(Schiță veselă de moravuri ieșene)
Era o amiază toridă la Iași, de acelea în care până și statuia lui Dosoftei pare că transpiră sub povara istoriei. La o masă retrasă, sub umbrarul unei terase cu pretenții de „centru civic”, jupân Maricel al lui Pompa — bărbat cu dare de mână și cu un tact politic de finețea unui tăvălug — butona cu patos un aparat modern. Fruntea îi era încrețită de efortul intelectual, iar buza de jos îi tremura ușor, semn că „deznodământul” era aproape.
— Curat deznodământ, monșer! șopti el, ștergându-și sudoarea cu o batistă cu monogramă. S-a dus! S-a prăbușit ca o schelă prost ancorată!
În acel moment, își făcu apariția amicul său, un cetățean de o onestitate dubioasă, dar mare amator de noutăți de la Capitală.
— Ce s-a dus, coane Maricele? Iar s-a blocat șoseaua de centură?
— Nu, stimabile, mai rău! Guvernul! A căzut, domnule! se exclamă Maricel, ridicând aparatul în aer ca pe un trofeu. Luni de zile de promisiuni goale, de improvizații, de scandal… O comedie, ce mai! România nu-și mai permite, înțelegi? Oamenii vor soluții, nu spectacol!
— Păi și matale, de la Iași, ce le transmiți? întrebă amicul, trăgând un scaun.
Maricel se îndreptă de șale, luă o poziție de tribun și, cu o voce care ar fi putut dărâma și zidurile Palatului Culturii dacă ar fi fost mai bine proiectate, dictă practic postarea ce avea să zguduie rețelele:
— „Pentru mine, lucrurile sunt clare!” scrie acolo, stimabile. Iașul trebuie să meargă înainte, indiferent cine e la putere! Că e liberalul, că e useristul, că e vreo altă struțo-cămilă politică… proiectele mele nu se negociază!
— Și munca, nene Maricele? Că poporul e cârcotaș…
— Aici e punctul forte! replică Maricel cu un zâmbet plin de subînțelesuri. Am scris negru pe alb: „Mai puține vorbe, mai multă muncă!”
Amicul pufni în râs, acoperindu-și gura cu mâna.
— Curat „mai multă muncă”, coane! Da’ vorbele cine le-a scris?
— Eu, cu mâna mea, după ce am analizat blocajul! Nu mai merge cu „lasă-mă să te las”. Ori muncim, ori mergem înainte!
Și, cu un gest decisiv, Maricel apăsă butonul de Publică. Se lăsă pe spătarul scaunului, satisfăcut de propria-i rigoare morală. În fundal, se auzea zgomotul unui picamer care nu mai lucra de trei zile, dar în universul lui Maricel, Iașul tocmai pornise la trap spre progres, lăsând în urmă „promisiunile goale” pentru o cafea plină și un viitor… ne-negociabil.
