecataDe asemenea, Petronela Constantin a mai arătat că Primăria Miroslava trebuie obligată să plătească în solidar cu Bogdan Niță despăgubiri în valoare de 30.000 euro pentru că a emis autorizația de construire pentru blocul ridicat de fiul primarului, prin încălcarea dispozițiilor legale, făcând referire la Legea nr.95/2006  care prevede că „amplasarea clădirilor destinate locuințelor trebuie să asigure însorirea acestora pe o durată de minim 1/2 ore la solstițiul de iarnă a încăperilor de locuit din clădire și din locuințele învecinate”.

În consecință, femeia solicită să fie despăgubită de Primăria Miroslava și de Bogdan Niță atât pentru disconfortul psihic creat cât și pentru faptul că valoarea apartamentului pe care l-a cumpărat în anul 2014 a scăzut după ce fiul primarului a ridicat blocul respectiv. „Solicităm  obligarea pârâților la plata sumei de 30.000 euro  cu titlu de daune morale pentru disconfortul psihic creat de lipsa de lumină în care este obligată reclamanta să trăiască după edificarea noii clădiri, fapt ce afectează zi de zi sănătatea și standardul de viață pe care și l-a dorit atunci când a investit energie și resurse financiare pentru achiziționarea acestui apartament”, a arătat avocatul Petronelei Constantin.

Niță și prietenul Pereș se spală pe mâni

Contactat de jurnaliștii 7 Est, Dan Niță a spus că autorizație de construire obținută de fiul său a fost eliberată prin respectarea Legii, iar femeia ar trebui despăgubită de cel care i-a vândut apartamentul.

dan nita„Să plătească cel  care i-a vândut apartamentul, ce ce să plătească primăria? Nu primăria i-a promis femeii că nu se va construi altceva în zonă. Autorizația de construire a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale”, a spus Dan Niță.

La rândul său, Adrian Pereș a spus că nu a știut despre faptul că lângă blocul pe care l-a construit urma să construiască un alt imobil.

„Eu așa i-am spus femeii, dar atunci nu știam că urma să se mai construiască un bloc”, a spus Adrian Pereș.

Bogdan Niță nu a putut fi contactat. Reamintim că Bogdan Niță este unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din județul Iași. Însă, investițiile sale imobiliare, cartierele de vile și blocurile de locuințe sunt amplasate toate pe teritoriul comunei Miroslava, unde tatăl său deține de 9 ani funcția de primar.

Constantin MAZILU

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments