Alertă pe râul Bahlui. Imagini controversate cu o vidanjă care ar fi deversat un lichid în apă

0
13

Imagini cu puternic impact au apărut în spațiul public și au stârnit îngrijorări privind o posibilă poluare a râului Bahlui.

Potrivit unei postări publicate online, o vidanjă ar fi fost surprinsă în timp ce evacua un lichid direct în râu, de pe un pod din satul Brătuleni. Martorul care a făcut fotografiile susține că, în momentul în care persoanele aflate la fața locului au observat că sunt filmate, acestea ar fi plecat.

În imagini se vede o cantitate mare de spumă formată în zona deversării, aspect care ridică suspiciuni privind prezența unor detergenți sau a altor substanțe folosite la operațiuni de curățare. Deocamdată, însă, natura lichidului evacuat nu este confirmată, iar autoritățile sunt cele care pot stabili dacă a existat un impact asupra mediului.

Autorul postării spune că a apelat numărul de urgență 112 și solicită intervenția instituțiilor abilitate: Garda de Mediu, Administrația „Apele Române” și Poliția.

Printre măsurile cerute se numără identificarea autovehiculului, prelevarea de probe din lichidul evacuat și din apa râului, atât în amonte, cât și în aval, precum și efectuarea analizelor pentru stabilirea eventualelor substanțe poluante.

Până la finalizarea verificărilor, nu se poate spune dacă a fost vorba despre o încălcare a legislației de mediu. Autoritățile urmează să stabilească ce s-a întâmplat și dacă sunt necesare sancțiuni.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate