Dragnea

0
85

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, a declarat marţi că subiectul referitor la proiectele celor două ordonanţe privind graţierea unor pedepse şi modificarea Codurilor penale „trebuie închis într-un el sau altul”, potrivit Agerpres.

„Am ajuns ca-n povestea cu ‘Petrică şi lupul’. Vă asigur că, dacă vom avea vreodată ceva de la Guvern adoptat în privinţa asta, o să comentez. Ceea ce însă aştept eu şi aşteaptă toţi cei care au votat acest Guvern este să decidă. Şi în privinţa asta trebuie să ia o decizie: ori iau o decizie că nu decid nimic, ori iau o decizie că adoptă ceva. Dar să decidă, pentru că nu se mai vorbeşte de temele economice – sunt o grămadă de măsuri economico-sociale pe care le-am adoptat şi urmează să le adoptăm. Şi în tot acest baraj de comunicare nu mai comunicăm aceste lucruri. Rugămintea mea a fost şi este să închidă acest subiect într-un fel sau altul şi, de asemenea, să decidă lucrurile în care cred ei, nu în care cred alţii sau lucruri în care nu cred alţii, pentru că trebuie să înţeleagă că reprezintă un guvern legitim, rezultat dintr-un vot al Parlamentului ales legitim şi democratic şi trebuie să-şi exercite prerogativele acestei poziţii constituţionale pe care o au”, a declarat Dragnea la Palatul Parlamentului.

Întrebat cum comentează, ca preşedinte al PSD, aceste ordonanţe, Dragnea a răspuns: „Vreau să le văd, pentru că vreau şi eu să ştiu de ce a ieşit lumea în stradă. Eu n-am înţeles”.

El a adăugat că a văzut doar forma apărută şi în presă. „Eu nu sunt sigur că forma aia e forma care va intra vreodată în Guvern. (…) Mă abţin să comentez ceva care nu există sau care apare modificat”, a arătat liderul PSD.

Întrebat dacă este supărat pe ministrul Justiţiei, Liviu Dragnea a precizat că este supărat doar pe faptul că acest subiect blochează comunicarea pe alte teme.

„Sunt supărat pe faptul că, de o perioadă de timp, de o săptămână – două, în loc să comunicăm pe teme economice pe care le îndeplinim – este un calendar pe care nu l-a mai asumat nimeni şi pe care îl îndeplinim punct cu punct – nu mai comunicăm pentru că la fiecare întâlnire, şi astăzi, la ÎCCJ, eram întrebat de aceste lucruri. Cred că trebuie să se închidă într-un fel subiectul ăsta. Se discută şi la televiziuni, şi e normal să se discute. Şi trebuie închis subiectul într-un fel sau altul”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor.

El a menţionat că a transmis acest mesaj şi comisiei de supraveghere a activităţii Guvernului din cadrul PSD.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments