La început a fost lupta anticorupţie…
Lupta anticorupţie începe intempestiv în R. Moldova după ce se informaţia legată de furtul miliardului devine publică. Oamenii ies în stradă, protestează şi vor pedepsirea celor vinovaţi. Pe bună dreptate.
Platforma DA este expresia acestei bătălii. Tensiunea creşte, iar bătălia anticorupţie – identificată de Platforma DA prin bătălia anti-Plahotniuc – devine reper unic. Din Piaţa protestatară se elimină, treptat, orice alt simbol: România, românismul, geopolitica, Rusia.
Totul se reduce, obsesiv, la lupta cu Plahotniuc şi la eliberarea statului captiv. Tot restul, spun liderii Platformei DA, este distorsiune, dezinformare şi manipulare publică. De aici şi asocierile insalubre ale liderilor acesteia cu Igor Dodon sau Renoto Usatîi. Este ca şi cum, după vorba unui jurnalist de la Chişinău, te aliezi cu ISIS ca să îl dai jos pe Bashar Al-Assad.
Maia Sandu – simbolul ex-guvernamental al luptei anti-corupţie
Fosta ministră a învăţământului din guvernul Filat, Maia Sandu, odată ajunsă candidată la funcţia de preşedinte, îşi asumă fără rest şi inexplicabil aceeaşi partitură, mai puţin asocierea cu Dodon şi Usatîi. Pe aceştia însă nu îi respinge ca fiind oamenii Moscovei, ci din motivul că ar fi… corupţi.
Fireşte, corupţia este un element însemnat şi care nu trebuie să fie ignorat. Dar de aici până la a neglija orice altceva, inclusiv miza geopolitică din republică, este un pas prea mare. Pas care s-a făcut însă.
Iar candidatura Maiei Sandu a avut o singură tonalitate principală: anticorupţia şi eliberarea „statului captiv”. Pentru acest mesaj, Maia Sandu a fost îmbrăţişată prompt şi fără rest de o serie de lideri de opinie, jurnalişti, intelectuali publici de la Chişinău.
De unde această asumare plenară a acestui mesaj de către candidată şi cercul ei de sfătuitori/susţinători? Fireşte, R. Moldova a fost şi este profund coruptă şi lumea e nemulţumită. Dar asta nu a fost totul. Pentru că, dincolo de anticorupţie, această asumare a avut o puternică dimensiune „identitară”, chiar dacă nu de genul celei cu care ne-am obişnuit. Un proiect identitar rareori rostit, dar asumat şi promovat ca atare.
„Naţiunea civică moldovenească” creşte la umbra anticorupţiei
Sunetul de fond al bătăliei anti-corupţie a fost „naţiune civică moldovenească”. ACESTA este motivul pentru care în jurul Platformei DA şi, ulterior, al Maiei Sandu s-a strâns atâta lume. „Anticorupţia” a fost, pentru mulţi intelectuali moldoveni, conştiinţa falsă a „patriotismului moldovenesc civic”.
Asta este explicaţia pentru care s-au strâns în Platforma DA şi ulterior în cercul imediat al Maiei Sandu foşti consilieri ai lui Mircea Snegur care îi sugerau acestuia, în iunie 1994, să patroneze insidiosul Congres „Casa Noastră – Republica Moldova”, primul proiect explicit şi elaborat al identităţii moldoveneşti de după căderea URSS. Moldovenismul devenise în 1994 proiect de stat.
Asta este explicaţia pentru care Platforma DA, ulterior Maia Sandu, repudiau orice formule identitare româneşti: pentru că aveau deja una! Este vorba despre „naţiunea civică moldovenească” (nu mai este vorba despre „naţiunea moldovenească etnică” a lui Snegur sau Voronin), care nu cunoaşte etnie, ci doar „unitatea”: nu vrea nimic ca să dezbine unitatea de monolit a republicii (prin geopolitică, apel la România sau Rusia etc.), căci vrea ca toţi: români, moldoveni, ruşi, ucraineni, găgăuzii, bulgari evrei etc. să se reunească fericiţi în „naţiunea civică moldovenească” şi să lupte împotriva corupţiei. Lupta anticorupţie devine veritabil mecanism de „nation building”!
Nu e, totuşi, nimic nou sub soare. Este un episod – proiectul a murit înainte de a se naşte cu adevărat – în lunga sagă a tentativei de definire neromânească a republicii: de la formele etnice moldoveneşti de tip Mircea Snegur – „Casa noastră R. Moldova” – sau Vladimir Voronin cu Concepţia naţională din 2003, trecând prin alunecosul Vlad Filat şi proiectul său de „moldovenism european” sau, şi mai aproape, la proiectul identitar al lui Marian Lupu sau al PD-ului.
Astăzi, în cazul Maiei Sandu şi a adepţilor ei, avem de-a face cu „naţiune civică moldovenească”.
Patriotismul moldovenesc este ilustrarea perfectă a formelor care pare că nu îşi vor găsi fondul niciodată….
„Naţiunea civică moldovenească” moare, dar nu se predă
Asupra nucleului identitar al acestor alegeri nu vom insista îndeajuns, pentru că el a fost cheia politică a exerciţiului electoral. Victoria Maiei Sandu ar fi trebuit să consfinţească, în viziunea susţinătorilor ei (cel puţin a unei părţi însemnate) victoria „naţiunii civice moldoveneşti”. Esenţa acestei atitudini o găsim într-un Apel Public al unui grup de un grup de 25 de scriitori, ziarişti, sociologi, activişti etc. (Aici: http://www.zdg.md/stiri/stiri-politice/apel-public-chemam-la-o-participare-activa-si-la-implicare-pentru-a-nu-irosi-aceasta-sansa-de-schimbareată).
Iată mesajul principal: „Vom fi provocaţi să ne consumăm energia în polemici sterile cu tentă politică şi identitară, în loc să discutăm pe fondul problemelor reale cu care se confruntă de ani de zile societatea moldoveană: corupţie politică, sărăcie generalizată, migraţie masivă, inegalităţi sociale flagrante, monopoluri artificiale etc.
Într-o societate şi aşa divizată, unii politicieni caută să obţină câştiguri politice (şi economice) suplimentare dezbinând şi mai mult cetăţenii noştri în funcţie de etnie/limbă, opţiuni politice şi geopolitice, în loc să muncească la edificarea unui stat viabil, în care fiecare cetăţean să se simtă acasă, fără a fi nevoit să ia calea străinătăţii”.
Istoria nu se repetă, dar când se repetă o face sub formă de farsă. Despre asta e vorba şi acum. Textul de mai sus este o perfectă notă de subsol la faimoasa declaraţie Voronin/Tarlev după care „nu e importantă limba, ci ceea ce punem pe limbă”. Adică nu ne mai deturnaţi cu identitatea şi geopolitica, pentru că miza este dezvoltarea şi creşterea economică etc. Aşa cum s-a înşelat Voronin, s-au înşelat şi adepţii „naţiunii civice moldoveneşti” – ultimul refugiu al patriotismului moldovenesc.
În realitate, la prezidenţialele din R. Moldova, votul a fost geopolitic, iar incapacitatea Maiei Sandu de a mobiliza la vot cetăţenii din interiorul R. Moldova are exact această explicaţie: ignorarea obstinată a geopoliticii şi a chestiunii identitare. Mulţi s-au simţit trădaţi de Maia Sandu şi, pur şi simplu, nu au participat la vot.
Votul a fost geopolitic, de la Ottawa până la… Varniţa
Am mai vorbit în acest ziar despre naivitatea „votului civic” sau exclusiv al anticorupţiei în alegerile prezidenţiale (aici: http://adevarul.ro/international/europa/exclusiv-dan-dungaciu-alegeri-rusia-chisinaun-1_581f25b35ab6550cb841ba0c/index.html).
Votul a fost şi în primul şi în al doilea tur preponderent geopolitic. Devenise chiar ridicol să vezi oameni care până mai ieri refuzau obstinat orice referire la „votul geopolitic”, iar în ziua alegerilor aşteptau cu emoţie votul diasporei din Occident să vine de acolo „votul geopolitic” prooccidental salvator pentru Maia Sandu… Suprapunerea hărţii votanţilor Maiei Sandu cu pro-europenii tradiţionali din republică (mai puţin PD, ale cărui voturi le-a repudiat) este evidentă.
Igor Dodon a câştigat 99% de voturi în Găgăuzia, nu pentru că acolo nu există corupţie, ci pentru că găgăuzii au fost şi sunt orientaţi spre Moscova, deci geopolitic. În plus, sprijinul „frăţesc” primit de Igor Dodon de la Moscova – pe linia Şevciuk, liderul regiunii separatiste – şi care a însemnat mii de voturi transnistrene arată evident existenţa votului şi a intereselor geopolitice. Cei care nu au recunoscut asta au plătit electoral.
Cu cine a votat Plahotniuc?
Întrebarea cheie: cu cine a fost Vlad Plahotniuc şi Partidul Democrat? Întrebarea este naivă. Evident, cu Igor Dodon. Şi nu este nevoie neapărat de „ipoteza rusească” aici, ci de analiza intereselor imediate. Maia Sandu ajunsă preşedinte ar fi însemnat surmontarea celor 10% care o despărţeau de Igor Dodon în turul întâi.
Dacă făcea asta, declanşa un val fără precedent, care NU avea cum să se oprească doar la prezidenţiale. Călare pe acest val, Maia Sandu ar fi invocat „lipsa de legitimitate” a actualei majorităţii parlamentare (turul doi al prezidenţialelor s-a derulat între candidaţii Opoziţiei!) şi, cu sprijinul televiziunilor civice moldoveneşti (ideea că Maia Sandu nu a avut la dispoziţie presă e complet eronată, având o reţea de televiziuni, radio, site-uri care, dacă nu au fost explicit cu ea, nu au fost în nici un caz împotrivă) ar fi putut chema lumea în stradă şi declanşa alegerile anticipate.
În acest caz, PD-ul lui Lupu/Plahotniuc pierdea o bună parte din puterea din parlament, unde mai intra Platforma DA, Partidul PAS, dar şi Partidul Nostru al lui Renato Usatîi. PD era expulzat de la guvernare, cu toate consecinţele de care decurg de aici. Aşa cum s-a petrecut cu alţi „oligarhi” în R. Moldova, Plahotniuc ar fi plecat probabil peste graniţă.
Era evident, aşadar, că obiectivul lui Plahotniuc era evitarea cu orice preţ a anticipatelor. Şi înfrângerea Maiei Sandu este în avantajul său neîndoielnic. Întrebarea majoră este însă alta: Cât e dispus PD şi Vladimir Plaotniuc să facă în perspectiva marilor dosare geopolitice ale R. Moldova, esenţiale pentru Federaţia Rusă: federalizarea sau aşa-zisa soluţionare a conflictului transnistrean? Asta e întrebarea.
Teoretic, există în parlamentul de la Chişinău o majoritate suficientă (prin includerea socialiştilor şi excluderea liberalilor lui M. Ghimpu) pentru a vota orice, inclusiv un statut de federalizare şi de a anula legea din 2005 cu privire la regiunea transnistreană.
Ce va urma? Parlamentul devine cheia în perspectiva lui 2018
După victoria lui Igor Dodon şi evitarea alegerilor anticipate – Igor Dodon nu le va face pentru că are interesul să îşi întărească partidul până la alegerile parlamentare din 2018 şi să nu îl lase, totuşi, pe Renato Usatîi să intre în Parlament – miza politicii din R. Moldova se mută în Parlament. Acolo se vor lua marile decizii, indiferent care vor fi acestea, căci ofertele din campanie ale lui Igor Dodon, nu stau în puterea preşedintelui.
Două axe vor fi de urmărit acolo. Prima, măsura în care majoritatea actuală proeuropeană îşi va continua rolul asumat de implementare a Acordului de Asociere. A doua bătălia identitară care se poate isca dacă mesajele de acest fel ale lui Igor Dodon lansate în campanie vor fi implementate (Istoria moldovenilor, limba moldovenească, anti-unionism etc.).
În afara Parlamentului, în condiţiile în care protestele împotriva modului de organizare a alegerilor se vor ostoi, este de urmărit în ce măsură vor colabora pe viitor Platforma DA şi PAS şi care va fi relaţia între cei doi lideri, Maia Sandu şi Andrei Năstase. Maia Sandu are un portofoliu însemnat de voturi în spate, dar… a pierdut alegerile. În perspectiva parlamentarilor din 2018, relaţia Platforma DA / PAS este extrem de importantă. Este de urmărit cine va reuşi să contabilizeze în perspectiva parlamentarelor votul unionist – pe care actuala bătălie prezidenţială nu l-a relevat din cauza contextului electoral – din R. Moldova.
Partidul Liberal, care şi-a asumat oficial unionismul, are la dispoziţie tribuna parlamentară ca să îl exprime. Vor fi însă şi tentative de repoziţionare a unor partide sau de creare a altor mişcări de această formulă. Este obligatori de urmărit şi acest palier în perspectiva alegerilor parlamentare care coincid cu aniversarea a 100 de ani de Românie modernă, independentă şi mare.
