Deutsche Welle: Diplome recunoscute la Berlin

0
65

 

Berlinul recunoaşte mai uşor diplomele obţinute în străinătate. Legea recunoaşterii diplomelor s-a modificat în februarie.
 

Berlinul vrea să-şi arate deschiderea faţă de imigranţi, prin recunoaşterea mai rapidă a diplomelor obţinute în străinătate, a declarat senatoarea pentru Ştiinţă, Educaţie şi Tineret, Sandra Scheeres.

Principiile de bază pentru recunoaşterea diplomelor universitare obţinute în alte ţări sunt reglementate la nivel federal, pe baza legii de determinare a nivelului de calificare în muncă (BQFG), intrată în vigoare în aprilie 2012. La aceste principii generale se adaugă reguli stabilite în fiecare land în parte.

 

Simplificarea procedurilor

Noutăţile aduse de modificarea legii în Berlin ar fi reducerea timpului de prelucrare a dosarelor şi simplificarea procedurilor de recunoaştere a diplomelor, a declarat pentru DW Thorsten Metter, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Tineretului şi Ştiinţei la nivelul landului Berlin.

Mai concret, toţi cetăţenii care vor să se angajeze în Germania vor primi dreptul să dea eventuale examene necesare, indiferent de ţara de provenienţă, respectiv dreptul de şedere pe teritoriul UE. Participarea la examen va avea loc după cel târziu trei luni de la depunerea dosarului. Pentru echivalarea diplomelor, vor fi examinate şi comparate programa şi durata studiilor absolvite cu cele din Germania. În cazul în care diploma nu poate fi recunoscută, autorităţile sunt obligate să motiveze decizia şi să consilieze candidaţii pentru soluţionarea dosarului.

Diplomele pentru aşa-numitele profesii reglementate, cum af fi cele de medic, asistent medical, electronist, inginer sunt analizate şi recunoscute de către autorităţile locale. În fiecare land există o instituţie specializată pentru acceptarea diplomelor. În cazul profesiilor care nu necesită reglementare specială, ca de exemplu în domeniile IT sau economie, responsabile pentru recunoaşterea diplomelor sunt camerele de comerţ sau companiile angajatoare.

 

Cele mai multe diplome vin din România

Prin schimbarea legii BQFG în Berlin, pot aplica pentru o evaluare a studiilor şi cetăţenii cu profesii care nu necesită reglementare specială. “Ar putea fi important pentru viitorii angajaţi să primească o certificare oficială a faptului că diploma lor echivalează cu una obţinută în Germania, pentru că educaţia de aici e o garanţie a calităţii”, a adăugat Metter.

Însă pe fundalul nevoii acute de specialişti în diferite domenii, procedurile de angajare s-au desfăşurat şi până acum destul de rapid în Berlin şi în landul Brandenburg. Zamfira Sârbovan s-a angajat ca medic internist la Clinica din Frankfurt Oder în 2010. Procedura de recunoaştere a diplomei a durat câteva săptămâni. “Am terminat liceul german la Timişoara, aşa că limba nu a reprezentat o problemă. Iar restul a mers impecabil, a trebuit să depun la dosar documente personale, cazierul şi certificatul de conformitate obţinut în România. Am plătit o taxă de 200 de euro şi acum am permisiunea de a lucra ca medic în toate landurile germane, pe viaţă. Mai greu a fost la Bucureşti, unde a durat mult mai mult”.

Oficiul Federal de Statistică a publicat recent date legate de cetăţenii străini care au aplicat pentru recunoaşterea diplomelor în perioada aprilie-decembrie 2012. Din acestea rezultă că, după ţara de provenienţă, românii au fost cei care au solicitat cel mai des recunoaşterea diplomelor.

 

 

 

(Sursa: dw.de)

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments