La Iași, patrimoniul nu trebuie neapărat demolat din prima. E suficient să-l lași să se degradeze suficient de mult. Casa Racoviță, monument istoric legat de familia lui Emil Racoviță, avea în 2019 un viitor în viziunea Primăriei – restaurare, fonduri, centru cultural multietnic și promisiuni frumos ambalate. Șapte ani mai târziu, administrația a descoperit soluția mult mai simplă – studii tehnice și posibilitatea demolării. Între timp, tencuiala a căzut, porțile au ajuns în stradă, iar timpul și nepăsarea au făcut ceea ce nicio demolare n-ar fi putut justifica atât de ușor. E performanța administrativă în forma ei cea mai cinică – mai întâi abandonezi patrimoniul, apoi constați că s-a degradat, pentru ca, în final, să te întrebi dacă nu cumva trebuie demolat. La Iași, uneori, cea mai eficientă strategie de conservare pare să fie așteptarea până când nu mai ai ce conserva.
O casă monument legată de familia Racoviță, a fost lăsată ani la rând să se degradeze. În 2019, Primăria Iași promitea restaurarea și transformarea imobilului într-un centru cultural multietnic. Șapte ani mai târziu, casa este aproape o ruină, iar municipalitatea vorbește despre studii tehnice care ar putea decide inclusiv demolarea.
Pe strada Păcurari, la numărul 17, trecătorul trebuie să privească dincolo de zidurile scorojite pentru a descoperi ceea ce a fost cândva una dintre casele reprezentative ale Iașului. Astăzi, Casa Racoviță pare mai degrabă abandonată decât protejată. Porțile de fier forjat zac aruncate în stradă. Bucăți de tencuială s-au desprins din pereți, iar fațada poartă urmele unui proces de degradare care durează de ani de zile. Iedera s-a întins peste zidurile clădirii, acoperind porțiuni întregi ale imobilului și ascunzând, ca un paravan natural, rănile unei construcții vechi de peste un secol.
La intrarea monumentală, Primăria Iași a montat și sudat o plasă metalică. Nu este o restaurare, nici măcar o intervenție de conservare. Este, în cel mai bun caz, o măsură de siguranță pentru a limita accesul oamenilor străzii care abundă prin Iași, într-o clădire care continuă să se degradeze. Dincolo de grilaj se află însă nu doar o casă veche, ci o bucată din istoria Iașului.
Casa tatălui lui Emil Racoviță
Imobilul de pe strada Păcurari nr. 17 datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și a aparținut magistratului Gheorghe Racoviță, tatăl savantului Emil Racoviță. Casa a fost ridicată în stil neoclasic, iar fațada sa este decorată cu coloane în stil corintic. Este genul de construcție care, într-un oraș preocupat de conservarea patrimoniului, ar trebui să fie restaurată și pusă în valoare.
Casa Gheorghe Racoviță figurează în Lista monumentelor istorice ieșene ca monument de arhitectură. Cu toate acestea, realitatea de pe strada Păcurari este greu de împăcat cu statutul oficial al clădirii. Un monument istoric nu moare într-o singură zi. Se degradează centimetru cu centimetru, an după an, până când autoritățile ajung să privească ruina și să se întrebe dacă nu cumva demolarea este singura soluție.
Promisiunea din 2019
Există un moment care face situația de astăzi și mai greu de explicat. La sfârșitul anului 2019, Primăria Iași anunța că intenționează să acceseze fonduri transfrontaliere pentru restaurarea Casei Gheorghe Racoviță. Municipalitatea a lansat atunci o licitație pentru proiectarea lucrărilor, valoarea estimată a contractului fiind de aproape 100.000 de lei.
Planul nu era unul modest. Potrivit caietului de sarcini, Casa Racoviță urma să fie transformată într-un Centru cultural multietnic, destinat dezvoltării relațiilor transfrontaliere și promovării unor proiecte culturale și artistice comune. Cu alte cuvinte, Primăria nu vedea atunci în clădire o construcție fără viitor. Dimpotrivă. O vedea ca pe un spațiu care putea deveni parte din viața culturală a orașului. Au trecut însă aproape șapte ani de la acel anunț, iar Casa Racoviță nu a devenit centru cultural. Mai mult, nu a fost fost restaurată, nu a fost pusă în valoare și nici măcar în siguranță. Ca majoritatea caselor de patrimoniu aflate în administrarea Primăriei, și această casă a fost lăsată să se degradeze.
Șapte ani între promisiune și ruină
În tot acest timp, degradarea clădirii nu a fost un fenomen imprevizibil. Pereții nu s-au subrezit peste noapte. Tencuiala nu a început să cadă într-o singură zi. Problemele structurale, dacă există și sunt atât de grave încât se ia în calcul demolarea, nu au apărut din senin. Mai mult, situația juridică și starea locativă a imobilului erau cunoscute de municipalitate cu mult înainte de evacuarea chiriașilor.
Potrivit reprezentanților Primăriei Iași, imobilul a fost donat municipalității de către Comunitatea Evreiască, la momentul donării fiind ocupat de chiriași.
„Clădirea a fost donată de către Comunitatea Evreiască. La momentul donării, aceasta era ocupată cu chiriași. Din cauza condițiilor locative improprii, chiriașii au fost evacuați în cursul acestui an. Vom demara studii tehnice de analiză a situației imobilului, iar în funcție de rezultate vom decide în consecință, dacă se impune demolarea sau reabilitarea”, au transmis reprezentanții municipalității.
Evacuarea chiriașilor, după ani de degradare
Unul dintre cele mai controversate aspecte este momentul în care municipalitatea a decis evacuarea chiriașilor. Aceștia au fost evacuați abia recent, deși degradarea imobilului era vizibilă de ani de zile.
Este cel puțin greu de explicat de ce o clădire care avea aceleași probleme structurale și juridice cu ani în urmă a devenit abia acum o urgență locativă. Din declarațiile oficialilor din Primăria Iași, deși starea imobilului reprezenta un pericol și acum mai bine de 7 ani, nu s-a intervenit deloc. Din contra, nu s-a făcut nicio intervenție în condițiile în care în 2019 se anunța o mare intervenție de restaurare. Mai grav este că, în urmă cu șapte ani municipalitatea considera că această clădire poate găzdui un centru cultural, iar azi s-a ajuns să fie luată în calcul demolarea. Toate aceste aspect sunt cu atât mai tragice cu cât degradarea patrimoniului nu este doar o problemă de zidărie, de structură, ci în primul rând o problemă de decizie publică.
De la centru cultural la posibilă demolare
Între prima promisiune și situația actuală se află aproape un deceniu. Un deceniu în care timpul a lucrat împotriva clădirii. În cazul monumentelor istorice, timpul este unul dintre cei mai mari adversari. Dar nu este singurul. O clădire istorică poate fi restaurată dacă există voință administrativă, finanțare, expertiză și intervenție la timp. În cazul Casei Racoviță, municipalitatea a avut inclusiv un proiect, o procedură de achiziție și perspectiva unor fonduri transfrontaliere. Și, mai ales, a avut în proprietate un imobil cu o valoare istorică evidentă.
Astăzi, Primăria spune că va face studii tehnice pentru a vedea dacă imobilul mai poate fi salvat. Este o situație care lasă impresia unei curse contra cronometru în care autoritatea care trebuia să protejeze clădirea constată, după ani de așteptare, cât de mult s-a degradat aceasta.
Casa Racoviță nu este doar o adresă comună de undeva de pe lângă Fundație. Este legată de familia unui nume important pentru cultura și știința românească. Este o construcție neoclasică din secolul al XIX-lea. Are elemente arhitecturale care îi dau identitate și figurează în Lista monumentelor istorice.
Într-un oraș care își revendică statutul de capitală culturală și universitară, astfel de clădiri ar trebui să fie repere. Din păcate, multe dintre casele care fac parte din istoria Iașului continuă să piardă, zi după zi, lupta cu timpul.
