Judecătorii cer expertiză medicală, în cazul Ridzi

0
52 views

Tribunalul Ilfov a dispus, luni, efectuarea unei expertize medico-legale în cazul fostului ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, aflată în închisoare.

 

Prin expertiză urmează să se stabilească dacă Ridzi suferă de o boală ce nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, astfel încât să permită în continuare executarea celor cinci ani de închisoare, relatează Mediafax.

 

„Dispune emiterea unei adrese la INML în vederea efectuării expertizei medico-legale şi la Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava în vederea prezentării condamnatei împreună cu actele medicale pe care le deţine la sediul INML”, au anunţat reprezentanţii Tribunalului Ilfov.

 

Monica Iacob Ridzi cere în instanţă întreruperea executării pedepsei

 

Fostul ministru a cerut joi întreruperea executării pedepsei la care a fost condamnată în luna februarie, pentru abuz în serviciu, afirmând că suferă de mai multe afecţiuni medicale, printre care trombofilie şi leuconeutropenie.

 

Astfel, Monica Iacob Ridzi a cerut Tribunalului Ilfov întreruperea executării pedepsei, iar instanţa va judeca cererea sa pe 9 aprilie.

 

(Sursa: ziare.com)