RUBRICA DE PAMFLET: Aici adevărul se spune prin strâmbături, iar politica se măsoară în hohote de râs. Personajele sunt fictive, chiar dacă par luate de pe Facebook-ul de ieri. Lectura se face pe proprie răspundere, fără promisiuni goale și fără blocaje de umor!
Stimabililor, bibicilor, să vă povestesc cum e cu moftangiul nostru, Nea Mișu Cucuveik. Omul nu-i doar priemare, onorabile, e o instituție ambulantă, un fel de combinator-șef al satului. Născut când trebuia și unde trebuia, a crescut frumos, ca o afacere de familie bine udată – și, culmea, s-a ridicat de jos, de la electrician și gestionar, până la cel mai mare stăpân al hârtiilor și ștampilelor.
Școala? Păi are! Chimie, liceu… treapta 1 dar adevărata lui pricepere e la combinații subtile: transformă bunurile comunei în bunuri… de uz familial. Așa că nu vă mirați că bibicul nostru a reușit să vândă jumătate de sat direct fiicei sale, cu acte, cu ștampilă, ca la carte!
Aptitudini? Dinamic când semnează, responsabil față de familia lui, adaptabil când trebuie să explice cum a dispărut ceva… Spirit de observație? Beton! Vede din avion ce teren se poate „mutu” în familie.
Hobby-uri? Plimbări, muzică… și călătorii de interes pe la Bruxelles, cu gașca lui Nașu’ Costelo. Oficial, „proiecte europene”, neoficial… plimbări cu ștampilă pe banii satului. Nota de plată? Cum altfel, frățește la toți bibicii din Dumeșt.
Dialog scurt la o halbă (doi DNA-iști, bibici la discuție):
— Ai văzut ce-a mai făcut moftangiul Cucuveik?
— Băi, ăla? Da’ omul e diabolic… a vândut jumătate de sat fiicei lui!
— Pe bune? Cu acte și ștampilă?
— Tot ca la carte! Și Bruxelles-ul?
— Bonus, cu Nașu’ în delegație… tot pe banii comunității.
— Și el cum e?
— Relaxat ca și cum n-ar fi nimic.
— Las’ că vedem noi, bibicule…
— Vedem… dar până atunci, ia mai o bere, că asta sigur n-a trecut-o pe numele fetei!
